Romanul ca jurnal sau invers

In colectia ego proza a editurii Polirom, colectie care acum apare intr-o noua forma grafica, publicistul Tudor Lavric, nascut in 1967, incearca sa se afirme prin romanul Necasatoritii. Anterior, publicase la editura Do minor tot un roman, Draculaland. Prefata la actualul volum este facuta profesionist de catre Doris Mironescu. Astfel, criticul il asociaza pe autorul nostru lui Anton Holban, fapt desigur mai mult decat onorant. Ca si prozatorul din perioada interbelica, Tudor Lavric este atras de o literatura a observatiei subtile, poetice, in asa fel incat interiorul si exteriorul ajung sa se contopeasca intr-o proza a introspectiei, element absolut necesar pentru limpezirea sufletului celui care povesteste. Necasatoritii este un asemenea roman care in egala masura – si poate era mai cinstit asa – putea fi un jurnal. Autorul nu este foarte preocupat de felul in care progreseaza naratiunea sa. Din aceasta cauza, cartea nici nu are o structura epica precisa. Succesiune de tablouri, romanul pune accent pe boema vietii unui personaj care, in ciuda meseriei sale de jurnalist, nu prea e fascinat de ceea ce s-ar putea numi dinamica social-politica a realitatii. Dimpotriva, fire detasata si sperioasa, el are o inclinatie evidenta spre tot ceea ce este intim, ferit de publicitate, spre raporturile ambigui dintre barbat si femeie. Atractia oralitatii il dezavantajeaza pe autor deoarece o proza de o asemenea factura orientata spre observatii delicate si notatii rafinate are nevoie de o precizie rece a termenilor, si nu de argotisme stridente. Forfota personajelor place, dar poate ar fi fost indicat ca doua-trei personaje sa capete pregnanta ca in jurul lor sa se construiasca romanul. Necasatoritii este cartea unei boeme fara agresivitate, duioasa si trista, ca o calatorie cu un tren in care nu se trage semnalul de alarma si nici nu se urca derbedei.