16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialRomânca arestată în vederea extrădării în Canada, memoriu către preşedintele Iohannis

Românca arestată în vederea extrădării în Canada, memoriu către preşedintele Iohannis

Ana Maria Nedelcu, femeia ce a fost arestată în vederea extrădării în Canada pentru că şi-ar fi răpit copilul, a înaintat, joi, la Cotroceni, un memoriu prin care îi cere ajutorul preşedintelui Klaus Iohannis.

La o zi de când un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti i-a decis arestarea preventivă în vederea extrădării, Ana Maria Nedelcu a trimis un memoriu către preşedintele Klaus Iohannis. În document, femeia îi cere sprijinul pe motiv că i-au fost” încălcate drepturile constituţionale la o judecată corectă”. „În această calitate pe care o deţineţi vă solicit să verificaţi modul în care autorităţile statului îmi asigură beneficiul drepturilor constituţionale, mie şi copiilor mei”, a scris femeia în memoriu, potrivit Mediafax.

Ana Maria Nedelcu susţine că decizia judecătorului este una abuzivă, în condiţiile în care procurorii au declarat că nu susţin arestarea preventivă. „A înţeles să adauge de la sine o altă încadrare juridică a faptelor într-o infracţiune mai gravă, pentru că astfel să fie îndeplinită condiţia gravităţii pedepsei. De asemenea, judecătorul s-a învestit din oficiu cu cererea de arestare în vederea extrădării fără a fi învestit de către procuror cu asemenea cerere”, se arată în memoriu.

Femeia a susţinut în documentul trimis la Palatul Cotroceni că nu a avut o judecată bazată pe lege şi că de la dosarul cu cererea de extrădare formulată de autorităţile canadiene ar fi lipsit documente esenţiale. În memoriu, Ana Maria Nedelcu i-a scris preşedintelui şi despre abuzurile la care ea şi copilul ar fi fost supuşi de tată.

„Anthony are dreptul la securitate emoţională, liberă de frică şi abuz. Este nevoie să realizaţi că un copil nu trebuie tratat ca un instrument politic de prietenie şi cooperare între popoare. Chiar dacă Canada este un stat bogat care poate cumpăra soarta unui copil, România are obligaţia de a îşi proteja cetăţenii, ori Anthony este cetăţean român şi în sens extins cetăţean al Uniunii Europene şi vă cere ajutorul”, a scris Ana Maria Nedelcu.

Ana Maria Nedelcu este căutată în Canada pentru răpire de minori şi încălcarea unui ordin comun de custodie după ce, în 2014, şi-a adus copilul în România fără acordul tatălui. Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a contestat decizia instanţei prin care s-a dispus arestarea preventivă a femeii. Contestaţia în acest caz se va judeca pe 21 aprilie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tot pe 21 aprilie, dar la Curtea de Apel Bucureşti se va lua în discuţie cererea de extrădare.

Cele mai citite

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă