14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialSala Palatului, primul pas spre mall-ul cultural

Sala Palatului, primul pas spre mall-ul cultural

Din cele 80 de milioane de euro cat apreciaza ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, ca va costa transformarea Salii Palatului intr-un mall cultural, prima transa, de peste 500.000 de euro, s-a cheltuit pentru refacerea scenei si acusticii Salii Palatului.
De fapt, Iorgulescu este de parere ca odata terminata aceasta lucrare, cea mai ieftina, poate fi considerata incheiata prima etapa din refacerea Salii Palatului. Celelalte doua etape – una care ar trebui sa inceapa in octombrie si alta in 2009 – sunt mult mai scumpe, fiecare din ele ridicandu-se la 30-40 de milioane de euro.
In urma finalizarii acestei etape, conditiile ar trebui sa fie satisfacatoare, atat pentru public, cat mai ales pentru artistii care vor evolua pe scena Salii Palatului in cadrul Festivalului "George Enescu" din acest an. Astazi, cu doua saptamani inainte de inceperea festivalului, vor incepe lucrarile de imbunatatire a conditiilor electroacustice pentru intreaga sala. "S-au facut toate masuratorile, vrem sa vedem care este nivelul acustic optim, s-a luat legatura cu mai multe firme din strainatate. Nu exista sala in lume cu o capacitate mai mare de 1500 de locuri in care sa se desfasoare manifestari muzicale pe acustica naturala, iar Sala Palatului are 4.500 de locuri", a spus Adrian Iorgulescu la sfarsitul saptamanii trecute. Acustica Salii Palatului va fi imbunatatita prin folosirea sistemului SIAP, al firmei Salzbrenner Stagetec Mediagroup, conform Mediafax.
Deocamdata scena este mai ingusta, au fost montati opt arlechini mobili si opt ficsi – la final, vor fi cate zece –, s-au pus panouri "astfel incat sunetul sa fie propulsat pentru a asigura conditii mai bune pentru concerte", a explicat ministul Culturii.  
Acesta spera ca in 2009, la urmatoarea editie a Festivalului "George Enescu", Sala Palatului sa fi suferit toate transformarile si sa arate occidental. Sa aiba sase sali de spectacole, de diverse marimi, un amfiteatru in aer liber, doua sali de cinema de cate 1400 de locuri, cafenele, baruri, librarii. In plus, se asteapta ca, la final, Sala Palatului sa ajunga la nivelul unei sali precum Barbican Hall din Londra. "Dintr-o sala de tip inchistat, ea va deveni un centru cultural", a explicat arhitectul Romeo Belea, autorul proiectului de transformare a Salii Palatului.

Cele mai citite

Românii fac show în Turcia! Drăguș a marcat două goluri pentru Gaziantep

Internaționalul român Denis Drăguș a reușit o „dubla”, iar Alexandru Maxim a oferit nu mai puțin de trei pase decisive în victoria categorică obținută...

Festivalul Filmului Românesc în Israel, ediția 2024

În urma succesului de care s-au bucurat proiecțiile de film românesc în Israel și la cererea publicului larg, Institutul Cultural Român de la Tel...

Cum să asortezi bijuteriile cu ținutele? 7 sfaturi utile

Sursa foto: Shutterstock Bijuteriile pot fi detalii cheie în completarea unei ținute, adăugând strălucire și rafinament sau chiar oferind un accent de personalitate. Asortarea lor corectă...
Ultima oră
Pe aceeași temă