22.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăEconomieScădere a activității TAROM la jumătate față de anul 2019

Scădere a activității TAROM la jumătate față de anul 2019

În această perioadă Compania Naţională de Transporturi Aeriene Ro­mâ­ne Tarom înregistrează o scădere a activității la jumătate faţă de nivelul înregistrat în perioada similară din 2019, transmit reprezentanţii companiei. Cauza principală a acestei scăderi a cererii este dată de cel de-al patrulea val al pandemiei prin care trece ţara noastră.

„În mod cert ne aşteptăm la o perioadă dificilă. Programul de iarnă a fost corelat cu potenţialul pieţei, dar şi cu caracteristicile destinaţiilor pe care le deservim, neluând în considerare scenariul anulării curselor“, declară pentru ZF Marius Popescu, purtător de cuvânt al companiei Tarom.

Capacitatea de zbor a TAROM în vară a fost de doar 60% faţă de sezonul din 2019, având un mix de curse charter şi zboruri regulate.

„Din nefericire încă ne confruntăm cu efectele pandemiei. Sperăm, totuşi, la o revenire a cererii spre 70% dintr-un an normal“, a mai adăugat Marius Popescu.

Cifră de afaceri cu care a încheiat anul 2020 TAROM a fost de 355 milioane lei, în scădere cu aproape 74% faţă de anul anterior, însă pierderile s-au majorat cu peste două ori mai mult, raportând pierderi de 439 milioane lei.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Washingtonul începe revizuirea amplă a trupelor din Europa

SUA cer NATO să treacă de la dependență la responsabilitate proprieStatele Unite au demarat, oficial, analiza amplasării și rolului forțelor militare americane desfășurate în...

Rusia amenință cu represalii, după expulzarea unui diplomat de la Ambasada din București

Oficialul rus a respins acuzațiile formulate de partea română, susținând că acestea sunt lipsite de temei și calificând măsura drept un gest neprietenosFederația Rusă...

Zelenski: Ucraina se apropie tot mai mult de NATO. Vizită la baza navală britanică din Portsmouth

După încetarea conflictului, aceste nave vor avea un rol esențial în operațiunile de deminare a apelor teritoriale ucrainene, afectate de războiPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă