Atatata de politicieni, gestionata dezastruos de autoritati, criza survenita intre Romania si Italia sub pretextul delincventei – dar, in fapt, pe tema migrarii fortei de munca – reflecta realitati sociale, economice si de gandire ori simtire multistratificate, mai complexe decat lasa media sa se inteleaga. Ceea ce etaleaza Italia in aceste zile, ca un barometru sui generis al intregului care este Europa comunitara, e o diversitate de situatii si de reactii care abia ele, considerate impreuna, pot permite descifrarea mai atenta a provocarilor prezentului imediat ca semn al unor tendinte ce se vor prelungi si articula mai substantial in viitor.
In primul rand, vizibila – mai cu seama pe strazi – ramane oroarea italianului comun de sordid, marginal, imund. Pusa in acesti termeni, problema permite intelegerea modului specific in care actuala cruciada antiromaneasca inseamna, de fapt, o incercare de a frana importul de saracie in UE, de a asimila pauperitatea cu delincventa si de a zagazui evolutiile acesteia inspre violenta si manifestare anarhic-antisociala. Totul, desigur, beneficiind din plin de reflexul insului de a identifica raul in afara propriei comunitati, prin recursul la stereotipurile negative caracteristice perceperii strainului, si de simbolica incarcare cu toate pacatele lumii a unui tap ispasitor, diferitul din punct de vedere etnolingvistic, cultural si rasial. Sunt reflexe prezente din plin, din pacate, nu doar pe Tibru, ci si pe Dambovita, Mures ori Siret, iar concretizarea lor a insemnat si inseamna, acolo si aici, incendieri de case ale rromilor, linsaj, vendetta scapata de sub control, discriminare.
La Roma, toate aceste notiuni si constatari cu caracter general dobandesc insa coloritul pestrit al faptului de viata. Hoti de portofele in metrou, babute cucernice care cersesc in preajma bisericilor prin cartierul turistic Trastevere, carabinieri care uneori aresteaza, iar alteori patruleaza calmi mai departe si, in cele din urma, civili cu catuse in cursa retur a companiei Tarom. Strada isi urmeaza necurmata dinamica, iar daca astazi diabolizata ramane proximitatea rasariteana, totusi crestina si avand, la un anume nivel al culturii sale diferite, aceleasi valori ale crestinismului si ale grecolatinitatii, ieri in centrul atentiei oripilate a localnicului s-au aflat, pe rand, albanezii islamici, marocanii, etiopienii s.a. Cum se vede, intre timp, simbolul primitivismului si al declasarii s-a mutat in interiorul crestinatatii, catre rasarit, ceea ce indica, o data in plus, originea interna a dizarmoniilor ce alimenteaza criza unionala in plan sociocomportamental, civilizational. Mediabil prin politici educationale concertate si persuasive, ca si prin politici cu tact ale protagonistilor avanscenei si ale unor eventuali administratori priceputi, contrastul strident isi vadeste deocamdata mai mult asperitatile. Iar faptul ca omul comun se simte chemat sa puna lucrurile la punct, conform unei logici tribale ori poate gentilice, se cuvine citit ca o reactie la ineficienta sistemului legal instituit ori la indolenta actorilor lui.
Dincolo de strada insa, impresia reconfortanta este ca o anume normalitate se regrupeaza in fiecare moment prin efectul integrarii autentice a unei mase substantiale de cetateni romani in functionarea diurna a economiei si societatii. Pretutindeni, in sfera serviciilor, compatriotii nostri lucreaza pe branci, platind ospitalitatea de care beneficiaza prin corectitudine si competenta, iar dialogurile spontane infiripate cu ei conduc la ideea ca nu trebuie sa te fi nascut italian pentru a fi impotriva faptelor penale si a comportamentelor reprobabile. Cea mai importanta populatie de migratie actuala din Italia, romanimea, nu trece nevazuta si nici neapreciata, chiar daca discursurile fascistoide de ultima ora au tensionat, stingherindu-le, relatii de munca si convietuire stabilite de ani.
Cu adevarat reconfortante si antitetice fata de perceptia viciata de prejudecati sunt reactiile intelectualitatii umaniste. Cazul cel mai recent, cel al universitarilor italieni si romani reuniti intr-un colocviu roman dedicat prezentei limbii romane in noua Europa si gandit de Nicoleta Nesu sub drapelul Universitatii La Sapienza si al ICR, a prilejuit nu numai comunicari savante, ci si un bilant lucid, plin de simpatie, al aporturilor culturale romanesti de pe scena italiana actuala, dobandind, prin momentul in care s-a desfasurat si prin protestul semnat in final de participanti fata de excesele de zel administrative ale statului italian, semnificatia unui act de civism nepremeditat la data initierii manifestarii. Nume prestigioase din campul romanisticii italiene – Luisa Valmarin, Bruno Mazzoni, Angela Tarantino, Lorenzo Renzi – au readus aminte celor ce pareau sa fi uitat ca, dincolo de nostalgii si de mosteniri comune, romanii si italienii au in derulare, impreuna, in Peninsula, ca si in Romania, proiecte vizand configurarea unui viitor mai prosper si mai generos. Ceea ce nu e putin si contrabalanseaza cumva regretabilele excese negative.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
