12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialREŢINERI la DNA. În dosarul senatorului PSD Bădălău, procurorul şef Angela Nicolae,...

REŢINERI la DNA. În dosarul senatorului PSD Bădălău, procurorul şef Angela Nicolae, încătuşată. Cerea bani pentru intervenţii la Parchete

UPDATE 21.20: Procurorul şef Angela Nicolae şi fiul ei Daniel, acuzaţi de trafic de influenţă,  au fost arestaţi preventiv 29 de zile.

In privinţa celorlalte două grupuri, cu un total de 27 de reţinuţi din reţeaua de evaziune destructurată de DNA, instantele încă nu s-au pronunţat.

—-

UPDATE: 29 de reţineri in dosarul “Mafia Cărnii” protejate de senatorul PSD Bădălău. In libertate sunt cercetate 15 persoane, între care şi senatorul PSD, acuzat de trafic de influenţă.

Cei 29 de reţinuţi au fost împărţiţi în  trei grupuri, iar fiecare grup va fi judecat de trei instanţe diferite de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va hotărî pentru cine va emite mandate de arestare pentru 29 de zile. S-a apelat la această soluţie de împărţire în grupuri  pentru ca judecarea mandatelor de arestarea să nu depăşească durata mandatului de reţinere, care e valabil 24 de ore. 

 

 Procurorii DNA au formulat propunere de arestare preventiva pentru un număr de 29 inculpaţi: MOUBARAK MAHMOUD SLEIMANMASRI MOHAMED MAHMOUD,BURLACU ANTONIO LAURENŢIULUNGU RĂZVAN ADRIANCORBU VASILERĂDULESCU GEORGIANNEAGU GEORGETASORA CAMELIAGHERBEZAN PETRADĂNILĂ FLORINABDUL MOUSIM AL ZAIDMARDARE ANDREI VIORELŞTEFAN SORIN CRISTIANILIE TRAIANZAYED HUSEINALI A. ALIEL KHOURY ELIASATEF EL SAID ABD EL AZIZ EL KELEINIGHAZIRI RAMIOMAR HAMIDMOUHAMED KOULICHRAIF ALIŢIGĂNILĂ MIHAIL RĂZVANEL KHOURY CHRBELSĂRĂCUŢA ADRIANEL MADHOUN SUHEIL RASHID SELIM AHMEDDAHER ORLANDO EMILNICOLAE ANGELA EUGENIANICOLAE DANIEL,


iar faţă de un număr de 6 persoane, respectiv faţă de inculpaţii: LEPĂDATU CRISTIANA ELENAZAMFIR IOANA SORINACURĂVALEA EMILIARAMI BITARNIŢĂ OANAGROZA VASILE BUJOR au dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Din referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive au reieşit următoarele: 


În perioada 2010-până în prezent inculpaţii au derulat activităţi infracţionale de constituire, respectiv aderare şi sprijinire a reţelei infracţionale ce vizează producţia şi desfacerea produselor din carne.


În referatul procurorilor DNA se arată că printr-un amplu mecanism evazionist, în cadrul căruia au fost utilizate societăţi comerciale de tip fantomă (adică societăţi comerciale care nu funcţionează la sediul declarat, au asociaţi şi administratori cetăţeni străini, care nu pot fi găsiţi la reşedinţele declarate) inculpaţii au derulat operaţiuni comerciale cu eludarea normelor fiscale.


Astfel, în intervalul 2010-2013, membrii reţelei infracţionale au derulat operaţiuni comerciale triunghiulare scriptice (în realitate mărfurile fiind valorificate fără forme legale pe piaţa internă, cu eludarea legislaţiei privind obligaţiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit) iar reuşita fraudei fiscale a fost posibilă datorită măsurilor de precauţie folosite şi sprijinului funcţionarilor fiscali ai statului român, ai organelor de urmărire penală.

Din probele administrate până în acest moment al cercetărilor, au reieşit următoarele modalităţi infracţionale de lucru relevante:


– inculpatul MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN, asociat unic şi administrator al S.C. SAM PLUS INTERNATIONAL S.R.L Bucureşti, a fost principalul organizator al grupului infracţional la care au aderat persoane interpuse, respectiv o parte dintre inculpaţii din prezenta cauză, implicaţi în înfiinţarea firmelor fantomă, coordonarea operaţiunilor şi reprezentarea firmelor, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale.


Probele administrate în cursul urmăririi penale au relevat că inculpatul MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN a fost asistat în activitatea infracţională a societăţilor fantomă utilizate în circuitul evazionist, în principal de către inculpatul MASRI MOHAMED MAHMOUD (vărul său) asociat în cadrul S.C. MONDO LAND INTERNATIONAL S.R.L Giurgiu, care a coordonat direct activitatea grupului, în momentele în care MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN nu se afla pe teritoriul României, a menţinut legătura şi i-a îndrumat pe inculpaţii care erau subordonaţi direct acestuia în cadrul reţelei infracţionale (respectiv inculpaţii: ABDUL MOUNIM AL ZAID, ZAMFIR SORINA IOANA, LUNGU RĂZVAN ADRIAN, GROZA VASILE BUJOR (poreclit ELTON) ALI A ALI.)


De asemenea, inculpatul MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN a beneficiat de sprijinul infracţional al inculpatului ŞTEFAN SORIN CRISTIAN (asociat în cadrul S.C. SCORPION COMPANY 2000 S.R.L.) care i-a asigurat puncte de lucru şi spaţii de depozitare pentru mărfurile achiziţionate prin intermediul societăţilor fantomă. De asemenea, probele administrate în cursul urmăririi penale au relevat că inculpatul ŞTEFAN SORIN CRISTIAN a intermediat legăturile dintre inculpatul MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN şi funcţionari din cadrul ANAF care au efectuat controale fiscale formale asupra societăţilor fantomă şi în favoarea intereselor evazioniste.


Probele administrate până în acest moment al urmăririi penale au relevat că, începând cu anul 2010, MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN a pus la dispoziţia relaţiilor sale de afaceri, circuite formate din zeci de firme fantomă create în vederea diminuării drastice a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, obţinerii de rambursări de TVA, rezultate din livrări fictive de bunuri către state membre UE.


În acest circuit evazionist au fost implicate zeci de firme „fantomă” la care asociaţi şi administratori au fost cetăţeni români şi străini (inculpaţii EL KHOURY ELIAS, ATEF EL SAID ABD EL AZIZ EL KELEINI, ALI A. ALI, GHAZIRI RAMI, RAMI BITAR, GROZA VASILE BUJOR (poreclit ELTON) şi DAHER ORLANDO EMIL).


Probele administrate până în acest moment al urmăririi penale au relevat că rolurile infracţionale ale inculpaţilor erau: 


– inculpatul ABDUL MOUNIM AL ZAID a racolat cetăţeni străini (bulgari, sirieni, irakieni, tunisieni) pe numele cărora au fost înfiinţate societăţi comerciale utilizate în circuitul infracţional. De asemenea, acest inculpat, personal dar şi prin intermediul inculpatului ZAYED HUSSEIN (fratele său) a retras în numerar sume de bani obţinute din circuitul evazionist al firmelor fantomă.


– inculpata NIŢĂ OANA a întreprins demersurile necesare pentru înfiinţarea unor societăţi comerciale în Cipru; 


– inculpaţii: BURLACU ANTONIO LAURENŢIU, ELIAS EL KHOURY, RAMI GHAZIRI,CORBU VASILE, RĂDULESCU GEORGIAN au avut calitatea de asociaţi la unele din firmele fantomă, au coordonat operaţiunile comerciale derulate de societăţile fantomă, s-au ocupat de racolarea cetăţenilor români dispuşi să îşi asume calitatea de asociat şi administrator al firmelor de acest gen în schimbul unor sume de bani, au reprezentat societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist cu ocazia controalelor fiscale asumându-şi, în relaţia cu funcţionarii fiscali, identitatea persoanelor ce figurau ca asociaţi şi administratori la societăţile fantomă; au întreprins demersuri pentru ridicarea măsurilor asigurătorii instituite de organele fiscale de control, transferul activelor către alte societăţi comerciale şi continuarea activităţilor infracţionale evazioniste, folosind alte societăţi comerciale, au menţinut legătura cu reprezentanţii autorităţilor fiscale şi de poliţie, acţionând chiar, în baza acestor relaţii, în vederea muşamalizării controalelor la societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist;


– inculpaţii ELIAS EL KHOURY, EL KHOURY CHARBEL, MARDARE ANDREI – VIOREL, EL MAHDOUN SUHEIL RASHID AHMED, MOHAMED KOULI, ZAYED HUSSEIN ATEF EL SAID ABD EL AZIZ EL KELEINI, ALI A. ALI, BITAR RAMI, SĂRĂCUŢU ADRIAN, CHRAIF ALI, ŢIGĂNILĂ MIHAIL RĂZVAN – au avut rolul de asociaţi la mai multe din firmele fantomă implicate în circuitul evazionist intracomunitar ce funcţionau pe teritoriul României şi în alte ţări europene şi au fost împuterniciţi pe o parte din conturile societăţilor fantomă, fiind implicaţi în cadrul societăţilor comerciale care preluau activitatea şi activele societăţilor comerciale, asupra cărora se aplicau măsuri asiguratorii după efectuarea controalelor de către organele fiscale şi constatarea faptelor, în aşa fel încât respectivele măsuri să rămână fără obiect;


– inculpaţii NEAGU GEORGETA, GHERBEZAN PETRA, SORA CAMELIA, ZAMFIR IOANA SORINA, CURĂVALEA EMILIA, LEPĂDATU CRISTIANA ELENA, NEAGU GEORGETA, NIŢĂ OANA au avut atribuţii de întocmire a documentaţiei contabile pentru operaţiunile comerciale realizate de către firmele fantomă şi pentru operaţiunile beneficiarilor reali ai circuitului evazionist;


– inculpatul LUNGU RĂZVAN ADRIAN (angajat al societăţii SAM PLUS INTERNATIONAL SRL şi fost angajat al MSM STRATEGIC SRL), a coordonat operaţiunile de transport, a menţinut legătura cu şoferii, cu reprezentanţii firmelor beneficiare şi cu inculpatul Ştefan Sorin Cristian şi a furnizat documente fictive pentru transporturile firmelor fantomă;


– inculpaţii ILIE TRAIAN (inspector în cadrul ANAF), DĂNILĂ FLORIN (şef serviciu Rambursări TVA în cadrul DGFP Ialomiţa), ŞTEFAN SORIN CRISTIAN (cel care intermedia legătura cu funcţionari fiscali din cadrul ANAF a unora dintre reprezentanţii firmelor fantomă implicate în circuitul evazionist, în special a lui MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN) au favorizat direct sau prin influenţarea subordonaţilor care desfăşurau verificări fiscale, rezultatul controlului fiscal efectuat la societăţile fantomă pentru a ascunde implicarea lor în circuitul evazionist, prin efectuarea unor inspecţii fiscale formale şi prin aplicarea de sancţiuni contravenţionale formale (modice); îndrumau firmele evazioniste controlate cum să-şi modifice declaraţiile fiscale depuse la Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Slobozia, prin depunerea unor declaraţii rectificative, cu scopul obţinerii restituirilor de TVA, deducerii de TVA în mod ilegal şi ridicării măsurilor asiguratorii.


De asemenea, probele administrate în cursul urmăririi penale au relevat că inculpata NICOLAE ANGELA EUGENIA, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), şef al Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe (altele decât PHARE), şi inculpatul NICOLAE DANIEL, fiul primei menţionate, în perioada 2012-2013, cu acordul, susţinerea şi implicarea mamei sale, inculpata Nicolae Angela Eugenia au pretins, în numeroase rânduri, şi au primit diferite sume de bani de la inculpatul RAMI GHAZIRI şi de la un alt învinuit (faţă de care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală până în prezent) cercetaţi în prezenta cauză, lăsându-i să creadă că, prin calitatea de procuror şef birou la PÎCCJ, Nicolae Angela Eugenia va putea influenţa obţinerea unor soluţii favorabile în dosarele penale în care erau cercetaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală.


În concret, în perioada 2012-2013, magistratul Nicolae Angela Eugenia a pretins şi primit, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct şi prin intermediul fiului său, învinuitul Nicolae Daniel, sume de bani între 2.000 lei şi 5.000 lei de la învinuiţi.


Un mod de operare similar, a fost folosit de inculpata Nicolae Eugenia Angela şi în raporturile cu o altă persoană, administrator şi asociat în mai multe societăţi cu profil agricol. Astfel, la data de 28 mai 2013, persoana respectivă a apelat la Nicolae Eugenia Angela care i-a promis că va interveni pe lângă un prim procuror al unui Parchet de pe lângă Judecătorie, pentru a-i facilita unui prieten obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă. Ancheta penală a fost finalizată, dar nu în sensul promisiunii făcute de Nicolae Eugenia Angela, ci în sensul trimiterii în judecată a persoanei cercetate.


Rezumând, probatoriul administrat relevă caracterul rezonabil al presupunerii că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcină. Din datele cauzei rezultă că activitatea infracţională a acestora a fost stopată numai de intervenţia autorităţilor judiciare şi prin luarea măsurii reţinerii acestora. Astfel, autorităţile judiciare au administrat un probatoriu amplu, pe o durată de timp impusă de: multitudinea actelor infracţionale, numărul de persoane implicate, răspândirea teritorială, volumul de muncă substanţial a zeci de specialişti din diferite domenii şi din structuri specializate, minuţios coordonate.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte 15 persoane care sunt cercetate în stare de liberate. 

——-

UPDATE : Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 29 octombrie 2013, a  Angelei – Eugenia Nicolae, procuror şef  al Biroului  de  Relaţii Internaţionale şi Programe – altele decât  Phare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a reţinerii acesteia de către DNA sub acuzaţia de trafic de influenţă în dosarul “Mafia Cărnii” în care este învinuit, tot pentru trafic de influenţă, şi senatorul PSD Nicolae Bădălău, cercetat în lbertate.

In acest dosar, procurorii au retinut în total 27 de persoane, între care procurorul şef Angela Nicolae de la Parchetul Înaltei Curţi, fiul ei Daniel, funcţionari publici, patroni de firme producătoare de carne şi produse din carne.

Dintre cele 60 de persoane audiate pînă în această dimineaţă, 32 au calitatea de martori, restul de învinuiţi. Unii vor fi cercetaţi în libertate, dar au interdictia de a părăsi ţara.

Patronii de firme şi administratorii care au fost reţinuţi, între care şi libanezii de la Avicola Mihăileşti, sunt acuzaţi de evaziune fiscală de peste 50 de milioane de euro.

DNA nu a terminat audierile începute ieri, cînd au fost aduse la sediul anchetatorilor 80 de persoane suspectate de implicare în vasta reţea de evaziune din care ar face parte peste 100 de firme. 

Cei reţinuţi vor fi prezentaţi azi instanţei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru obţinerea mandatelor de arestare preventivă pentru 29 de zile

 ____-

Angela Eugenia Nicolae, procuror, şefa Biroului Relaţii Internaţionale din Parchetul General, este reţinută de  DNA pentru trafic de influenţă în dosarul în care este învinuit şi senatorul PSD Nicolae Bădălău.

Este vorba de un dosar complex în care ar fi implicate 100 de firme din domeniul comerţului cu produse din carne, iar evaziunea fiscală este estimată la peste 50 de milioane de euro.

În dosar ar fi reţinute  circa 20 de persoane, între care şi fiul procuroarei, Daniel Nicolae, spun sursele României Libere.

De asemenea, între reţinuţi ar fi şi patronii libanezi de la Avicola Mihăileşti-Giurgiu, care ar fi  protejaţii senatorului PSD Nicolae Bădălău.

 DNA a confirmat  doar reţinerea  a două persoane şi anume a procurorului Angela Nicolae, acuzată de două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, şi a fiului ei, Daniel, acuzat de complicitate la traficul de influenţă al mamei sale. La ora 22.00 audierile la DNA continuau. 

Citeşte şi: Senator şi procuror-şef, protectorii unei evaziuni de 50 de milioane de euro

Potrivit DNA, între 2012-2013, Daniel Nicolae, cu acordul mamei sale, procurorul şef Angela Eugenia Nicolae, a pretins în NENUMĂRATE rânduri şi a primit diverse sume de bani de la doi învinuiţi tot din acest dosar, promiţîndu-le  obţinerea unor soluţii favorabile în dosarele penale în care erau cercetaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală.

Concret, în perioada 2012-2013, magistratul Nicolae Angela Eugenia a pretins şi primit, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct şi prin intermediul fiului său, învinuitul Nicolae Daniel, sume de bani între 2.000 lei şi 5.000 lei de la învinuiţi.

Un mod de operare similar, a fost folosit de inculpata Angela Eugenia Nicolae şi în raporturile cu o altă persoană, administrator şi asociat în mai multe societăţi cu profil agricol.

Citeşte şi: Ce avere are Angela Nicolae, suspectată de trafic de influenţă în dosarul de evaziune fiscală

Potrivit DNA, la data de 28 mai 2013, un administrator de firmă a apelat la Nicolae Eugenia Angela care i-a promis că va interveni pe lângă un prim procuror al unui Parchet de pe lângă Judecătorie, pentru a-i facilita unui prieten obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.

Ancheta penală a fost finalizată, dar nu în sensul promisiunii făcute de Nicolae Eugenia Angela, ci în sensul trimiterii în judecată a persoanei cercetate.

Procurorii vor cere mîine mandate de arestare de la instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Citeşte şi Cine este senatorul Nicolae Bădălău, implicat în dosarul de evaziune cu prejudiciul de peste 50 de milioane de euro

____

Din interceptările comunicaţiilor ar rezulta că procurorul Angela Nicolae cerea bani pentru intervenţii la Parchete în favoarea firmelor implicate în reţeaua de evaziune şi că a  făcut intervenţii o perioadă mai lungă de timp, susţin surse judiciare. In dosar a fost învinuit şi unul dintre fiii ei.

DNA are în lucru un dosar în care peste 100 de firme româneşti şi din străinătate , cu profil de comercializare a produselor din carne, sunt acuzate de evaziune de peste 50 de milioane de euro.

Procurorul general al României Tiberiu Niţu trebuia să plece la Chişinău în vizită de lucru împreună cu şeful Biroului Relaţii Internaţionale, Angela Nicolae. Acum îi caută înlocuitor.

Cele mai citite
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă