14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialReunire pentru titlu

Reunire pentru titlu

După o vacanţă de două luni şi jumătate, echipa de baschet masculin „U” Mobitelco Cluj s-a reunit pentru un nou sezon care va debuta la sfârşitul lunii viitoare. 10 jucători au răspuns „prezent” la apelul antrenorului Marcel Ţenter de luni dimineaţă, pentru un prim antrenament bazat pe alergări uşoare şi stretching, de reacomodare la efort. Faţă de sezonul trecut, la echipă s-au prezentat doi jucători noi, Milos Pesic, de la ELBA Timişoara, şi Claudiu Fometescu, adus de la Dinamo Bucureşti. De la reunire au lipsit Mihai Silvăşan, Paul Chetreanu şi Rob Thomson, angrenaţi în cantonamentele echipelor naţionale ale României, respectiv Rwandei, David Lawrence, nerefăcut după operaţia de ligamente, dar şi Milan Medvedj, cel care se află într-o situaţie nu prea plăcută. „Pentru „Meda” ne luptăm să îi obţinem cetăţenia. Mai avem de aşteptat, dar suntem optimişti că vom reuşi cât mai curând”, a declarat Ţenter. La echipă sunt, deja, şase jucători străini în lot, maximul acceptat de către Federaţie, astfel că singura şansă pentru ca Medvedj să rămână la „U” este obţinerea cetăţeniei române.

Cantonament în Serbia

Sârbul a fost „lucrat” de un alt compatriot, Milos Pesic, cel care i-a luat locul lui „Meda” în echipa clujeană. „Am venit într-un oraş superb şi la cea mai organizată echipă din România. Sper să am un sezon bun la Cluj, iar cu suporterii nu cred că vor fi probleme, pentru că voi da tot ce am mai bun din mine. Sper să obţin şi naturalizarea, pentru că vreau să evoluez pentru naţionala României”, a spus Pesic. Deşi a făcut doar două transferuri până acum, oficialii şi jucătorii de la „U” Mobitelco sunt convinşi că s-au întărit şi că au o şansă importantă la mult aşteptatul titlu. „Am dovedit în ultimii ani că suntem acolo sus, că ne luptăm pentru performanţă şi cred că, odată cu venirea celor doi jucători şi prin păstrarea nucleului de anul trecut, putem rămâne în top şi în acest sezon. În mare, echipa este formată, dar mai sunt posibile şi alte transferuri. Steaua, Mediaş, Ploieşti, Timişoara şi Sibiu ne vor pune şi în acest an probleme, dar şi noi suntem cel puţin la fel de puternici ca în sezonul trecut”, a mai spus Marcel Ţenter. Clujenii se vor pregăti la Cluj în această săptămână, iar duminică vor pleca într-un cantonament în Serbia. Primele meciuri amicale vor avea loc în 27 şi 28 august, cu CSM Oradea, în deplasare, iar primul meci oficial va fi în 23 septembrie, când „U” Mobitelco va întâlni pe BC Mureş, într-o dublă manşă care contează pentru primul tur al Cupei României.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...
Ultima oră
Pe aceeași temă