Desi nu este cel mai important film al lui Federico Fellini, lungmetrajul "Roma", realizat in anul 1972, este o docu-drama ce-si are seva chiar in povestea tineretii marelui regizor, dar mai ales in viata, pulsul si vraja marelui oras. Foarte colorat la propriu si la figurat, filmul programat de Pro Cinema in aceasta seara este un colaj ce reuneste stilurile documentar si autobiografic, pe care Fellini le decoreaza cu imagini monumentale si umor spontan si rasat.
Construit ca o mica colectie de episoade ce reflecta viziunea, amintirile si opiniile regizorului asupra Romei, filmul debuteaza cu un grup de scolari aflati pe urmele intemeietorilor orasului, intr-o excursie didactica. Imediat dupa aceea, aceiasi scolarii (intuim ca si Fellini este printre ei) se afla intr-o sala de clasa unde exerseaza recunoasterea monumentelor istorice ale Romei, urmarind o serie de diapozitive ce sunt intrerupte la un moment dat – spre hazul copiilor si disperarea dascalilor – cu imaginea unei tinere imbracate provocator. Foarte repede scolarul Fellini se preschimba intr-un tanar elegant si discret (Peter Gonzales), care pleaca la Roma.
Savoarea filmului cam de aici incepe si vom avea parte de imagini ce ne vor plimba prin cartierele muncitoresti, cu oameni simpli si galagiosi, vom trece apoi in subteranele metroului – cu permanentele sale vestigii antice –, cu prezentari ale traficului aglomerat si tensiunile sale, pentru a incheia cu nenumarate referinte din arta, religie si, bineinteles, istorie.
Latura documentara a filmului ne prezinta varietatea, tensiunile sociale ale anilor ‘70, opiniile politice impartite, cu hippie radicali, cu parade ale prostituatelor, ale preotilor, precum si cateva momente splendide si intime din sanul comunitatii italiene. Va promit ca scena servirii cinei la comun cu tot cartierul, cu mesele pline de paste aflate la numai cativa centimetri de linia tramvaiului ce trece lenes si intim pe langa meseni va va cuceri din prima.
