Comuniștilor nu le plăceau oamenii cu inițiativă, iar această teamă față de persoanele care își construiesc singure destinul o au și moștenitorii vechiului regim, care ne conduc, din păcate, până în prezent. Un om liber este periculos, pentru că nu știi niciodată când începe să chestioneze minciunile care i se pun pe tavă.
Statul dictatorial a făcut tot posibilul să le domolească românilor dorința de a căuta, garantându-le rezolvarea a două nevoi care, iată, în ziua de azi i-au dus pe mulți la mii de kilometri depărtare: a unui adăpost și a unui loc de muncă.
Tu stai liniștit și fii recunoscător, iar noi îți asigurăm tot, aceasta a fost miza unui program pe care mulți nostalgici îl regretă, fără a ști că i-au fost, de fapt, captivi.La fel cum cantonarea într-o fabrică de tânăr până la pensie din același loc a făcut parte tot din rețeta de plafonare a spiritului, de ucidere a oricărei dorințe, prin plictis și resemnare.
De altfel, metoda a funcționat până la momentul în care a început crunta criză de alimente din anii 1980. Mai țineți minte expresia „dacă nu și-ar fi înfometat poporul, Ceaușescu ar mai fi trăit”?
Consecințele acestei rețete perfide le resimțim până în ziua de azi, la 30 de ani de la căderea regimului opresiv. Obișnuiți să li se dea, părinții noștri – permiteți-mi această generalizare, bazată pe deciziile majorității – au așteptat, după 1989, ca bunăstarea să le fie adusă. Au crezut că, la fel ca în comunism, pot dormi liniștiți, pentru că alții lucrează pentru ei. Cei care au înțeles capcana și au încercat să iasă din ea – prin Proclamația de la Timișoara, prin Piața Universității – au fost fie ignorați, fie înăbușiți.
Asta le-a permis foștilor nomenclaturiști și foștilor securiști să țină mai departe țara capturată, în folos propriu. Activiștii PCR, securiștii și, apoi, progeniturile lor biologice sau ideologice au lucrat intens, în timp ce părinții noștri continuau să aștepte binele promis. Primii și-au întărit privilegiile, au devalizat statul, s-au înfruptat din marea „gospodărie de partid” care devenise România „capitalismului sălbatic”, iar cei din urmă credeau încă într-un lider suprem care să le garanteze case și servicii.
Cum, în ultimii ani, societatea românească a început să se trezească – la presiune externă, dar și prin ridicarea unor generații care nu mai știu să aștepte –, nomenclaturiștii s-au speriat. Iar tot ce le-a trecut prin cap a fost să aplice vechea rețetă comunistă. Așa a apărut aberantul program de guvernare al lui Liviu Dragnea. Liderul PSD a promis poporului salarii, pensii mari și o bunăstare mincinoasă, în speranța că, mulțumiți pe moment, oamenii vor închide din nou ochii când scapă ei de problemele penale.
De altfel, laudele deșănțate aduse la moartea unuia dintre cei mai importanți actori ai represivului regim comunist, generalul Iulian Vlad, ne arată că aceia care ar vrea întoarcerea la un sistem în care unii sunt privilegiați și ghiftuiți în shop-uri pe valută, în timp ce alții suferă de foame în slujbe mizere și în case cutii de chibrituri sunt mai mulți și mai bine plasați decât ne doream.
Dar noi nu mai avem voie să repetăm greșelile părinților noștri. Nimeni nu ne va aduce bunăstarea, nimeni nu ne va crea o Românie modernă decât noi înșine. Dacă vom lăsa statul în mâna lor, pentru că suntem scârbiți sau obosiți, dacă ne vom retrage din fața nomenclaturiștilor și securiștilor vechi și noi, vom pierde.
Să nu facem aceeași greșeală, așadar. Merităm o soartă mai bună.
Urmăreşte-l pe jurnalistul Răzvan Chiruţă şi pe reţelele sociale
