19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecial„Ruleta rusească“ din panoplia Kremlinului

„Ruleta rusească“ din panoplia Kremlinului

 

Deşi în Ucraina îşi urmează neabătut planurile de rupere a estului, Putin este foarte iritat şi ultimele sale discursuri o dovedesc cu prisosinţă. Vineri, la o întâlnire cu ofiţeri superiori ruşi, liderul de la Kremlin a ţinut să precizeze că Alianţa nord-atlantică nu abandonează planul de rupere a echilibrului strategic în lume. În acest timp, Banca Centrală a Rusiei face eforturi pentru contracararea degringoladei rublei, iar sancţiunile apasă economia.

Putin pregăteşte ceva. Îşi continuă scenariile, în plan internaţional, fără să ţină cont de reguli şi legi, de drepturi şi obligaţii. Obişnuit să deţină controlul asupra Europei cu mâna pe vanele de gaz, Putin şi-a permis anexarea Crimeii, ignorând Ucraina care nu a mai -acceptat statutul de vasal, ignorând protestele ţărilor europene şi ale SUA. A alimentat războiul din estul ucrainean cu mercenari şi armament, totul în tăcere şi arareori cu o ironică dezminţire. În timp, şi-a dezvăluit intenţia de a rupe Ucraina şi acum susţine „votul” din autoproclamatele „republici independente” Doneţk şi Lugansk.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a avertizat Rusia contra consecinţelor recunoaşterii alegerilor din estul Ucrainei, considerând distructice alegerile din Lugansk şi Doneţk, de duminică. El a acuzat Rusia că destabilizează Ucraina în loc să susţină pacea în acest stat. „Alianţa atlantică nu abandonează planul de a rupe echilibrul strategic în lume”, a ripostat Putin, vineri, la o întâlnire la Kremlin cu ofiţeri superiori ruşi. „Principalele puteri mondiale îşi dezvoltă şi perfecţionează arsenalele. La Summitul NATO din septembrie, liderii Alianţei au declarat deschis că îşi vor accentua capacităţile militare. În locul găsirii unei soluţii colective şi civilizate la problemele internaţionale, utilizăm din ce în ce mai des levierele presiunii militară, economică şi informaţională”.

„Alegerile de duminică, în republica populară Doneţk sunt legitime, dar autorităţile de la Kiev ar putea încerca să le facă să eşueze”, a declarat vice-premierul acestei „republici” autoproclamată, Andrei Purghin. „Alegerile noastre se vor derula după o procedură bine determinată şi vor fi democratice. În ce priveşte recunoaşterea lor de către Europa, nu are nici o importanţă. Esenţialul este să fie legitime şi transparente”. Legitime din partea cui?

Inamicul NATO

Putin priveşte spre NATO, organizaţie decisă să-i blocheze apetitul spre foste republici sovietice din Est şi, asemenea cazului Crimeii, când şi-a instalat trupele, mascate şi superechipate ocupând peninsula ucraineană fără luptă, a decis să sfideze din nou comunitatea internaţională trimiţându-şi avioanele militare să bântuie prin spaţiul aerian european, în „tăcere”, în sensul în care piloţii ruşi refuză să răspundă apelurilor turnurilor de control.

Sâmbătă, ministerul rus al Apărării a anunţat lansarea cu succes a unei rachete balistice Topol-M (cod NATO: SS-27 Stickle B1) de la cosmodromul Plessetk (regiunea Arhanghelsk) care şi-a atins ţinta în Kamciatka. „Acest test a confirmat încă odată justeţea -soluţiilor tehnice puse în funcţiune în sistemul Topol-M, capacitatea -acestui sistem de a îndeplini -misiuni -încredinţate şi extraordinara sa -precizie de tir”.

„Nu este o revenire la o practică militară normală pentru o ţară care se gândeşte la potenţialul său de apărare şi la combativitatea armatei sale. Forţele aeriene se antrenează, fac zboruri de recunoaştere pentru a înţelege mai bine intenţiile colegilor noştri din -NATO”, estimează Igor Korotcenko, membru al Consiliului consultativ pe lângă ministrul Apărării, subliniind că „Occidentul au luat obiceiul de a ne ignora, dar s-a terminat şi de acum vom face să ne fie recunoscute interesele legitime de către toată lumea”.

Înfricoşarea europenilor

„Acest gen de provocări nu a încetat niciodată de la finele Războiului Rece, dar nu s-a făcut public” arată Brooks Tigner, specialist al NATO pentru IHS Jane’s Defence. „Ce se schimbă, este că în loc să survoleze cercul arctic, Norvegia şi Suedia, avioanele ruseşti coboară spre zonele mai populate în formaţii mai complexe. Şi oamenii le pot observa când survolează insulele britanice sau baltice”. Nu este o coincidenţă, susţine expertul citat, Rusia joacă o partidă mai agresivă, cum a făcut în Ucraina din martie, cu anexarea Crimeii şi susţinerea rebelilor pro-ruşi în est. Potrivit lui Igor Sutiaghin, cercetător la Institutul londonez Rusia, preţurile petrolului au scăzut foarte mult, ceea ce apasă asupra veniturilor Rusiei şi sancţiunile îi afectează economia şi deci este o urgenţă pentru Putin să îmbunătăţească relaţiile cu Vestul. „Singurul mijloc de presiune care i-a mai rămas este cel militar”. Preşedintele rus „a avertizat săptămâna trecută că Rusia se pregăteşte pentru o confuntare cu Vestul şi cu această diplomaţie a tunului şi în percepţia sa puţin deformată”, Putin „intimidează Occidentul pentru a-i stoarce o prietenie, dar în condiţiile lui”.

 

Planurile Kremlinului

 

Preşedintele rus susţine că nu caută să intre în conflict cu Occidentul şi totuşi acţiunile sale în plan internaţional din ultimele luni spun altceva. De când Occidentul a declarat război total contra tuturor entităţilor teroriste şi a declanşat coaliţia internaţională acţionând aerian în Siria, Rusia a abandonat postura sa defensivă pentru un comportament calificat de mulţi ca fiind de război.

Tensiunile ruso-occidentale au atins apogeul în criza din Ucraina, dar în acelaşi timp Rusia s-a apropiat de Iran şi China. Câteva zile după căderea semnificativă a preţului petrolului, Putin a ţinut un discurs-program la Clubul Valdai, unde a acuzat Occidentul şi aliaţii săi – arabi – că au creat şi alimentat terorismul. Putin a arătat cu degetul spre SUA, acuzându-le de „crizele grave” care zguduie -planeta. Şi a ajuns din nou la ce îl doare – URSS. „Ţările occidentale au susţinut în timp miliţiile teroriste, pentru a aduce atingere URSS şi rezultatul a fost naşterea talibanilor şi Al Qaeda”. Teroriştii vând aur negru la preţ mic şi sunt persoane care cumpără acest petrol, înainte de a-l revinde, ceea ce susţine, finanţează teroriştii, a continuat şeful de la Kremlin. Dacă Putin susţine că nu intenţionează să se confrunte cu -Occidentul, doreşte în schimb să -formeze un bloc anti-Occident.  

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă