16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialRoma, orașul Mafiei?

Roma, orașul Mafiei?

Poliţia a anunţat săptămâna trecută dezmembrarea unui grup mafiot la Roma şi arestarea a 37 de persoane, în cadrul unei anchete care l-a vizat şi pe Gianni Alemanno, fostul primar al „Cetăţii Eterne”. Şeful presupus al acestui grup, Massimo Carminati (foto), zis „Chiorul”, care domina mafia din Roma, este un fost membru al unui grup terorist de extremă dreapta activ la finele anilor ’70 şi membru al principalului grup criminal din Roma la acea vreme, banda Magliana.

Printre numele persoanelor implicate de justiţie în această afacere figurează Gianni Alemanno, ministru al Agriculturii (2001-2006) în Cabinetul Silvio -Berlusconi şi primar al Romei din 2008 până în 2013. Alemanno nu a fost arestat, dar domiciliul său a fost percheziţionat, asemenea şi birourile primăriei.

Locuitorii Romei au descoperit cu uimire că au un „rege” în plus, Massimo Carminati, regele mafiei romane, şi o primărie cangrenată de corupţie, unde foşti gangsteri şi -terorişti -neofascişti au dezvoltat un vast sistem de deturnare a fondurilor publice. Cu 37 de arestări, peste 100 de acuzaţi, printre care şi fostul -primar Alemanno, poliţia a desfiinţat o celulă mafiotă care făcea şi desfăcea toate treburile în administraţia municipală. Lumea mafiei este suspectată că a pus pe picioare un vast sistem de corupţie care permitea falsificarea numeroaselor oferte publice şi beneficia de fondurile publice destinate, de exemplu, centrelor de primire a refugiaţilor.

 

Un nou „Gotham City”

 

Dezvăluirile privind amploarea acestei reţele au şocat presa italiană, Corriere della Sera precizând în editorialul „Mâini murdare peste capitală” că „este un oraş contaminat până la vârfurile politico-administrative”. Il Messaggero compara Roma cu un nou „Gotham City”, „această anchetă dezvăluind o situaţie respingătoare, teribilă, care duce dincolo de ipotezele cele mai sumbre”. Organizaţia distribuia mită funcţionarilor şi aleşilor pentru a obţine contracte pe piaţa publică. Transporturi publice, gestionarea gunoaielor, curăţarea frunzelor toamna, construcţia unei închisori pentru femei, preluarea imigranţilor care cer azil – nici un sector al administraţiei municipale nu scăpa corupătorilor. „Este mult mai profitabil decât traficul cu droguri”, afirma unul dintre membrii bandei. De partea corupţilor găsim zeci de funcţionari, de consilieri municipali, dar şi primarul, care a încasat 75.000 euro pentru campania sa electorală şi alte 40.000 euro pentru fundaţia sa politică, scrie media din Peninsulă.

Carminati, cel care conducea de fapt mafia din Roma, cucerise total primăria metropolei italiene. Practic, Gianni Alemanno, primar al Romei între 2008-2013, provenit dintr-o mişcare considerată neofascistă, Alianţa -Naţională, plasase în posturi-cheie ale administraţiei sale prieteni nostalgici ai salutului roman – Riccardo Mancini din Avangarda Naţională, Antonio Lucarelli din Forţa Nouă, Maurizio Lattarulo din NAR, Gianluca Ponzio din A Treia Poziţie, Vincenzo Piso din Noua Ordine.

Convingerile politice au lăsat locul unui pragmatism sănătos când la putere a venit stânga şi aleşii Partidului Democrat nu au rezistat multă vreme plicurilor cu bani distribuite generos. Preşedintele Adunării Comunale, responsabilul cu atribuirile locuinţelor publice, consilierul însărcinat cu transparenţa (!), un consilier regional şi directorul Protecţiei Civile regionale (fost şef al Cabinetului Walter Veltroni, PD) sunt în prezent anchetaţi pentru corupţie. Şi, în timp ce ancheta este abia la început, prefectul -Romei poate dizolva Consiliul Municipal pentru „infiltrare mafiotă”.

Desigur că o astfel de lovitură este dată imaginii Romei, dar şi Italiei. Roma dorea să-şi prezinte candidatura la organizarea Jocurilor Olimpice din 2024, iar pentru Italia, premierul -Matteo Renzi spera să urce în clasamentul ţărilor cele mai puţin corupte, o listă unde Italia ocupă în prezent -locul 69 din 175, la acelaşi nivel cu -Bulgaria şi Grecia.

 

Domnia „Negrului“

 

Banda era condusă de Massimo Carminati, provenit din terorismul de extremă dreaptă şi din marele banditism. Supranumit în mediile interlope „Chiorul” pentru că în 1981 şi-a pierdut un ochi în timpul unei confruntări cu carabinierii, Carminati este cunoscut de marele public ca „Negrul”, nume care i s-a dat nu din cauza culorii pielii, care este albă, ci pentru ideile politice. Înregistrări difuzate de poliţie dezvăluie sentimentul de putere al acestui bărbat de 56 de ani.

Carminati a fost arestat într-o periferie a Romei la volanul unui mic Smart. El prezenta un nivel de trai modest şi abandonase maşinile de lux, în schimb colecţiona obiecte de lux şi artă contemporană.

Născut la Roma, Carminati frecventa în tinereţe mediile neofasciste, a trecut de la Avangarda Naţională la Nucleul Armat Revoluţionar (NAR), un grup terorist de extremă dreapta care a comis mai multe atacuri la finele anilor ’70. Printre prietenii săi se afla şi Valerio Fioravanti, care va fi condamnat la închisoare pe viaţă pentru participarea la atentatul din gara din Bologna (85 de morţi în 1980). „Carminati nu participa decât marginal la minirăzboiul care a însângerat capitala în 1977, dar se bucura de un mare prestigiu”, arată La Repubblica, asta datorită legăturilor sale cu lumea interlopă romană, banda Magliana.

Carminati s-a impus rapid în acest grup criminal roman care a făcut să domnească teroarea în capitala italiană în anii ’70. Numele său a fost asociat, în martie 1979, morţii lui Mono Pecorelli, ziarist şantajist, membru al secretei şi scandaloasei loje masonice P2. Carminati a fost condamnat în 1998 la zece ani de închisoare datorită dezvăluirilor foştilor membri ai bandei Magliana. În oraş, numele lui era pronunţat cu teamă, relatează expertul în mafie Lirio Abbate în L’Espresso. „El a supravieţuit după ce a primit un glonţ în cap, care i-a adus supranumele de «Nemuritorul». Şi în timp ce toţi se tem de el, datorită acestei frici, Carminati este considerat ultimul rege al Romei.“

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă