11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecial"Saci cu bani" din Teheran pentru preşedintele afgan

“Saci cu bani” din Teheran pentru preşedintele afgan

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a admis că administraţia sa primeşte „saci cu bani” de la guvernul iranian şi a asigurat că este vorba de ajutoare oficiale.

Declaraţia preşedintelui afgan a evidenţiat circuitele tulburi ale finanţării în Afganistan şi a intervenit după publicarea de către cotidianul american New York Times a unui articol despre şeful administraţiei prezidenţiale de la Kabul, Oumar Daoudzai. Publicaţia a dezvăluit că acesta a primit mari sume de bani, transportate prin ambasadorul iranian în saci, sumele fiind vărsate apoi într-un fond secret utilizat de Karzai şi Daoudzai pentru a mitui deputaţi, şefi de triburi şi chiar responsabili talibani, în scopul asigurării susţinerii lor.

Afacerea dezvăluită de NYT face valuri, sumele fiind considerabile. Şeful de cabinet al preşedintelui afgan primeşte regulat bani din Iran, care încearcă să îşi impună hegemonia în anturajul palatului prezidenţial. Iranul îşi foloseşte influenţa pentru a semăna discordie între afgani şi aliaţii lor americani şi cei din NATO, adaugă cotidianul, citând responsabili afgani şi occidentali la Kabul.  Sumele de bani se ridică la milioane de dolari şi reprezintă „un seif negru prezidenţial, misiunea lui Daoudzai fiind de a promova interesele Iranului”. La Kabul, anunţul lui Karzai nu a surprins, reprezentanţii occidentali recunoscând că „este o practică total ilegală, dar Afganistanul are un sistem de guvernare tradiţional, bazat pe clientelism”. Banii sunt folosiţi de preşedinte pentru nevoile anturajului său şi ale politicii sale, în special pentru a „cumpăra” deputaţi şi şefii insurgenţi. „Este interesant să vezi jocul dublu al iranienilor care ajută financiar guvernul pentru că nu doresc să vadă talibanii reveniţi la putere şi care, pe de altă parte, ajută insurecţia”, susţin surse occidentale din Afganistan. La fel de interesant este că Teheranul a respins la început dezvăluirile din NYT, „false, insultătoare şi ridicole”, după care Ministerul iranian de Externe a recunoscut că Iranul „donează multe ajutoare” pentru reconstrucţia Afganistanului şi „va continua să o facă”.

Karzai a confirmat plăţi iraniene în bani lichizi, estimând că nu este nimic ilegal. „Guvernul iranian ne ajută de două – trei ori pe an şi ne dau 500.000 sau 700.000 de euro de fiecare dată. Totul este transparent. Şi da, banii vin în saci”. În cadrul unei conferinţe de presă la Kabul, şeful statului afgan a mai adăugat că plăţi în bani lichizi sunt efectuate de mai multe ţări prietene pentru a ajuta biroul preşedintelui. SUA au reacţionat la declaraţiile preşedintelui afgan, estimând că au „toate motivele de a fi îngrijorate” de „tentativele Iranului vizând exercitarea unei influenţe negative asupra Afganistanului”. De la finele anului 2001, comunitatea internaţională alocă anual miliarde de dolari în proiecte de dezvoltare în Afganistan. Numeroşi observatori occidentali critică însă condiţiile de utilizare a acestei mane financiare, din care o parte alimentează corupţia, iar alta merge spre societăţi private de securitate ajungând apoi în mâinile rebelilor. Wall Street Journal a dezvăluit în iunie că, în ultimii trei ani, peste 3 miliarde de dolari au părăsit ilegal Afganistanul, îmbarcaţi în valize la bordul unor avioane. Influenţa Iranului şiit în Afganistan face parte din strategia mai largă a Teheranului care vizează rolul de putere regională şi îngrijorează vecinii şi ţări arabe. Reţelele sale de influenţă în Liban, Siria, Irak, Afganistan şi în ţări din Asia Centrală şi din Golful Persic, susţinerea organizaţiilor radicale Hezbollah şi Hamas au transformat Teheranul într‑un adversar redutabil pentru Occident, care se străduie să blocheze veleităţile nucleare iraniene.  

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă