15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRusia. Închiși pentru că citeau Constituția în Piața Roșie. Muncă silnică în...

Rusia. Închiși pentru că citeau Constituția în Piața Roșie. Muncă silnică în Siberia pentru participare la mitinguri neautorizate

Cel puțin 11 oameni au fost arestați vineri, în Piața Roșie din Moscova, în timp ce citeau cu voce tare Constituția rusă.

Printre aceștia se numără opozantul Ildar Dadin, 35 de ani, care este primul, și până acum singurul, cetățean rus condamnat la închisoare în virtutea unei legi intrate în vigoare în vara lui 2014 și care prevede până la cinci ani de închisoare pentru oricine organizează mai mult de două manifestații neautorizate într-un interval de șase luni.

În 2014, Ildar Dadin a fost arestat de patru ori și condamnat la o amendă pentru a fi participat la acțiuni neautorizate. În două rânduri, el era singur și purta o pancartă prin care susținea alți opozanți încarcerați.

Cazul său a devenit emblematic atunci când a denunțat, într-o scrisoare făcută publică în noiembrie, bătăile permanente, torturile, umilințele, insultele și condițiile de detenție insuportabile din închisoare.

Închis în decembrie 2015, Dadin a petrecut 15 luni într-un lagăr de muncă deosebit de dur în Siberia, după care a fost eliberat, în februarie 2017, la ordinul Curții Supreme.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă