29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecial#Retro2016 (III). Toyota Corolla: 50 de ani

#Retro2016 (III). Toyota Corolla: 50 de ani

Anul 2016 a fost unul al petrecerilor în industria auto. În primul episod „#Retro2016“, am vorbit despre centenarul BMW. În cel de-al doilea, am marcat aniversarea a 80 de ani Opel în clasa compactă și împlinirea a 40 de ani de către Golf GTI. Iar acum, încheiem șirul retrospectivelor cu 50 de ani Toyota Corolla, 25 de ani Volvo 850 și 20 de ani Skoda Octavia.

Chiar dacă japonezii au pierdut Războiul de partea axei Roma-Berlin-Tokyo, au cucerit lumea automobilului. Cu răbdare, perseverență și calitate, în 2012, Toyota a reușit să devanseze Volkswagen AG și General Motors, devenind primul constructor de mașini care a trecut pragul de zece milioane de vehicule produse într-un an.

La început, modelele Toyota se numeau ”Toyoda”, după fondatorul Kiichiro Toyoda. Din 1947, s-a trecut la denumirea ”Toyopet”, iar, din 1957, când niponii au intrat pe piața americană, pentru ca mașinile să nu fie asociate cu animalele de companie (”-pet”), avem Toyota. Într-o primă fază, Toyota s-a impus în segmentul off-roader-elor, alături de Jeep Willys și Land Rover, cu Land Cruiser.

Apoi, din 1966, Corolla a devenit samurai. Lansată cu motto-ul ”Cea mai dorită mașină de pe piață”, prima generație Corolla (E10 – motor de 1.1 litri și 60 CP, cutie manuală, în patru trepte, sau automată, în două) a fost o revelație și, în 1974, a devenit bestseller-ul Toyota la nivel global. Apoi, acum 20 de ani, în 1997, Corolla a bătut ”Broscuța”, Vollkswagen-ul Beetle, devenind cel mai vândut model din lume. În cei 50 de ani de istorie, cele 11 generații Toyota Corolla s-au vândut în peste 43 milioane de unități.

Cele mai citite

Vestiar rupt în două! Dezvăluiri explozive despre dezastrul Germaniei la Mondial

Revista Der Spiegel a publicat noi informații din interiorul cantonamentului Germaniei, după eliminarea surprinzătoare de la Campionatul Mondial 2026.Germania continuă să fie zguduită de...

Prestație excelentă al lui Messi în partida cu Anglia! Ce a realizat argentinianul

Lionel Messi a avut o nouă prestație decisivă pentru Argentina în semifinala cu Anglia și a stabilit mai multe borne impresionante la Campionatul Mondial...

Datoria publică a României, echivalentul a peste un an de salariu mediu pentru fiecare locuitor

Datoria administrației publice a României a ajuns la 1.305 miliarde de lei la finalul lunii martie 2026, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.Nivelul reprezintă 63,5% din...
Ultima oră
Pe aceeași temă