26.3 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialSART - metal in salopete

SART – metal in salopete

Aseara, in Club A, trupa SART a cantat pentru toti cei prezenti. Aparuti in peisajul muzical in urma cu un an, iar media de varsta a componentilor trupei fiind de 22 de ani, putem spune ca este o trupa tanara din toate punctele de vedere. Chiar daca drumul ales este foarte greu, ei stiind ca nu se ajunge VIP peste noapte, vor incerca sa strabata prin hatisuri, pas cu pas, fara salturi fortate, dar cu multa munca. Telul lor este sa reuseasca sa aiba instrumente cat mai performante si sa traiasca haiduceste in turnee, adica prin si pentru muzica. Genul in care se incadreaza muzica lor este crossover metal, influente alternative. La fiecare aparitie, membrii trupei poarta tinute vestimentare identice. Prin aceasta „particularitate”, Alin Craciunescu (voce), Vlad Ciocarlie (chitara), Adrian Biebel (bass), Mihnea Salageanu (chitara) si Alexandru Hera (tobe) doresc sa arate modul in care-si exprima ei crezul artistic. Concertul din Club A inseamna inca un pas spre inima fanilor facut de acesti tineri in salopete.

Cele mai citite

Ana Birchall îi cere președintelui Nicușor Dan expulzarea ambasadorului Rusiei, după doborârea celor două drone

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, i-a cerut public președintelui Nicușor Dan să precizeze dacă își va respecta declarațiile făcute la sfârșitul lunii mai...

Radu Miruță, despre amenințarea dronelor: Armata Română utilizează ceea ce are la dispoziție 

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat sâmbătă, după ce un pilot romîn a doborât o dronă în apropiere de Delta Dunării, că...

Lovitură fără precedent la Curtea Penală Internațională: procurorul Karim Khan, demis după acuzații de abateri grave

Decizia reprezintă un moment fără precedent în istoria instanței internaționaleProcurorul Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, a fost înlăturat din funcție, după ce statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă