17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialRoşiile de Matca „emigrează" în Marea Britanie

Roşiile de Matca „emigrează” în Marea Britanie

În timp ce în pieţele de la noi îşi fac loc cu greu din cauza intermediarilor, peste Canalul Mânecii trufandalele româneşti sunt la mare căutare.

Şansa le surâde producătorilor de roşii din comuna gălăţeană Matca, pentru că după ani de zile în care au tot încercat să îşi vândă roşiile, ca producători, pe pieţele din ţară, dar s-au lovit de reţelele de intermediari care deseori sunt protejate de funcţionari din primăriile marilor oraşe, acum roşiile lor vor fi vândute în magazinele din Marea Britanie. Reprezentanţii unei firme import-export şi distribuţie de legume din Marea Britanie au sosit la Matca pentru încheierea unui contract pentru achiziţionarea a 100.000 tone de roşii pe an, pentru o perioadă de 10 ani. Vizita reprezentanţilor companiei engleze i-a găsit pe legumicultori la lucru în solarii, unde pregătesc cea de-a 4-a şi cea de-a 5-a producţie de roşii din acest an.

„Este extraordinară această roşie. Are un gust excelent, este foarte gustoasă şi se vede cu ochiul liber cât este de sănătoasă”, a spus Steven Slade, reprezentantul firmei engleze. Legumicultorii din Matca scapă astfel de permanentele confruntări cu intermediarii. „De la noi roşiile pleaca cu 1,8 sau 2 lei kg. Pe piaţă, roşiile noastre ajung şi la 5 lei pentru un kilogram. Nu s-ar întâmpla aşa ceva dacă între producător şi vânzător ar fi un singur intermediar şi nu 3, 4, câţi sunt sunt acum”, spune  Domnica Vasilache. În Marea Britanie un kilogram de roşii se vinde cu 2 euro. Urmarea încheierii acestui contract pentru distribuţia în magazinele din Marea Britanie va fi dispariţia „roşiilor de Matca” din pieţele româneşti şi un prilej în plus de cucerire a pieţei româneşti de către legumele din import, din Spania, Olanda sau Turcia.    

În iarna trecută, daune de două milioane lei

Legumicultorii din Matca şi alte localităţi din nordul judeţului Galaţi se confruntă cu indiferenţa autorităţilor guvernamentale şi locale, dar şi cu dificultăţile producţiei de legume la solar, care nu exclud riscurile. Căderile masive de zăpadă din luna februarie le-au distrus solariile, pagubele fiind de peste două milioane lei. În total, 927 de legumicultori au primit despăgubiri, în funcţie de avariile constatate. Cei mai mulţi, 467 de exploataţii au fost din Matca, ceilalţi legumicultori având solarii în zonele Tecuci, Ghidigeni, Corod, Drăgăneşti, Barcea etc. Cuantumul maxim oferit de stat pentru o exploataţie a fost de 7.500 de euro.

Cele mai citite

Florian Coldea, de la apartamentul de la etajul 7 din Sectorul 3, la vila din Pipera

Punerea sub control judiciar a fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a scos în evidența și faptul că acesta locuiește într-o vilă...

Victoria Rusiei va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial

O victorie a Rusiei în Ucraina va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Aceasta este una...

Florian Coldea, de la apartamentul de la etajul 7 din Sectorul 3, la vila din Pipera

Punerea sub control judiciar a fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a scos în evidența și faptul că acesta locuiește într-o vilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă