28.5 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialSah-mat cu mutare la A5

Sah-mat cu mutare la A5

Agresiv, dinamic, dar rafinat pe afara si elegant, spatios si sigur in interior, noul Audi A4 vorbeste despre perfectiune si incearca sa stabileasca noi standarde in clasa medie superioara. Astazi, noul model va fi lansat si in Romania, dar RPM a luat-o inaintea importatorului si va prezinta in avanpremiera principalii "asi" pe care masina ii va scoate din maneca in eterna batalie cu BMW Seria 3 si Mercedes C-Klasse.
Noul Audi A4 este mai seducator ca niciodata. Contabilizand succesul de piata inregistrat de coupé-ul A5, constructorul din Ingolstadt nu s-a sfiit sa preia liniile dinamice, agresive si extrem de rafinate etalate de A5, sa traga de ele si sa le adapteze pentru o caroserie de tip sedan. Rezultatul? Un A5 cu patru usi care a fost botezat A4. De obicei, se intampla invers. Intai ia nastere sedan-ul si de-abia dupa aceea se deriveaza in break, coupé, etc. Dar cei de la Audi au avut curajul sa nu respecte regula, sa treaca de barierele conservatoare si sa demonstreze ca se poate si altfel. si au reusit.

In comparatie cu vechea generatie, noul A4 este in primul rand mai sportiv. Cei 4.7 metri lungime ii dau prestanta pe sosea si confera un plus de confort pasagerilor. Capota motorului si ampatamentul au crescut si ele. Iar prin efectuarea unei rocade in ceea ce priveste amplasarea diferentialului si a ambreiajului, specialistii au reusit sa mute puntea fata cu 154 mm si sa obtina astfel o distributie aproape perfecta a maselor pe axe. Vechiul A4 sufera in curbe din cauza amplasarii motorului in fata puntii fata, pierzand duelurile virajate cu Seria 3 si C-Klasse din cauza comportamentului subvirator prea accentuat.
Noul Audi A4 nu se lauda doar cu silueta sa de coupé sexy, ci ataca concurenta si la nivel tehnologic/dotari. Masina poate fi echipata cu suspensie adaptiva, scaune ventilate, airbag-uri/centuri adaptive, pilot automat adaptiv, sistem multimedia MMI si, chiar, cu instalatie de sunet cu zece canale Bang&Olufson. si, pentru ca meniul sa fie complet, pachetul "Xenon plus" include si LED-urile de mare efect intalnite la farurile de pe supercar-ul R8.

Paleta de motorizari include, deocamdata, doua propulsoare pe benzina (1.8 TFSI – 160 CP / 250 Nm; 3.2 FSI – 265 CP / 330 Nm) si trei diesel-uri (2.0 TDI – 143 CP / 320 Nm; 2.7 TDI V6 – 190 CP / 400 Nm; 3.0 TDI V6 – 240 CP / 500 Nm). Iar transmisia se poate face fie prin intermediul unei cutii manuale cu sase rapoarte, fie a uneia automate de tip tiptronic (comanda manuala), fie a uneia cu variatie continua. si nu uitati de tractiunea integrala permanenta "quattro".
Pretul de baza al noului A4 va porni de la circa 25.000 de euro, fara taxe. S.R.N.

» Noua platforma tehnica MLP permite o mult mai buna distributie a maselor pe axe.
» Lane Assist: o camera video amplasata in parbriz monitorizeaza banda continua de pe mijlocul drumului si, la peste 65 km/h, daca aceasta este incalcata, atentioneaza soferul prin generarea unor vibratii in volan.

Cele mai citite

Alexandru Rogobete îi răspunde lui Vlad Voiculescu și spune că va continua să apere personalul medical

Alexandru Rogobete i-a răspuns lui Vlad Voiculescu, după ce acesta a afirmat că îl vede frecvent la televizor vorbind despre personalul medical. Rogobete susține...

Kremlinul susține că războiul din Ucraina s-ar putea încheia „în câteva ore”, dacă sunt acceptate condițiile Moscovei

Moscova și-ar fi prezentat încă din urmă cu doi ani condițiile pentru oprirea operațiunilor militare, iar acestea ar fi rămas neschimbate și „clare”Rusia afirmă...

Oana Țoiu: Italia a suplimentat prezenţa militară în România după incidentul cu drona rusă de la Galaţi

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă că răspunsul diplomatic şi militar al României după explozia dronei ruseşti de la Galaţi a beneficiat de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă