9.5 C
Bucharest
Saturday, 2 December 2023
HomeSpecialŞapte artişti colorează griul

Şapte artişti colorează griul

Proiectul curatorial „Colorând griul”, realizat de Cosmin Năsui şi selectat la Bienala de Artă Contemporană de la Moscova, a ajuns în librării.

 

„Colorând griul/Colouring the grey”, albumul de artă apărut la Editura Vellant, cuprinde lucrările celor şapte artişti vizuali români care şi-au lăsat amprenta asupra evoluţiei artei contemporane din România ultimilor cinci ani. Volumul bilingv română/engleză conţine conceptul proiectului curatorial şi şapte studii dedicate operelor artiştilor, alături de o selecţie a corespondenţei dedicate alcătuirii proiectului şi de o secţiune de scurte biografii.

Cartea oferă o generoasă inventariere a operelor celor şapte artişti români, fiind ilustrată cu peste 350 de reproduceri color.  „Colorând griul” este rezultatul a cinci ani de căutare, documentare, monitorizare şi promovare a celui de-al doilea val de artişti contemporani emergenţi din România,  aşa cum îi numeşte curatorul proiectului, Cosmin Năsui. Cei şapte artişti sunt Ana Maria Micu, Dragoş Burlacu, Francisc Chiuariu, Cătălin Petrişor, Bogdan Raţă, Aurel Tar şi Bela Zoltan. Proiectul a fost selectat în cadrul secţiunii Special Programs, a celei de-a patra ediţii a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Moscova, care se încheie în ultima zi a lunii octombrie.    Text Box:  

Cele mai citite

Primul român mort în Gaza ca prizonier al Hamas

Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă în această dimineaţă...

Primul român mort în Gaza ca prizonier al Hamas

Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă în această dimineaţă...

Explozie într-o locuință, din cauza acumulărilor de gaze, cu toate că nu era racordată la rețea și butelia era închisă

Un tânăr de 29 de ani şi două femei, cu vârste de 41, respectiv 64 de ani, au fost transportaţi la spital, cu arsuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă