24.8 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialRisc de TBC pentru bebeluşi

Risc de TBC pentru bebeluşi

300 de bebeluşi au fost externaţi din spitalele sălăjene fără să fie vaccinaţi împotriva TBC, pe motiv că unităţile medicale nu au mai primit vaccinuri.

Peste 300 de bebeluşi născuţi după data de 31 ianuarie au fost externaţi din maternităţile sălăjene fără a fi vaccinaţi împotriva TBC, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului a retras la începutul lui 2010 autorizaţiile pentru Institutul Cantacuzino, producătorul naţional de vaccinuri. Vaccinul împotriva TBC trebuie administrat în primele şapte luni de viaţă, întrucât după ce părăsesc mediul steril din maternitate bebeluşii sunt expuşi îmbolnăvirii cu bacilul care provoacă tuberculoza. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, nou-născuţii sunt monitorizaţi de către medicii de familie şi vor fi reprogramaţi pentru vaccinare, în momentul în care vaccinul va fi disponibil, adică „după finalizarea licitaţiei de achiziţie de vaccin organizată de Ministerul Sănătăţii”. Oficialii DSP Sălaj susţin că „nu sunt riscuri majore pentru copii dacă părinţii adoptă măsurile de prevenţie impuse oricăror infecţii respiratorii”.  

Cele mai citite

Rapid a acceptat oferta pentru Andrei Borza! Motivul din spatele transferului în Turcia

Andrei Borza va pleca de la Rapid la Corum FK, iar clubul giuleștean va încasa aproximativ două milioane de euro.Rapid a acceptat transferul fundașului...

România a pierdut teren în Europa! Austria a urcat peste noi în clasamentul UEFA după seara neagră din preliminarii

Rezultatele înregistrate de echipele românești în prima manșă a turului al doilea preliminar din competițiile europene au afectat coeficientul UEFA al României.România a încheiat...

Badosa și Sherif se întâlnesc din nou după finala de la Iași! Revanșa vine la doar câteva zile distanță

Paula Badosa și Mayar Sherif se vor înfrunta din nou, de această dată în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hamburg.La...
Ultima oră
Pe aceeași temă