Pe 9 februarie, in a treia zi de Berlinala, a avut prima proiectie si cel de-al doilea scurtmetraj romanesc din selectie, "Tarziu". Filmul de absolvire al lui Paul Negoescu, nominalizat si la Premiile Gopo, se inscrie in noul trend lansat de Cristi Puiu si conturat de Radu Jude si de altii. Dialoguri ca-n viata, aparatul de filmat urmarindu-si personajele si mutandu-se de la unul la altul, impresie de naturalete, minima folosire a mijloacelor. Subiectul e simplu: un tanar reporter de la o televiziune de stiri (Realitatea TV, de fapt), e trimis sa realizeze un material la fostul sau liceu, despre un profesor acuzat de pedofilie. Insotit de operator (Constantin Dita), reporterul interpretat de Andrei Mateiu se vede nevoit, pentru a incropi un material, sa-si sune un fost coleg (Tudor Aaron Istodor), de la care sa ia un CD cu niste imagini. Asta dupa ce in debutul filmului ii explica unei colege ca nu vrea sa reia relatiile cu fostii colegi de liceu. "Tarziu" mi se pare cel mai desavarsit dintre filmele lui Paul Negoescu, aflat pe creasta noului val al cinematografiei romane.
In acest an la Berlin sunt destui romani, parca mai multi decat in alti ani, desi doar doua scurtmetraje fac parte din selectie. Cei mai multi au venit pentru market. In Martin-Gropius-Bau, cunoscutul muzeu care de cativa ani gazduieste piata de filme, banner-ul standului romanesc de la etaj te izbeste de cum intri. Mihai Gligor, directorul Asociatiei pentru Promovarea Filmului Romanesc, organizatorul standului, spune ca daca anul asta avem stand am putea avea si in anii urmatori. Totusi, chiria e piperata, circa 10.000 de euro pe toata perioada festivalului. Iar spatiul nu foarte mare, de fapt romanii si-au facut loc pe o parte din spatiul ocupat anul trecut de tarile baltice, lucru ce nu s-a lasat fara suparari. Mihai Gligor mai spune ca interesul organizatorilor merge mai putin spre standuri nationale si mai mult spre achizitionare de filme, de aceea prezenta APFR e cu atat mai fericita. La realizarea standului au mai contribuit CNC si ICR Berlin, cu sume mai mici. La Berlin i-am mai intalnit pe Tudor Giurgiu, pe Antoine Bagnianinchi de la Independenta Film, pe Mihai Chirilov (care face parte din juriul Teddy) si pe Ioana Uricariu, co-scenarista la "Periferic", alaturi de Cristian Mungiu, proiect pe care il va regiza Anatol Reghintovschi si care participa in Co-production Market. Ioana Uricariu face un doctorat in cinema la Los Angeles, iar intalnirea ei cu "delegatia romana" intr-un restaurant din Potzdamer a fost fericita nu doar pentru ca fumatul era permis. De fapt, mi-am spus ca voi incepe cu aceste randuri: la Berlin nu mai poti fuma decat in strada. In foarte putine restaurante fumatul mai e permis, in hotelurile legate de festival nu se mai fumeaza decat, eventual, in tarcuri speciale. E cu totul altfel decat anul trecut, cand nu doar ca puteai fuma in hotelul Hyatt, asteptand sa-ti vina randul la calculator, dar aveai la dispozitie sticle cu apa plata gratis. Acum nu se mai fumeaza, iar apa se distribuie in pahare. Regim de austeritate? Poate.
"There Will Be Blood" conduce in preferintele juriului de critici
Dupa "There Will Be Blood", mai dezamagitor decat se asteptau multi, dar care conduce in preferintele juriului de critici tocmiti de revista "Screen International" pe durata festivalului, am vazut sambata un foarte frumos film mexican, care sper sa ia un premiu. "Lake Tahoe", al doilea film al tanarului (nascut in 1970) Fernando Eimbcke, venit acum cativa ani in Berlinale Talent Campus, e cinema adevarat, un film construit in liniste, intr-un oras din Peninsula Yucatan unde oceanul e cu totul absent, si urmarind un tanar care a lovit masina de un stalp si cauta un mecanic sa o repare. Daca la inceput eroul traverseaza cadrul de la dreapta la stanga, dand peste un mecanic in varsta, cu un caine, cand peste un mecanic tanar, fan Bruce Lee, si peste o vanzatoare adolescenta cu copil mic, treptat – adica dupa jumatate de film – afli ca eroul era de fapt din acel oras si ca avusese loc o drama in familia lui. Curat, cinstit, elegant, fara artificii, dar cu o inteligenta care irumpe din fadesurile filmului (un sfert din el e alcatuit din negrul ecranului), filmul ii da ragaz eroului sa-si consume timpul atemporal de dupa moartea tatalui si sa gaseasca o posibila cale de a se pune de acord cu viata. Fata de cate filme se fac azi, multe atat de lipsite de stil – numai la Berlin cate n-am vazut –, acest film simplu si discret autobiografic, pentru ca si regizorul si-a pierdut tatal, te face sa speri ca se mai poate spune ceva nou in cinema.
In schimb, "Julia", primul film al francezului Erick Zonca in engleza, e dezamagitor. Remake dupa "Gloria" al lui John Cassavetes, filmul e prea lung si prea plat, iar Tilda Swinton, desi profesionista si prezenta in fiecare cadru, nu-l poate duce pe umeri. Pe multa lume de-aici de la Berlin nu a impresionat-o deloc filmul, dar e foarte posibil ca actrita sa ia premiul de interpretare. De fapt, fara ea nu se facea filmul. El intra in martie in Franta, dar specialistii nu-i dau mari sanse de a accede la public.
