16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialS-a deschis prima parcare supraetajată din Constanţa

S-a deschis prima parcare supraetajată din Constanţa

Investiţia va deservi atât pacienţii şi personalul Spitalului Judeţean, cât şi locuitorii din zonă, care au rezervat ultimul etaj.

 

Prima parcare supretajată din municipiul Constanţa a fost inaugurată ieri, în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Este vorba despre o clădire cu parter, trei etaje şi terasă, care poate adăposti 265 de autoturisme. În plus, în exteriorul ei au fost amenajate alte 30 de locuri. Imobilul este prevăzut cu lift, dar şi cu grupuri sanitare. La intrare, un afişaj electronic indică numărul de locuri libere la fiecare nivel. În faţa ei s-a amenajat o bandă specială pentru taximetrişti.

Construcţia a costat patru milioane de euro, banii fiind accesaţi de către Primăria Constanţa printr-un program european. Parcarea trebuia să fie gata peste aproximativ o lună, dar constructorul, o firmă din Constanţa, a reuşit finalizarea ei în timp record. Practic. s-a lucrat cu 85 de muncitori, timp de circa 200 de zile. Este drept, ieri mai era de lucru la amenajarea exterioară, dar parcarea era funcţională. Constructorul a declarat că în primele şase luni nu se va impune nicio taxă, urmând ca apoi să se analizeze cuantumul acesteia. A fost contrazis de primarul Radu Mazăre. “Se poate parca gratis. Ultimul nivel este prentru riverani. Cel de dedesubt va fi probabil pentru personalul spitalului. Restul vor fi pentru pacienţi şi cei care vin în vizită la spital”, a spus acesta. Primarul a subliniat că parcarea, în majoritatea oraşelor din ţară, “te spoliază”, dar că în Constanţa acest lucru nu se va întâmpla, “cel puţin pentru o bună perioadă de timp”.

Viceprimarul Decebal Făgădău a precizat că următoarea parcare supraetajată va fi realizată tot din fonduri europene, în staţiunea Mamaia, în apropierea hotelului Albatros, şi va avea şapte etaje. De asemenea, în viitor se are în vederea construirea unor astfel de parcări în mai multe zone ale oraşului, cum ar fi Gară, Tomis Nord, Casa de Cultură, Poarta 6. Autorităţile spun că cea mai mare problemă este identificarea spaţiilor disponibile, pentru că primăria nu dispune de suficient teren. 

Locul 35

Într-un clasament întocmit recent de Institutul pentru Politici Publice Bucureşti în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor structurale la nivelul primăriilor reşedinţă de judeţ, până la 31 decembrie 2011, Constanţa se află pe locul 35, cu o valoare totală a fondurilor accesate de 4,59 milioane euro. “Am regretul că nu ne-au fost semnate în timp şi celelalte proiecte europene. Am convingerea că acum, după schimbarea guvernului, suntem pe drumul cel bun. Suntem în proceduri de licitaţie cu toate proiectele. La anul pe vremea asta vom avea o serie mai amplă de proiecte europene pe care să le inaugurăm”, a spus Mazăre.

Cele mai citite

Condiția lui Iohannis pentru a ceda Ucrainei un sistem Patriot. România oferă sprijin militar Ucrainei doar dacă nu afectează propria apărare

Președintele Iohannis spune că ar fi acceptat, în principiu, cererea președintelui Biden ca România să cedeze Ucrainei unul dintre sistemele sale antiaeriene Patriot, pe...

Medvedev: “Nu trebuie să existe loc pentru sancțiuni ilegale”

Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a postat pe platforma X, fosta Twitter, un mesaj prin care a vorbit despre sancțiunile ilegale...

cum le plac cel mai mult jucătorilor sloturile?

Slot machines sunt una dintre cele mai populare opțiuni de jocuri de noroc folosite de...
Ultima oră
Pe aceeași temă