30.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialRomân eliberat dintr-o închisoare din Franţa, după ce a făcut puşcărie în...

Român eliberat dintr-o închisoare din Franţa, după ce a făcut puşcărie în locul altcuiva

Un tânăr român, condamnat pe nedrept şi încarcerat în locul altcuiva în baza unei amprente ADN, a fost eliberat la trei zile după ce a compărut în faţa unei instanţe a Tribunalului din Lille, potrivit Mediafax.

Românul a fost acuzat de tâlhării comise între Lille şi Ronchin, deşi el a susţinut tot timpul că nu a fost niciodată în Franţa, relatează www.lavoixdunord.fr.

Sesizat de urgenţă de magistraţi, laboratorul inter-regional al Poliţiei ştiintifice (LIPS) din Lille a rederminat genotipul lui Marius Murariu, în vârstă de 31 de ani. A devenit astfel evident că acest ADN nu corespunde celui care l-a trimis pe Marius Murariu din România într-o închisoare din Franţa.

Totul a inceput în 2003 când, în numai o oră şi jumătate, şas maşini au fost tâlhărite la semafor între Lille şi Ronchin. Pe parbrizul uneia dintre maşini, urmele de sânge găsite au permis descoperirea unei amprente genetice. ADN-ul îi aparţinea lui Marius Murariu. Cel puţin aşa s-a crezut. În 2004, tânărul din Botoşani, muncitor agricol, e condamnat în lipsă la doi ani de închisoare ferma.

În 24 mai 2011, botoşăneanul e arestat în baza unui mandat european. După câteva zile petrecute într-o închisoare din Bucureşti e transferat la Lille unde e trimis după gratii. O eroare, după cum se vede, pentru că, dupa cum a spus-o marţi la proces, Marius nu a pus niciodată piciorul în Franţa, notează sursa citată.

Ziarul francez pune întrebarea: Justiţia franceză deţine sau nu ADN-ul său ? „E o poveste de nebuni”, spune Julien Bensoussan, avocatul românului.

„Citând toate fişele penale, am descoperit că persoana care spunea că se numeşte Murariu, avea 1,63 metri şi era originar, după toate probabilităţile, din Africa de Nord”. Or, adevăratul Marius Murariu măsoara peste 1,90 metri.

Azi justiţia a putut să determine că omul care a uzurpat identitatea lui Marius Murariu a făcut-o de cel putin cinci ori în cursul itinerariului său de delincvent, notează jurnalul.

„E siderant că nimeni nu a remarcat nimic”, spune avocatul care va sesiza Comisia însărcinată să indemnizeze victimele detenţiilor abuzvie. E o greşeală a statului ? O eroare judiciară ? Până să existe răspuns la aceste întrebări, Marius Murariu a ieşit ieri seară (vineri-n.r.) din închisoare cu 50 de euro în buzunar şi nimic altceva. E teribil”, declară avocatul său.

Franţa l-a condamnat pe nedrept, iar ambasada României îmi spune că nu a prevăzut aşa ceva, rată sursa citată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă