35 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialSarbatoare la Sofia

Sarbatoare la Sofia

Sute de mii de bulgari au sarbatorit in noaptea de Revelion, in piata Alexander Batenberg din centrul Sofiei, intrarea tarii lor in Uniunea Europeana. Formatii celebre au sustinut un concert de muzica rock si de folclor, iar miezul noptii a fost marcat de un spectacol de lumini si artificii. Un cor a interpretat imnul national bulgar, urmat de Oda Bucuriei a lui Beethoven, imnul european. Presedintele Bulgariei, Gheorghi Parvanov, nu a fost prezent, dar a transmis un mesaj televizat in piata Batenberg. Premierul Serghei Stanisev i-a felicitat personal pe conationalii sai, aratand in discursul sau ca „s-a implinit un vis – visul unei generatii de bulgari care a dorit totdeauna sa traiasca alaturi de popoarele democratice europene libere”. In mesajele lor, presedintele si premierul si-au exprimat ingrijorarea pentru soarta celor patru asistente bulgare condamnate la moarte in Libia, impreuna cu un medic palestinian.
Luni, 1 ianuarie, steagul Uniunii Europene a fost arborat alaturi de cel al Bulgariei la cladirea Parlamentului din Sofia si la Monumentul Eroului Necunoscut din fata Catedralei Alexander Nevski din centrul Sofiei, in prezenta unor inalti oaspeti europeni, intre care ministrul german de Externe, Frank Walter Steinmeier (a carui tara a preluat presedintia UE), presedintele Parlamentului European, Josep Borrell, comisarul pentru Extindere, Olli Rehn, care au sosit la Sofia venind de la Bucuresti, impreuna cu ministrul roman de Externe, Mihai-Razvan Ungureanu.

Cele mai citite

Bolojan: Limitarea consumului de energie îi poate viza doar pe marii consumatori industriali, nu și populația

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru gestionarea unei eventuale crize generate de secetă, care permite limitarea consumului...

Șase din zece copii ai căror părinți lucrează în străinătate își doresc ca aceștia să revină în România

Un sondaj realizat de Organizația Salvați Copiii România arată că separarea de părinți lasă urme asupra vieții emoționale și sociale a copiilorPotrivit cercetării realizate...

Românii din străinătate pot primi granturi de până la 200.000 de euro pentru afaceri

Programul reprezintă un instrument prin care experiența și capitalul acumulat de românii din diaspora, pot fi transformate în investiții pentru economia localăGuvernul a aprobat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă