Una dintre cauzele protestelor de stradă din Tunisia, care au dus la fuga preşedintelui, a fost creşterea explozivă a preţurilor la produse alimentare. După modelul Ceauşescu, Ben Ali a încercat să oprească revolta făcând promisiuni disperate. Nu a anunţat o creştere a salariilor şi pensiilor, ci scăderea preţurilor la pâine, orez, zahăr şi lapte. Nici pe el nu l-a mai crezut poporul, însă avionul lui a ajuns mai departe decât elicopterul lui Ceauşescu, reuşind să-l ducă până în Arabia Saudită, unde a primit azil. Regimul său autoritar a fost pus pe butuci mai puţin de abuzurile comise timp de 23 de ani de poliţia politică şi mai mult de un trend economic la fel de implacabil ca şi falimentul comunismului acum 20 de ani: scumpirea mâncării.
Indicele preţului alimentelor realizat de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a depăşit recent nivelul-record înregistrat în 2008, după ce a crescut cu 32% în a doua parte a anului 2010. Faţă de luna iunie, preţul porumbului aproape s-a dublat, grâul s-a scumpit cu 80%, iar soia – cu 50%. Unele dintre motivele acestor creşteri sunt conjuncturale – cum ar fi catastrofele naturale care au afectat producţia agricolă în mai multe zone ale globului, altele însă ţin de schimbări de profunzime – explozia consumului de hrană în ţări precum China, Brazilia şi India. De aceea, previziunile FAO sunt fără echivoc. Anii ce vor urma vor aduce noi recorduri în privinţa importurilor de alimente, iar cererea de produse agricole aproape se va dubla în următorii 20 de ani.
Toate aceste cifre şi previziuni ar trebui să sune ca un „Deşteaptă-te, române!” pentru politicienii de la Bucureşti. Pentru că, într-un context economic internaţional marcat de incertitudini, unanimitatea predicţiilor privind creşterea cererii de hrană la nivel mondial ar trebui să-i oblige să repună agricultura şi sectorul alimentar pe lista priorităţilor de dezvoltare. Ceea ce nu înseamnă încremenirea într-un tip de societate rurală, predominant agricolă, ci exact contrariul: aducerea agriculturii şi a celor ocupaţi cu ea la nivelul de performanţă şi productivitate cerut de nevoile momentului actual, care să le permită să participe la progresul României.
Aţi mai auzit ideea asta? Şi eu! „Vom face să renască agricultura”, „avem un potenţial agricol imens”, „trebuie să redevenim grânarul Europei” sunt poate cele mai uzate clişee oratorice din vocabularul politicianului mioritic. Rezultatele au fost pe măsura greutăţii pe care au pus-o în vorbele lor: trei milioane de hectare de teren arabil zac nelucrate, de la trei milioane de hectare irigate în 1989, am ajuns la doar 70.000 hectare, suprafaţa ocupată cu sere a scăzut cu 63%, livezile s-au înjumătăţit şi am ajuns să importăm 60% din fructele pe care le consumăm.
Iar tendinţa este şi mai îngrijorătoare. În primele patru luni ale anului trecut, importurile de ceapă, usturoi, morcovi şi sfeclă roşie au crescut cu 45% faţă de 2009, cele de varză, conopidă şi salată verde au crescut cu 34%, iar cel de castraveţi – cu un sfert. Culmea ironiei este că în acte, în primele trei luni din 2010, România a exportat mai multe banane, citrice, mango, ananas, avocado şi nuci de cocos decât tomate, morcovi, castraveţi, mere, pere şi gutui. Evident, ăsta nu este un semn că ne transformăm în producător de fructe tropicale – statisticile reflectă doar comerţul în care România este ţară de tranzit -, ci că în clipa de faţă nu existăm ca exportatori pentru multe dintre produsele agricole de bază.
În ciuda acestei situaţii catastrofale, nimic din bătaia de joc cu care politicienii au tratat agricultura şi satul românesc nu le-a alterat importanţa. Anul acesta şi anul viitor, când vom asista din nou la o revărsare de demagogie şi pomeni electorale, poate nu ar strica să judecaţi şi altfel ofertele partidelor. Nu doar după cantitatea de mizerie pe care o varsă în capul adversarilor, ci şi după cât de mult iau în serios problemele agriculturii şi destinele a milioane de români care trăiesc la ţară. Pentru că da, România are un potenţial agricol imens, iar în viitorul mai apropiat decât credem s-ar putea dovedi salvator.
