Blogurile de marţi, 13 septembrie, scriu despre confecţionarea partidelor extremiste, dar şi despre cum s-a vândut un startup românesc de video ads cu sediul la Londra.
Moise Guran titrează „Ghici cine tot confecționează partide extremiste…” şi ne oferă un răspuns: „Deși nu cred la modul serios în puterea celor două-trei partide extremiste care se profilează drept candidate la alegerile din această toamnă, nici nu sunt impasibil vis-a-vis de de deturnarea dezbaterii publice de la chestiuni concrete, legate de progresul națiunii, către alimentarea spaimelor xenofobe, conservator-religioase sau, și mai rău, conspiraționiste. În acest moment sunt două partide care se poziționează așa și care, din motive similare au unele șanse să intre în Parlament după alegerile din această toamnă. Ambele au în comun legăturile cu cele două partide mari (PSD și PNL) dar și implicarea aparentă a unor persoane din sfera serviciilor de informații în lansarea sau promovarea unora dintre personajele ce le definesc.
Zoso ne anunţă că „S-a vândut Brainient”: „Într-un deal estimat la 15-20 milioane dolari, compania Teads a cumpărat Brainient, un startup românesc de video ads cu sediul la Londra, care lucra intens încă din 2009 să fie mai mult decât un startup și să obțină o cotă de piață mai mare”.
Cristian China Birta titrează „Copiilor noștri ar trebui să li se predea materia Normalitate”: „Dacă aș fi ministrul Educație măcar pentru o zi, aș propune spre dezbatere publicăoportunitatea introducerii în materia școlară a disciplinii ”Normalitatea”. Pentru simplul (dar atât de complexul, de fapt…) motiv că ai noștri copii o să devină adulți, pentru care a înțelege ce înseamnă cu adevărat normalitatea și a impune acest standard în tot ce vor face ca cetățeni ar trebui să fie literă de lege. Dar ce înțeleg eu prin această normalitate? Pe scurt, ieșirea din paradigma nefirescului ca întâmplare perpetuă. Acel nefiresc în care ne zbatem de multă vreme, ca națiune. Acel nefiresc în fața căruia normalul devine aproape extraordinar.
Vreau pentru copiii noștri o normalitate ca bază de funcționare a societății. Ca punct de referință, ca standard, ca benchmark (dacă îmi dați voie să folosesc un termen de ăsta mai corporatist, cum ar veni). Pentru ca, odată însușită această normalitate de către generațiile ce vor veni, să ofere o bază solidă de creștere. Și de bunăstare. Și de viață mai bună, în esență”.
