18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialReţeta prin care a fost păcălit preşedintele BRD

Reţeta prin care a fost păcălit preşedintele BRD

Păcălirea preşedintelui BRD Société Generale SA, Huan Carlos Albizati, a fost realizată de gruparea coordonată de fraţii Creştin şi de directori de la filialele BRD Unirea şi Dorobanţi din Bucureşti, Adrian Martiş şi Andrei Nanu. Printre cei care au beneficiat de bani se numără omul de afaceri Marius Locic şi, prin intermediul acestuia, senatorul Cătălin Voicu.

Fraudele totale numai de la BRD sunt de peste 65 de milioane de euro. Au mai fost fraudate de aceeaşi grupare şi Volksbank, cu circa 8 milioane euro, şi ATE Bank, cu circa 9 milioane de euro. Totalul fraudelor, calculate până acum de procurori, depăşeşte 85 de milioane de euro.

 Gruparea infracţională, în care au fost învinuite până acum 41 de persoane, a fost iniţiată de Vasile Creştin, controversat om de afaceri, Adrian Martiş (director executiv BRD Unirea), Andrei Nanu (director comercial) şi Sava Tipa (afacerist, fost ministru comunist). La grupare au aderat Marius Locic (condamnat la închisoare de prima instanţă alături de senatorul PSD Cătălin Voicu şi ex-judecătorul Florin Costiniu), Elena Blaga (director bancă), Claudia Peter (consilier BRD, apropiata lui Vasile Creştin), Lucian Cojocaru (vicepreşedinte BRD), patru notari, mai mulţi evaluatori, precum şi administratorii-paravan ai firmelor controlate de Vasile Creştin. Dintre cei 41 de învinuiţi, procurorii au reţinut 20 de persoane, printre care Vasile Creştin, fratele acestuia Ioan, directorii Martiş, Nanu, oamenii de afaceri Marius Locic şi Sava Tipa.

A luat banii şi nu a mai plătit ratele

Linia de credit în valoare de 6,4 milioane de euro pentru SC PetroInvest a fost obţinută pe 27 martie 2009 printr-o serie de acte frauduloase, concepute de Vasile Creştin, de prietenul acestuia, directorul executiv al BRD Grup Unirea, Adrian Martiş şi de Marius Locic, care avea nevoie de ajutor financiar.

 Firma PetroInvest, specializată în închiriere de utilaje şi demolări, era controlată de Vasile Creştin, care avea 95% din părţile sociale, iar Jenica Barbu Vrânceanu (administrator) restul de 5%. Pentru a-l ajuta pe Marius Locic, care era în impas financiar, Vasile Creştin i-a cerut administratorului firmei PetroInvest, Jenica Bărbulescu, să formuleze o cerere de deschidere linie de 6,4 milioane euro credit la BRD Grup Unirea (deşi societatea – spun procurorii în referatul prin care cer arestarea inculpaţilor – era arondată la BRD Dorobanţi).

La data de 6 martie 2009, Jenica Bărbulescu formulează cererea de credit, oferind drept garanţie (ipotecă) imobilul de pe Calea Dorobanţi 182, Bucureşti (imobil proprietate a lui Marius Locic, închiriat cu 22.000 de euro de BRD Dorobanţi).

La data de 24 martie 2009, în analiza sumară, pe o singură pagină, împotriva uzanţelor, făcută la ordinul directorului executiv Adrian Martiş, a cererii creditului se menţionează că Vasile Creştin deţine 95% din părţile sociale, iar Jenica Bărbulescu 5% şi că firma face parte dintr-un grup puternic de alte firme. De asemenea, că imobilul ipotecat poate fi închiriat cu 30.000 de euro. Se întocmeşte un proces-verbal semnat de Adrian Martiş, director executiv şi prietenul lui Vasile Creştin, de Elena Blaga, director comercial, şi de Bianca Maria Gherman.

Tot la data de 24 martie, acest proces-verbal de aprobare a liniei de credit este trimis la sediul central al BRD, unde vicepreşedintele Lucian Cojocaru întocmeşte o sinteză pe care o trimite spre aprobare preşedintelui BRD Société Generale S.A., Huan Carlos Albizati. În sinteză se menţionează că Marius Locic este client activ al BRD, cunoscut ca mare investitor imobiliar. Evaluarea imobilului în actele trimise preşedintelui era de 7,2 milioane de euro (deşi piaţa imobiliară era în cădere deja, iar preţul real era cu mult mai mic). De asemenea, se spune că la so-cietatea care a solicitat creditul Vasile Creştin are 90% şi este descris drept un puternic investitor imobiliar (deşi nu era). Supraevaluarea a fost făcută la ordinul directorului executiv Adrian Martiş de la BRD Unirea.

La data de 26 martie, cererea de creditare a SC PetroInvest SRL cu 6,4 milioane de euro a fost aprobată.

După ce a luat creditul, PetroInvest şi-a plătit o perioadă ratele în sumă totală de 604.000 euro (cea mai mare parte din chiria obţinută de la BRD Dorobanţi, care avea sediul în imobilul lui Locic), apoi a renunţat. Abia în 2012 Adrian Martiş a făcut nota de predare la gestiunea creditelor neperformante.  

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă