6.5 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Mulţumim USL! S-a ales praful şi de programul "Rabla"

REVISTA PRESEI: Mulţumim USL! S-a ales praful şi de programul „Rabla”

„BACALAUREAT 2013. Sfaturile profesorilor pentru prima probă de examen – oralul la română”, titrează Adevărul în ediţia de luni: „Examenul de Bacalaureat 2013 începe luni, 10 iunie, cu proba orală la Limba şi Literatura Română. Elevii care au terminat clasa a XII-a vor susţine testarea în faţa unei comisii care le va acorda unul din patru calificative: Începător, Mediu, Avansat sau Experimentat. Anul acesta, la examenul de Bacalaureat s-au înscris peste 187.000 de elevi care vor fi repartizaţi în 585 de centre de examen la nivel naţional. Candidaţii vor intra în sala de examen, cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea probei, pe baza actelor de identitate, în ordinea afişată pe listele expuse la intrarea de la sălile de clasă unde se susţin probele”.

„Magda Cârneci se face că protestează. Războiul pentru revista Tribuna se vrea internaţionalizat”, potrivit Cotidianul: „Vă informăm că Vă pronunţaţi în necunoştinţă de cauză şi vehiculaţi jumătăţi de adevăruri, amestecate cu o serie de calomnii, dezinformând astfel opinia publică, precum şi autorităţile locale clujene. Nimeni dintre membrii PEN Club România n-a fost informat referitor la conţinutul acestui comunicat. Pe cale de consecinţă sunteţi în situaţia de a fi comis un abuz. Conform informaţiilor noastre, domnul Mircea Arman, scriitor, avocat şi jurist, membru al USR din România, a concediat redactorii amintiţi de Dvs. în baza legislaţiei în vigoare, fără a comite nici un fel de abuz (baza legală: Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 214 din 16 august 2010)”.

„Mulţumim USL! S-a ales praful şi de programul ‘Rabla'”, scrie Curentul: „Conceput ca un proiect menit să ducă atât la dispariţia din parcul auto a maşinilor vechi, care poluează, cât şi la impulsionarea industriei de profil, programul Rabla ţine să se transforme într-o bătaie de joc la adresa românilor care şi-au pus speranţele în promisiunile făcute de autorităţi. În noua sa variantă, pusă în aplicare de cabinetul Ponta, programul ‘Rabla’ s-a împotmolit chiar din prima zi de funcţionare, după o lună şi jumătate de întârziere. Deşi autorităţile promiseseră că vor fi distribuite 20.000 de tichete pentru început, la proprietarii maşinilor vechi vor ajunge deocamdată doar un sfert, spre nemulţumirea reprezentanţilor centrelor de colectare”.

„Dan Voiculescu vrea să devină din acuzat victimă”, informează Evenimentul zilei: „După ce CSM s-a autosesizat în privinţa presiunilor pe care Antena 3 le face asupra Justiţiei, Dan Voiculescu a reclamat acestui for faptul că este ţinta unor campanii de presă. După ce jurnaliştii din trustul său au atacat Justiţia, iar CSM a cerut anchetarea unora dintre ei, Dan Voiculescu le dă sfaturi magistraţilor. El nu s-a plâns numai miniştrilor că este ţinta unei campanii menite să influenţeze Justiţia. Ieri, preşedintele-fondator al PC le-a trimis o scrisoare deschisă membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Asociaţiei Magistraţilor din România”.

Cele mai citite

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă