19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialRotary România, proiecte de 15 milioane de dolari

Rotary România, proiecte de 15 milioane de dolari

La finalul acestei săptămâni, comunitatea Rotary Internaţional sărbătoreşte 108 ani de la înfiinţarea primului astfel de Club, la Chicago, în 1905. 

Una dintre cele mai importante organizaţii neguvernamentale de voluntari în serviciul comunităţii din lume este prezentă neîntrerupt şi în România din 1992, iar Cluj-Napoca, oraş în care există cinci astfel de cluburi, nu putea lipsi din programul Rotary România în aceste zile. De altfel, chiar guvernatorul pentru anul 2012-2013 al Districtului 2241, cel în care sunt cuprinse cluburile din România şi Republica Moldova, Radu Popescu, se află în capitala Transilvaniei, acolo unde a detaliat principalele activităţi ale organizaţiei Rotary România. Potrivit acestuia, de la reînfiinţarea ei, în anul 1992, până astăzi au fost derulate proiecte de peste 15 milioane de dolari. 

“Noi suntem o organizaţie de oameni liberi, profesionişti, cu realizări deosebite în domeniul de activitate. Suntem oameni legaţi de o prietenie sinceră şi care ne dedicăm o parte a timpului către comunitate pentru a trăi într-o lume mai bună, într-o lume a păcii. Sărăcia şi lipsa de educaţie sunt punctele organizaţiei la nivel global. În Districtul 2241 avem 108 cluburi şi 3.060 de membri, iar din 1992 încoace proiectele pe care le-am derulat în România au depăşit 15 milioane de dolari. De altfel, numai în programul pilot al Rotary s-a investit peste un miliard de dolari”, a declarat Radu Popescu.

Bill Gates, printre donatori

Rotary Internaţional are o vechime de peste 100 de ani şi este recunoscută pentru ajutorul acordat, prin voluntariat, în primul rând copiilor bolnavi, dar şi spitalelor sau şcolilor din lumea întreagă. În acelaşi timp, Rotary se ocupă şi de acordarea de burse şi tabere pentru elevi, iar printre cei care au contribuit cu fonduri la activitatea acestei organizaţii se numără şi celebra familie Gates.

Peste 300 de milioane de dolari au donat Bill şi Melinda Gates, a mai anunţat Radu Popescu, care a prezentat şi proiectele principale ce vor fi derulate de către Districtul pe care îl guvernează în acest an.

„ Prin proiectul <<Salvaţi inima unui copil>> trimitem copiii cu probleme cardiace pentru a fi operaţi în Israel. Toate cheltuielile vor fi acoperite de Rotary, iar pentru că numărul copiilor care se nasc anual cu malformaţii cardiace depăşeşte 600, vom trimite, pe cheltuielile noastre şi ale sponsorilor noştri, tot în Israel, o echipă care va fi specializată în chirurgia cardiacă pentru nou-născuţi timp de şase luni. Apoi, prin programul <> am reuşit să aducem specialişti din SUA care vor organiza cursuri de instruire cu persoane care au în grijă astfel de persoane cu probleme. Al treilea proiect va fi realizat împreună cu un district din Anglia, va fi finanţat de cei de acolo şi are în vedere combaterea abandonului şcolar şi al analfabetismului. De altfel, aceste două mari probleme sunt generatoare de infracţionalitate în România”, a mai declarat guvernatorul districtului 2241. 

Sărbătoare la Cluj

Aniversarea a 108 ani de la înfiinţarea primului Club Rotary va fi sărbătorită, sâmbătă, la Cluj-Napoca în prezenţa guvernatorului Districtului 2241, Radu Popescu, dar şi al celor cinci preşedinţi de cluburi din oraş. Cu această ocazie, de la ora 18:30 vor fi iluminate două clădiri din Cluj cu sigla Rotary, Teatrul Naţional şi Casa Învăţătorului. De asemenea, în acea zi va fi organizat şi un turneu de tenis pentru rotarieni, dedicat strângerii de fonduri pentru bursele de excelenţă.

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Cine sunt cei mai doriți angajatori din România

Un studiu elaborat de Catalyst Solutions prezintă un clasament al celor mai doriți angajatori din România, în anul 2024, arată un articol postat pe...

O femeie de 34 de ani i-a furat banii bătrânei pe care o îngrijea de pe cardul acesteia

O femeie în vârstă de 34 ani din Oradea, care fusese angajată ca menajeră în locuinţa unei pensionare din municipiu, a ajuns în anchetă...

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF...
Ultima oră
Pe aceeași temă