De ceva timp incoace, nationala Romaniei joaca numai meciuri decisive. Din pacate insa, nu sunt meciuri decisive pentru o calificare, ci mai degraba pentru pastrarea unor ipotetice sanse de a ajunge in barajul de calificare la CM 2006. Totul este conditionat de o gramada de „trebuie”, asa ca sansele noastre atarna doar de un fir de par. Iar azi „trebuie” sa batem Cehia si, mai mult decat atat, „trebuie” sa o facem la cel putin doua goluri diferenta. Altfel… adio CM 2006 – si poate sa inceapa reconstructia cu care ne tot „ameninta” Piturca.
.
Fara probleme medicale
Victor Piturca nu a avut la dispozitie lotul pe care l-a dorit, mai multi jucatori de baza fiind accidentati sau incurcati de… fusul orar sa vina la lot – vezi cazurile Neaga sau Danciulescu, aflati in Asia -, plus cazul special al lui Mirel Radoi. Din fericire insa, cei care au fost chemati la lot au fost apti si selectionerul ii are pe toti la dispozitie.
Cu siguranta, insa, Piturca are altfel de „probleme”, daca le putem numi asa. Cine va fi al doilea fundas central, langa Chivu, Iencsi sau Tames? Cine va juca alaturi de Dorinel Munteanu in centrul liniei mediane, Ovidiu Petre sau Codrea? La cine va apela Piturca pentru al doilea varf, la Dica sau la Oprita?
In rest, formatia pare „batuta in cuie”: Lobont in poarta, Contra si Rat pe flancurile apararii, Petre si Coman la mijloc, Mutu in atac. O echipa experimentata, care speram sa aiba orgoliul fara de care nu se poate obtine nici o mare performanta.
Optimism fara margini
Fara exceptie, toti componentii echipei nationale s-au aratat increzatori in sansa de a obtine o victorie in fata Cehiei. „Nu dau pronosticuri, dar sunt sigur ca vom aborda jocul increzatori in sansele noastre, in potentialul nostru, in suporteri, care sunt sigur ca vor fi alaturi de noi”, a spus Dorinel Munteanu, care, azi, daca va juca, va deveni liderul selectiilor in nationala, 126, depasindu-l pe Hagi. Totodata, Dorinel Munteanu va deveni si cel mai longeviv jucator, cu 37 de ani, doua luni si noua zile, depasindu-i pe portarii Bogdan Stelea (37 ani, doua luni, patru zile) si Silviu Lung (36 de ani, opt luni, 21 de zile).
Capitanul Cristian Chivu crede ca Cehia nu este o echipa de neinvins. „Meciul cu Cehia este unul capital. Sanse mai sunt, de aceea ne pregatim cat se poate de serios. Intalnim o echipa foarte buna, cu rezultate pe plan international. Nu este totusi o echipa de neinvins”, a spus jucatorul formatiei AS Roma.
La randul sau, Adrian Mutu a afirmat ca „este momentul sa batem si noi o formatie de top din Europa”. „Mai avem sanse de calificare, dar sunt realist si imi dau seama ca depindem si de altii. Pacat ca am ajuns in aceasta situatie, dar noi vom juca sa castigam acest meci. Este momentul sa batem si noi o formatie de top din Europa. Voi da tot ce pot pe teren si sper sa inscriu. Important este sa fim in forma la ora meciului. Nu trebuie uitat faptul ca in fata noastra nu se mai afla Andorra, ci Cehia. Din fericire, gazonul este acum mai bun decat la meciul cu Andorra”, a spus Mutu.
Fundasul echipei Sahtior Donetk, Razvan Rat, a apreciat ca meciul cu Cehia este unul de „totul sau nimic”. „Noi trebuie sa facem tot posibilul sa castigam. Este un joc decisiv si trebuie sa-l abordam cu maxima atentie”, a spus Rat.
Steag imens pentru tricolori
Pentru partida de azi, galeria echipei Farul Constanta a pregatit un steag imens in cele trei culori – rosu, galben si albastru -, avand pe cele doua margini culorile alb-albastru ale echipei FC Farul. Steagul are 115 metri lungime si 18 metri latime si cantareste 270 kg. „Nu sunt sigur daca este cel mai mare steag din lume, dar a costat peste 2.000 de dolari, suma fiind suportata de membrii galeriei. Am promis ca, daca meciul cu Cehia se va juca la Constanta, vom desfasura un steag imens si ne-am tinut de cuvant. Acesta va fi desfasurat imediat dupa ce se va incheia imnul Cehiei si inainte de inceperea jocului, el urmand sa fie intins la tribuna a doua”, a declarat liderul galeriei constantene, Sorin Mihailescu.
Partida de azi incepe la ora 21 si va fi transmisa in direct de TVR1. Meciul va fi arbitrat de o brigada norvegiana, alcatuita din Terje Hauge (central), Steinar Holvik, Ole Hermann Borgan (asistenti) si Tommy Skjerven (rezerva).