32.4 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecial„Romanță florilor târzii“

„Romanță florilor târzii“

Armonizând forma și culoarea, Mihai Plăveți nu se dezice în nici o pânză de țelul cel mai înalt al artistului, acela de a transpune echilibrul desăvârșit și expresivitatea pură care subjugă ochii privitorului. Coloristica și prospețimea florilor pictate, aerul de melancolie, dârzenia pensulei din autoportrete și curajul de avangardă sunt doar câteva elemente care rămân la o scurtă trecere în revistă a picturilor sale și care pot fi admirate în cadrul expoziției “Romanță florilor târzii“.

Pictor și artist plastic, Mihai Plăveți s-a născut în Târgu Cărbunești, județul Gorj, la 3 martie 1974. A urmat cursurile liceului de arte plastice „Nichita Stănescu“ din Craiova și ale Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca. A obținut, de asemenea, un masterat în pictură în cadrul aceleiași universități.

Activitatea sa profesională s-a împărțit până acum între vocația pedagogică – a fost profesor de educație plastică în Târgu Jiu și Târgu Cărbunești – și dorința de reiterare a valorilor spirituale, fiind colaborator conservare-restaurare pictură biserici. Numele său este legat de cinci expoziții personale: „Spontaneitatea“ (1996, Craiova), „Lumea întunecată la începutul lunii albe“ (1997, Târgu Jiu), „Portrete“ (2001, Târgu Jiu), „Portret – spirit, materie – culoare“ (2003, Târgu Jiu), „Retrospectivă“ (2007, Târgu Jiu) și de numeroase expoziții colective naționale și internaționale.

Expresionismul lucrărilor sale își trage seva din clarobscurul marilor maeștri fără de care, astăzi, arta ar fi mai puțină și mai tristă: Rembrandt, Rubens, Tiziano și Corneliu Baba. În prezent, Mihai Plăveți își dedică întreaga activitate artei sale.

Expoziția “Romanță florilor târzii“ este deschisă până pe 4 ianuarie 2015, la Inspayer Bistro – în Str. Batiștei, nr. 24A – Palatul H. Spayer. Clădirea face parte din Ansamblul de arhitectură “Str. Batiștei“, o colecție de clădiri reprezentative de patrimoniu cultural. Intrarea este liberă.   

Cele mai citite

Palatul Buckingham a dezvăluit un nou portret al regelui Charles al III-lea în uniformă militară

Palatul Buckingham a marcat, sâmbătă, Ziua Forţelor Armate britanice prin publicarea pe reţelele sale de socializare a unui portret inedit al regelui Charles al...

Surse: Ambasada României la Londra în mijlocul unei anchete, pentru cheltuieli de peste 1,6 milioane de euro sub pretextul alegerilor

Ministerul de Externe ar fi declanșat o anchetă care vizează Ambasada României la Londra, potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN. Sub pretextul organizării...

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă