7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialRomânia devine o putere atomică?

România devine o putere atomică?

SUA vor muta rachetele nucleare din Turcia în România, afirmă EurActiv, care pretinde că deține informația din două surse independente. Departamentul ame-rican al apărării nici nu infirmă, nici nu confirmă. MAE neagă. Românii desfac șampaniile.

După pirueta diplomatică a lui Erdogan, e firesc ca americanii să se gândească la mutarea celor cincizeci de focoase de la baza de la Incirlik, la 100 de kilometri de granița Turciei cu Siria, la Deveselu. Informația dată pe surse nu sperie, încântă românii. Oare sunt atât de inconștienți conaționalii noștri?

Din „piramida nevoilor“, atât de clar explicată de Abraham Maslow, se știe că atunci când nevoile biologice sunt satisfăcute, oamenii încep să se preocupe de siguranţa lor fizică şi psihică.

Autoapărarea e o reacție naturală. Dar, să fii inconștient de efectele adverse ale cantonării focoaselor e o nebunie, par să spună ființele raționale.

Ce se poate întâmpla?

Moscova își va încorda mușchii. Turcia va deveni flancul slab al Alianței Nord Atlantice. Când ucrainenii s-au arătat revoltați de intențiile Rusiei de a transforma Crimeea (teritoriu anexat prin rapt) într-o bază militară, românii au tăcut. Li se pare Sevastopol un port prea îndepărtat? E la doar 400 de km de Constanța, aceeași distanță față de Deveselu, unde șade umbrela ocrotitoare.

Președintele Klaus Iohannis a încercat să transmită mesajul că România dorește să transforme Marea Neagră într-un spațiu deschis fregatelor americane. Bulgarii s-au opus. Convenția de la Montreux, din 1936, îi conferă dreptul Turciei de a militariza zona strâmtorilor Bosfor și Dardanele în situaţie de conflict armat. Acum, când noul Sultan schimbă calimera, pare a nu mai fi valabil sfatul domnitorului Ștefan cel Mare: “Dacă veţi fi vreodată nevoiţi să cădeţi la învoială cu vreunul din duşmanii voştri, alegeţi-i pe turci, pentru că ei sunt cei mai cinstiţi“. Dacă rușii duc focoase nucleare în Crimeea și spun că ei protejează turismul din regiune, de ce ne-am speria noi de 50 de astfel de arme (mai mult de descurajare a inamicului) pe spațiul nostru?

Românii au un recunoscut spirit de conservare. Gena războinică, sleită de puteri în timpul comunismului, își recunoaște aliații tradiționali. Anglo-americanii au fost de-a lungul istoriei camarazi fideli. Sigur că trădarea de la Yalta a trimis la moarte milioane de strămoși. Rănile se cicatrizează. Organismul devine mai puter-nic când are anticorpi. Iar focoasele nucleare au rol de celule T-help. Descurajează invadatorii. Apără teritoriul. Așa se explică de ce românii s-au arătat încântați de ideea mutării arsenalului nuclear din Turcia.

Țara noastră devine o putere atomică, prilej de mândrie?

Sigur că și Ceaușescu, în nebunia lui, își dorea același lucru prin anii 1980, dar contextul internațional este acum altul.

România este cel mai loial partener strategic al SUA. Dar pentru asta nu e destul ca populația să reinvestească mereu acordul de încredere cu aliații, mai trebuie ca diplomații și militarii să regândească strategia națională de apărăre.

O țară sub scut e o țară puternică. Doar cea pe scut e moartă. Intrarea în rândul pu-terilor nucleare întărește securitatea națională.

Mulți români pleacă în Occident din disperare. Banii câștigați acasă nu le ajung.
Obiectivul principal al doctrinei “lucrului bine făcut“ ar fi trebuit să conțină și creșterea veniturilor românilor, lucru care nu s-a întâmplat, deși de aproape un an funcționează „guvernul meu“. Nu al meu, al președintelui.

În condițiile creșterii economice din ultimele luni, românii par că o duc mai bine. Dar, e o falsă creștere, spun specialiștii, pentru că e bazată pe consum. Mai precis, au fost aduși banii din Occident și s-au cheltuit pe bunuri din import. Planul național de investiții, capacitatea de absorbție a celor douăzeci de miliarde de euro de la UE, atragerea investitorilor americani lipsesc cu desăvârșire. După ce a cheltuit bugetul Administrației Prezidențiale pe plimbări fără rost, acum președintele urcă grohotișul de la Bâlea Lac. Asta nu e în fișa postului unui ales al neamului. O facem noi, simpli cetățeni, cu drag de munte. Sigur că la toți ne place aerul înălțimilor. Dar, dacă în trecut poporul bea șampanie prin reprezentanți, acum acesta e în stare să-și procure singur băutura. A trecut la o fază mai superioară. Aceea a nevoii de siguranță.

În condițiile în care politicienii nu au catadicsit la un program național de exploatare a resurselor naturale, singurele „bunuri“ pe care le pot negocia mai-marii statului sunt securitatea regională și încrederea românilor în NATO.
Ar fi cazul ca guvernanții să-și stopeze lungile vacanțe și să se aplece pe nevoile stringente și pe conjunctura extrem de favorabilă României.

E timpul unor negocieri se-rioase cu cel mai fidel aliat – SUA. E și în interesul americanilor ca țara noastră să fie un pilon de stabilitate. Dar pentru asta oamenii trebuie să trăiască bine, să-și satisfacă singuri nevoile primare.

Ce-i oprește pe mai-marii guvernanți să le spună celor de la Departamentul de Stat (asemenea lui Victor Ciorbea în 1997): „Noi vrem să fim soluția problemei, nu cauza problemei“? Atunci nu eram în
NATO. Prim-ministrul de la acea vreme era considerat nebun că-l cheamă, după eșecul de la Madrid, pe Bill Clinton în România. Președintele SUA a fost primit în triumf la București.

E cazul ca liderii să-și revizuiască pozițiile. Nimeni nu negociază cu un om aplecat. O poziție fermă, tranșantă, cu obiective precise e în măsură să întărească relațiile diplomatice, nu să le distorsioneze. Dar, pentru asta avem nevoie de bărbați de stat. Păcat că Regele Mihai e izolat, iar un Corneliu Coposu se naște o dată la o sută de ani.

În curând aniversăm o sută de ani de la Marea Unire. Suntem pregătiți, avem politicieni care să merite evlavia și încrederea românilor?

E timpul zidirii relațiilor economice cu cel mai fidel parte-ner. SUA. Conexiunile vor avea efecte imediate și valențe be-nefice în timp.

Întotdeauna românii s-au temut de ruși și au făcut shopping în Laleli sau au mers în vacanță în Turcia, unde nu
și-au căutat spahii de păzit casele și moșiile. Anglo-americanii ne-au asigurat mai mereu nevoia de securitate. De ce să pescuim în ape tulburi, când știm cui să ne adresăm și pe ce buton să apăsăm? Dar, înainte de toate, trebuie să știm ce să le cerem. Timpul declarațiilor de prietenie și al acordurilor tip salată a apus. E vremea calificării într-o etapă superioară, dar și a clarificării obiectivelor strategice. Marea Neagră trebuie să fie un coridor de securitate, nu doar o mare destinată vacanțelor. Crimeea scoate colții și trebuie să le arătăm rușilor focoasele. E o tactică de apărare, nu o stra-tegie de război. 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...
Ultima oră
Pe aceeași temă