Ca medic, studiez constant diferitele statistici medicale ale Europei. Nu voi intra în detalii, dar sistemul nostru de sănătate este în continuare la coada clasamentelor. E drept, medicina românească performează, avem vârfuri profesionale și clinici de vârf, ca să rămân la aceeași unitate de măsură. Dar performanțele nu sunt ale sistemului în întregul său; sunt rezultatul muncii unor oameni deosebiți care au ambiția să îi tragă pe cei din jur după ei. Sistemul, în ansamblul său, mai are cale lungă de parcurs. Iar calea este lungă și presărată cu nenumărate obstacole. Unele pe care ni le creăm singuri.
Poate nu o să vă vină să credeți, dar unul dintre aceste obstacole este format din… suma costurilor la utilități. Cheltuielile clinicilor și spitalelor cu energia electrică, gazul metan și apa sunt foarte mari și apasă puternic bugetele operaționale. De la energia care alimentează echipamentele de chirurgie – fără de care intervențiile noastre, ale chirurgilor, ar fi mult mai grele și cu rezultate evident mai slabe -, până la apa folosită pentru spălarea cazarmamentului sau gazul care produce căldura din saloane – totul costă extrem de mult…
Corupția din firmele furnizoare de utilități
Am văzut în presă, în ultimele săptămâni, că pe lângă politicienii care defilează la sediul DNA au apărut responsabili din zona companiilor de utilități. Trei “grei” au fost chiar reținuți: omul de afaceri Ovidiu Semenescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi Costin Berevoianu, fost consilier al primarului Capitalei. Cei trei au făcut trafic de influență pe lângă diferite instituții la care aveau acces în favoarea companiei care “livrează” apă bucureștenilor. Cu ajutorul mafiei politice, compania de apă a crescut tarifele de cincisprezece ori din anul 2000 până acum! După cum am aflat din presă, administratorul firmei – un francez – apare și acesta în dosar.
Nu ar fi nicio problemă dacă aceste creșteri de prețuri ar fi corelate cu nivelul de trai, cu inflația sau cu orice alt reper economic care să exprime cel puțin constanță în raport cu puterea de cumpărare a românilor. Dar nu este așa. Compania și-a crescut cifra de afaceri, și-a mărit profitul, dar indicele prețurilor de consum nu a crescut în același ritm cu regimul scumpirii apei. Decalajul dintre cele două repere arată că firma s-a îmbogățit, iar noi am ajuns să plătim mai mult. Suntem, practic, mai săraci.
Să mergem mai departe. Dacă “stăpânii” apei sunt francezi, companiile care ne furnizează energie sunt împărțite pe regiuni, dar și pe… țări străine. Enel este o companie italiană, EON este germană, CEZ este din Cehia. Una singură este românească – Electrica. Până anul trecut, aceste companii dețineau monopolurile piețelor regionale. Acum, legea s-a schimbat și, conform regulilor europene, au și alte companii dreptul să furnizeze energie electrică. Dar prezența acestora este încă firavă și pare destul de complicat să poți să te muți de la o firmă-gigant la una mică și nouă pe piață. Palierul superior furnizării de energie, mă refer la cel al distribuției, încă nu poate fi scos de sub mâna monopolurilor acelorași firme. Chiar dacă sunt diferite, firmele de furnizare, ca și cele de distribuție, au același stăpân italian, german sau ceh.
Aceeași situație o întâlnim la furnizarea de gaze naturale. O singură companie – GDF Suez – controlează și domină piața. Acum își schimbă numele, dar rebrandingul nu înseamnă, în acest caz, prețuri mai mici pentru consumatori. Și în acest domeniu anul acesta s-a schimbat legislația, dar problema este aceeași: ce firmă mică și nouă poate concura un mamut care stă liniștit în România de foarte mulți ani?
Despre maximizarea și controlul profiturilor
Nu am să detaliez mai mult schemele după care funcționează companiile de utilități. Dar îmi permit să remarc câteva lucruri. Apa pe care o bem și pe care o folosim este apă din România. Nu importăm niciun metru cub de apă de nicăieri (mai puțin, apele minerale din magazine). Energia electrică pe care o consumăm este produsă de centralele noastre. Acestea merg cu cărbune românesc, apă din râurile și fluviile noastre, vânt ce bate la noi și soare ce strălucește tot aici. Gazul metan, cu excepția celui care este importat, vine din solul românesc.
Desigur, ca să putem beneficia de aceste resurse, este nevoie de transport, filtre de curățire, echipamente, țevi, cabluri ș.a.m.d. Este nevoie și de dispecerate echipate corespunzător și de oameni calificați. Însă ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă cu resursele noastre, care au ajuns să ne coste enorm pe noi (!!!), dar să facă profituri mari pentru buzunarele unor patroni veroși, este de neacceptat. Miliarde de lei pleacă anual din România sub forma exportului de profit, lăsându-ne tot mai săraci.
Să fiu bine înțeles, nu am o problemă a investitorilor străini care fac business de calitate și care fac profit în mod onorabil. Dar sunt consternat de faptul că nu există limite! Maximizarea profitului, de fapt, acest lucru înseamnă – să cheltuiești cât mai puțin, și să scoți cât mai mult! Diriguitorii statului român se pare că și-au dat “obolul” la intrarea noastră în Uniunea Europeană – ca să îl citez pe fostul președinte Traian Băsescu –, dar au uitat să regleze lucrurile în așa fel încât toată lumea să aibă de câștigat. Mai ales, să câștige românii!
Am încercat să înțeleg ce se întâmplă în țările europene tradiționale. Și acolo furnizorii de utilități sunt în bună măsură operatori privați. Și acolo se face profit. Statul nu face parte din ecuația economică decât în foarte mică măsură. Dar europenii au făcut altceva: în cazul operatorilor de utilități au limitat dimensiunea profitului. Autoritățile de reglementare – avem și noi astfel de instituții – au grijă, în primul rând, ca firmele de utilități să respecte un principiu fundamental: cetățeanul să plătească utilitățile exact atât cât valorează acestea. Iar controlul firmelor de utilități este extrem de strict și pornește de la marja de profit pe care au voie să o adauge la serviciile vândute.
La noi, pe lângă disprețul constant arătat cetățenilor, politicieni și reprezentanți ai autorităților intră în cârdășie cu manageri din astfel de firme și fură fără nicio jenă. Luați și comparați o factură la utilități de acum doi sau trei ani cu una de azi, și veți vedea ce diferențe sunt! Începusem acest comentariu cu statisticile din sistemele medicale europene. Nu suntem unde ar merita să fim din simplul motiv că suntem săraci. Iar pe lângă faptul că suntem ținuți sub nivelul decenței materiale, mai suntem și furați la drumul mare. Dacă vrem să ne revenim, dacă vrem să fim și să funcționăm ca o societate modernă, europeană și coerentă, trebuie să schimbăm paradigma. Să începem prin a nu mai fi furați. Apoi, vom prinde cheag, nu suntem ultimii oameni din Europa!…
NE-AM SĂTURAT!!!
Prof. dr. MSc. Alexandru Vlad Ciurea, Director departament Neurochirurgie, Director științific, Spitalul Sanador, București
