27.4 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialRunda finală a negocierilor asupra programului nuclear iranian a început

Runda finală a negocierilor asupra programului nuclear iranian a început

Runda finală a negocierilor între marile puteri şi Teheran asupra programului nuclear iranian a început joi dimineaţa la Viena, a anunţat Marie Harf, o purtătoare de cuvânt americană, într-un mesaj postat pe contul de Twitter, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Acest adevărat maraton diplomatic, considerat "istoric", care ar putea să se încheie înainte de 20 iulie, vizează ajungerea la un acord care să garanteze natura paşnică a programului nuclear iranian, după aproximativ zece ani de tensiuni internaţionale.

Cele mai citite

Ploile din Austria ar putea ridica nivelul Dunării. Creșteri ale debitului sunt așteptate și în România

Precipitațiile care au început în Austria ar putea determina o creștere a nivelului Dunării în zilele următoare, potrivit autorităților din Ungaria.Evoluția fluviului pe sectorul...

Româncă arestată în Germania, într-un dosar de spionaj în favoarea Rusiei. Reacția MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că un cetățean român a fost arestat în Germania în baza unui mandat emis de Curtea Federală de...

Ploile din Austria ar putea ridica nivelul Dunării. Creșteri ale debitului sunt așteptate și în România

Precipitațiile care au început în Austria ar putea determina o creștere a nivelului Dunării în zilele următoare, potrivit autorităților din Ungaria.Evoluția fluviului pe sectorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă