Initiativa Ministerului Afacerilor Externe de a-si face cunoscuta proiectia pentru urmatorii zece ani trebuie in principiu aplaudata. Vreme destul de indelungata, acelasi minister a parut mereu ca improvizeaza din aproape in aproape, nesigur de ce va aduce ca prioritate ziua de maine, timorat de rolul pe care seful statului si, cateodata, prim-ministrii si l-au arogat in elaborarea conduitei tarii in dialogul cu alte state ori prin organismele internationale. Dupa ce conducatorul suprem a fost, o eternitate, si cel care dicta prieteniile si divorturile cu partenerii din afara, succesorul lui, Ion Iliescu, a parut decis sa incheie un tratat cu rusii fara prea multe batai de cap, desi URSS-ul se afla in plina prabusire. Mai amintesc aici si ca Petre Roman si Adrian Nastase au ajuns sefi ai guvernului, dar au fost si detinatorii portofoliului externelor (unul dupa, altul inainte de a accede la primul fotoliu al executivului). Pentru un deceniu de politica postcomunista, Romania nu s-a indepartat prea mult, din acest punct de vedere, de modelul – sau tipul de raporturi – stabilit anterior intre stapanul zilei si linia politica a statului in materie de relationare la mapamond. Aceasta circumstanta, ca si mostenirea prea putin modificata, a aparatului externelor asa cum fusese el inaintea rasturnarii politice din decembrie 1989, explica de ce MAE a lasat multa vreme impresia de executant slab performant, lent si ezitant, al ideilor din capul cate unui personaj, fie ca era vorba despre mentinerea in siajul Rusiei (optiunea iliescana pana in 1996), fie ca se incerca apropierea de UE (cazurile Nastase, Roman si Plesu).
In fine, actuala conjunctura interna, caracterizata de ciondaneala neintrerupta si multiplanica dintre presedinte si premier – care va continua inca o vreme, dupa toate semnele – lasa MAE mai vulnerabil in linia evolutiilor sale dinainte, ceea ce conduce la consecinte vizibile cu ochiul liber. Ba cade Ungureanu (fiindca asa vrea Tariceanu), ba vine Cioroianu (desi… il vrea Tariceanu). Performanta slalomului lui Ungureanu intre Base si Calin a devenit insa, intre timp, vorba poetului, "file de poveste". Fara proiecte de anvergura si succese pe masura, ministrul iesean a evitat gafele majore. Chiar mai bun fiind decat predecesorul lui imediat, Adi Cioroianu nu avea insa cum repeta figura. Prea fluctuante erau deja marile politicii romanesti dupa referendum. De unde si jocul de aparenta nesigura, declaratiile ezitante, impleticelile, reluarile de la capat etc., exploatate din plin de presa.
Cand citim, asadar, documentul postat pe situl MAE, referitor la urmatorii zece ani de politica externa, cautam mai cu seama raspunsuri la intrebarea: incotro o ia barca Romania, odata intrata in UE si NATO, cu securistii la bord, veseli si increzatori, cu harjoneala penibila a primului raft de politicieni ai tarii, cu democratia incompleta, atinsa de tentatii fundamentaliste crestin-rasaritene? La aceasta chestiune te-ai astepta sa raspunda prioritar documentul Repere pentru un deceniu de politica externa. Interese. Valori. Instrumente. In loc de asta, constati ca expertii MAE au preferat un raport inodor, incolor si insipid, in care eufemismele abunda. Cum va fi relatia cu Rusia? "In relatiile cu Federatia Rusa, interesul Romaniei vizeaza substantierea si cresterea gradului de functionalitate a relatiei bilaterale…" Pasareasca pura, ce mai…
Cand spun asta, am in fata un document provenit de pe situl CIA si editat de Alexander Adler in 2005, intitulat Raportul CIA. Cum va fi lumea in 2020? L-am cumparat intr-unul din chioscurile ce servesc calatorii care trec prin marile aeroporturi occidentale cu catva timp in urma. Raportul Cioroianu nu numai ca are aerul ca autorii lui nici nu au consultat situl CIA, dar lumea pe care o proiecteaza el (pana in 2017 sau 2018, daca luam in acceptiune riguroasa intervalul dublului cincinal propus inca din titlu) difera destul de mult de cea vazuta din SUA. De mirare, la un stat ca al nostru, integrat de-acum in Occidentul euroatlantic, macar la nivelul declaratiilor de principiu. Ce sa mai vorbim de tonul esopic, lemnos, de parca niste mari preoti ar oficia tulburatoare secrete pe care, in schimb, abordandu-le firesc si frontal, americanii le fac accesibile oricui va cumpara cartea lor de la toneta?!
Dincolo de asemenea nedumeriri, ramai cu impresia ca documentaristii de la MAE sunt capabili sa dea o diagnoza despre puterea economica a Chinei peste aproximativ un deceniu, dar nu pot spune nimic despre evolutiile interne ale Romaniei. si totusi, orice politica externa sanatoasa se bizuie pe situatia de acasa, din interior. Nici o vorbulita despre Europa regiunilor si despre cooperarile dintre acestea in UE, desi dinamica de pe respectiva tabla de sah ar merita o atentie sustinuta. Se fantazeaza despre resursele energetice la modul generalizant, in timp ce doi pasi mai incolo, Dinu Patriciu infeudeaza energetic Romania unui stat vasal al lui Putin din Asia ex-sovietica. si asta nu peste sapte ani, ci chiar acum, cat inca cerneala raportului abia scos din imprimanta nici nu s-a uscat.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
