22.9 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSpecialSalvamarii vor măsuri speciale pentru cei care își pun în pericol viețile:...

Salvamarii vor măsuri speciale pentru cei care își pun în pericol viețile: Să fie închise plajele periculoase când condiţiile meteo nu permit scăldatul

 

Salvamarii constănțeni doresc închiderea plajelor periculoase, atunci când scăldatul în mare nu se poate face în siguranţă, din cauza mării agitate ori a curenţilor, astfel încât oamenii să nu își mai pună în pericol viețile, ignorând avertismentele, informează Mediafax.

În acest sezon estival, salvamarii din nordul litoralului au avut aproximativ 2.000 de intervenții pentru salvarea persoanelor din apele mării, iar peste jumătate dintre oamenii care au fost în pericol au ignorat avertismentele.

„De la începutul sezonului avem 1976 de intervenţii la mare, din care, reţineţi, sunt 773 în zilele cu steag galben şi peste 840 pe steag roşu! În Australia, în Germania, la steag roşu salvamarul pleacă acasă. Este o nebunie să crezi că salvamarul este Dumnezeu! Păşeşte pe apă şi vine înapoi… Nici pe el nu se poate salva. Sunt state care au instituit amendă. Belgia, Germania, Italia, Spania, dau amendă până la sute de dolari sau de euro pentru cel care nu respectă regulile”, a spus Gabriel Bălan, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, care operează plajele din Mamaia şi Constanţa.



 

 

În opinia sa, cea mai simplă soluţie ar fi  să se închidă plajele periculoase când vremea este rea.

„Administratorii să închidă plaja. Este o plajă periculoasă, se închide şi gata. (…) Prin echipamente, prin pregătire, poţi să iei măsuri astfel încât să eviţi. Unde este zonă periculoasă să închidă plaja, nu mai fac plajă organizată şi nici nu îi dau salvamari acolo. Vrea să moară, să se ducă. Cineva pe Facebook a spus <Strângi bani un an întreg să vii să te distrezi ca să te înmormântezi la plajă>. Treaba ta ce faci domnule, dar trebuie să ne protejăm şi pe noi”, a mai spus el.

Totodată, Bălan a făcut un apel către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” şi cei ai Gărzii de Coastă, prezenţi la întâlnirea de la Prefectura Constanţa, să încerce să nu se apropie de ţărm, în timpul intervenţiilor, dacă nu au echipate ambarcaţiunile cu elice cu protecţie. 



 

 

Vlăduţ Ion, prim adjunct al inspectorului şef al ISU Dobrogea, a recunoscut că niciuna dintre ambarcaţiunile pregătite pentru intervenţie în zona de litoral nu are protecţie la elice, dar salvatorii sunt învăţaţi să oprească motorul atunci când se apropie de zonele de îmbăiere.

Cele mai citite

Rata șomajului în România a scăzut la 5%, în contextul creșterii ușoare a ratelor de ocupare

În al doilea trimestru al anului 2024, România avea o populație activă de 8,41 milioane de persoane, dintre care 7,9 milioane erau angajate, iar...

Amenajare grădină cu piscină: 3 idei și soluții practice care te vor ajuta să economisești

Te-ai gândit vreodată să ai propria piscină, dar te-a oprit costul ridicat al proiectului? Îți prezentăm cele mai bune idei de amenajare a spațiului...

Cod Portocaliu de ploi torențiale pentru 9 județe. Vreme instabilă în mai bine de jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o avertizare Cod Portocaliu de ploi torențiale, valabilă până sâmbătă după-amiază, pentru nouă județe din România....
Ultima oră
Pe aceeași temă