13.5 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialSamsar de terenuri, arestat

Samsar de terenuri, arestat

Francisc Kelemen făcea parte din reţeaua de traficanţi a lui Ionel Cârpaci.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au băgat după gratii încă un membru al reţelei infracţionale conduse de Ionel Cârpaci, care în ultimii ani s-a profilat pe tunuri imobiliare de milioane de euro. Este vorba despre Francisc Kelemen, în vârstă de 40 de ani, samsar de terenuri licenţiat în Drept, care a fost acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi uz de fals în formă continuată.

Acesta a fost prezentat Curţii de Apel Timişoara cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul Gheorghe Bugarsky a decis, luni seară, emiterea unui mandat pe 29 de zile. Magistraţii au probe din care reiese că Ionelaş şi Kelemen au condus reţeaua care falsifica acte provenite din Primăria Timişoara, printre care şi decizii ale primarului Gheorghe Ciuhandu, prin intermediul cărora intabulau şi vindeau terenuri aparţinând municipalităţii. Ultimul scandal de amploare în care apare numele celor doi inculpaţi este cel în care un personaj fictiv din Ungaria, pe numele de cod Robert Berger, a falsificat o dispoziţie a primarului Timişoarei prin care s-a împroprietărit cu un teren de 600 mp de pe strada Romulus, pe care, ulterior, prin intermediul lui Ionelaş Cârpaci, a încercat să-l vândă omului de afaceri sirian Jabri Tabrizi. Acest scandal a reprezentat începutul sfârşitului pentru reţeaua mafiei imobiliare din Timişoara şi a dus la arestarea preventivă a şefului clanului Cârpaci, romul Ionel Cârpaci. Procura prin care acesta a fost împuternicit să vândă terenul „substituit” de la primărie a fost autentificată de notarul Safta Criste, soţia fostului procuror general al României, Mircea Criste. Procurorii care lucrează la dosarul mafiei imobiliare din Timişoara verifică indiciile din care reiese că notarii publici Safta Criste şi Teodora Noţingher, dar şi Constantin Pascu şi Petru Turpan, lucrători la Cartea Funciară, ar fi complici la tunurile imobiliare trase de reţeaua Cârpaci-Kelemen în ultimii ani. 

Procedeul „suveică”

O altă procură utilizată de Ionel Cârpaci, prin care s-au tranzacţionat două terenuri de la periferia Timişoarei, a fost autentificată tot de Safta Criste. În data de 25 ianuarie 2007, Francisc Kelemen a cumpărat de la Ionel Cârpaci, cu suma de 580.000 de euro, două terenuri în suprafaţă de aproape 9.000 de metri pătraţi, aflate chiar la ieşirea din Timişoara. De fapt, n-a fost vorba decât de o aplicare a procedeului infracţional „suveică”, prin care terenurile erau trecute de la un proprietar la altul pentru a se pierde urma ilegalităţilor. Terenurile aparţineau clanului Mihai, iar procurorii au descoperit că, din nou, Cârpaci s-a folosit de o procură falsă.

Cele mai citite

Un atac rusesc asupra orașului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni și a rănit alți 18

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 18 au fost răniţi într-un atac cu rachete şi drone explozive ruseşti lansat asupra oraşului...

Bărbat găsit decedat într-un parc din Craiova. Poliția a deschis o anchetă

Un bărbat a fost găsit decedat, marți după-amiază, în Parcul Mureș din municipiul Craiova. Poliția a fost sesizată și la fața locului s-au deplasat...

Israelul a lovit din nou fieful Hezbollah din sudul Beirutului

Agenţia naţională de presă a Libanului (ANI) a raportat marţi seară o serie de lovituri care au provocat "distrugeri masive" în suburbiile de sud...
Ultima oră
Pe aceeași temă