3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialReţeaua Kiss: celula din Ruse

Reţeaua Kiss: celula din Ruse

Principiul de business în domeniu presupune cel puţin trei faze primare. De exemplu, dacă un cetăţean european vrea să ţină departe de ochii publici şi de Fisc implicarea sa într-o afacere, poate apela la un consultant offshore din ţara lui. Pasul unu: acesta din urmă identifică o jurisdicţie offshore, adecvată intereselor clientului. Pasul doi: consultantul ia legătura cu un agent local, special autorizat să înfiinţeze companii sau fundaţii exclusiv în jurisdicţia offshore aleasă. Pasul trei: pentru compania nou-înfiinţată, avocatul off-shore european deschide conturi bancare în ţări precum Elveţia, Liechtenstein, Cayman Islands sau Lituania, care garantează secretul bancar.

Astfel, orice consultant off-shore prolific dispune de un sistem internaţional de conexiuni în majoritatea paradisurilor fiscale. Cele mai importante verigi din lanţ sunt agenţii care formează companii (registered agents) şi care asigură serviciile administrative ulterioare: sediu virtual, acţionari şi directori nominali („proxies”), împuterniciri etc. În ceea ce-l priveşte, Kiss Laszlo Gyorgy are toate aceste butoane la îndemână. Diferiţii agenţi locali cu care lucrează pe întreg mapamondul sunt entităţi rezidente în statele offshore unde au primit licenţă să înfiinţeze companii.

Kiss este primul depozitar unde se arhivează secretele financiare ale clienţilor săi: identităţi, conturi şi chiar sume rulate în circuit. În biroul lui din Piaţa Victoriei se copiază paşapoarte, carduri de identitate, se depun facturi de utilităţi şi scrisori de referinţe bancare. În mod normal, consultantul bucureştean intermediază informaţiile pentru că, după atentatele teroriste din 2001, datele personale ale proprietarului de offshore sunt cerute de cei mai mulţi agenţi locali. Întotdeauna, pentru uz intern – niciodată, public. Uneori, însă, IBC-urile sunt comandate pe numele lui Kiss sau ale angajaţilor Lamark Tax Planning Consult SRL. În aceste situaţii, identitatea beneficiarului real este dublu securizată: în primul „filtru” sunt oamenii din structura Lamark, care, la rândul lor, pot fi mascaţi de „proxies” (acţionari şi directori nominali) interpuşi de agentul local din zona offshore. Reţeaua în care activează Kiss Laslo Gyorgy este conectată operativ în toate paradisurile fiscale de pe planetă, protejând interesele unor influente grupări de afaceri.

Delaware: „Uncle Sam Will Fight Your Taxes!”

Agent de înregistrare: Dela-ware Intercorp Inc. (www.delawareintercorp.com)

Adresa: 113 Barksdale Professional Center, Newark, County New Castle, 19711.

Pe coasta de est a Statelor Unite, la doar trei ore de mers cu maşina dinspre Washington DC, penultimul stat ca mărime reprezintă „visul american” în materie de offshore. Facilităţile fiscale şi de anonimizare au tran-sformat Delaware într-unul dintre cele mai opace centre IBC din lume. Aici face profit şi Kiss Laslo Gyorgy. Newark, punctul de pe hartă în care statele Maryland şi Pennsylvania se întâlnesc cu Delaware, este strategic pentru consultantul român. În centrul tipic de orăşel american de provincie, mii de firme LLC (Limited Liability Company) sunt înregistrate în câteva zeci de sedii virtuale. Constant, asta se întâmplă şi în birourile Delaware Intercorp Inc. – agentul local care onorează comenzile din Europa de Est, trimise de Kiss. Înfiinţarea unei companii offshore durează maximum două zile, iar expedierea în România a kit-ului cu documente – aproximativ 2-3 săptămâni. Clienţii lui Kiss care optează pentru paradisul fiscal american au de ales între companii deja rezervate de Lamark (România) la Delaware Intercorp (USA) sau pentru unele noi. Invariabil însă, toate au aceeaşi adresă şi acelaşi agent registratar, condus de avocatul comercial Russell P. Rozanski (http://www.delawarebusinessblog.com/?page_id=130).

La graniţa de sud

În „paradisul Delaware” se scurg profiturile obţinute de Kiss Laszlo Gyorgy  în Bulgaria. Suveica nu e complicată. Firma-mamă este compania offshore Kypros Accounting Limited, încorporată pe 23 februarie 2007, potrivit bazei de date guvernamentale (https://delecorp.delaware.gov/tin/controller). Agentul registratar este acelaşi Delaware Intercorp Inc. cu care lucrează consultantul român, iar sediul virtual se află tot în birourile din Barksdale Professional Center, Newark.

Pe 10 noiembrie 2009, IBC-ul american emite clasicul document offshore „Special Power Of Attorney”, împuternicindu-l pe Kiss să înfiinţeze o societate  în Bulgaria, asupra căreia are puteri depline: administrator, manager, reprezentant în relaţia cu terţii, băncile şi instituţiile. De fapt, Kiss îşi dă procură lui însuşi, actul fiind semnat de el şi de secretara lui, Mariana Iordăchescu, în calitate de directori ai Kypros Accounting Limited. Documentul e valabil până în februarie 2015.

Şi aşa apare, la sfârşitul lunii noiembrie 2009, la sud de Dunăre, subsidiara Burgavis DDO, controlată 100% de offshore-ul Kypros din Delaware. Chiar compania bulgărească intermediară prin care consultantul vrea să-şi primească un comision din „afacerea cu uleiuri minerale africane” – pretextul oficial clamat de reporterii OCCRP în incognito-ul jurnalistic de la Bucureşti. Rolul Burgavis este explicat pe larg de Kiss: „Am acolo firma mea pe care îmi ajut clienţii. Se numeşte Burgavis, iar eu, Kiss Laszlo, sunt directorul ei. Noi facem următorul lucru: ajutăm clienţi care au off-shore-uri sau companii cipriote. Ei vând mărfurile din România către compania cipriotă, apoi facturează către compania mea bulgărească şi de aici eu facturez către societatea românească numărul 2. Pentru mine ar fi un gheşeft să vând fiecărui client câte o firmă bulgărească, dar încerc să-i ajut astfel”.

În traducere liberă, Burgavis este un instrument prin care afaceriştii români, presaţi de fiscalitatea dură a Guvernului de la Bucureşti, se optimizează financiar, declarând formal operaţiuni comerciale pe teritoriul Bulgariei. Unde impozitele şi TVA sunt mult mai mici decât cele ale vecinilor din nord. Compania este înregistrată exact la graniţa cu România, în oraşul Ruse – o locaţie tactică pentru sute de întreprinzători români, situată la 60 kilometri de Bucureşti.

În cochetul oraş bulgăresc, sediul social al Burgavis se află pe strada Ştefan Karadja nr. 10, exact în birourile societăţii Contabil DDO (www.contabilsrl.com). Aceasta din urmă aparţine avocatului comercial Ivo Kutov, partenerul local al lui Kiss Laszlo. La aceeaşi adresă din strada Ştefan Karadja mai figurează încă 36 de companii cu patroni români. Toate au fost înfiinţate de Ivo Kutov care, prin Contabil DDO, le asigură contabilitatea, deschide conturi şi oferă planificare fiscală pentru rezidenţi străini. 

Evaziune fiscală în România

În prezent, administratorul firmei Lamark Tax Planning Consult SRL din Bucureşti este neo-zeelandezul Ian Taylor – un nume omniprezent în afacerile lui Kiss Laszlo. Nu întâmplător, Taylor reprezintă în România companiile offshore Way Consulting Corporation Limited şi Sylmedia Limited, ambele înmatriculate, în 2008, în Delaware, Newark, pe şoseaua Barksdale. Tandemul Kiss-Taylor a intrat în atenţia autorităţilor româneşti după ce Garda Financiară a constatat că cele două IBC americane au generat importante prejudicii bugetului public. Modul de operare viza, pe de o parte, devalizarea unor societăţi prin vânzarea activelor şi transferul lichidităţilor în străinătate, iar pe de altă parte, sustragerea de la plata datoriilor către stat. Ingineria financiară consta într-un „contract de cesiune de creanţe”, încheiat între unul dintre offshore-urile din Delaware şi o SRL din România. IBC-ul prelua societatea-client cu creanţe cu tot şi o transforma într-o „firmă-fantomă” după ce îi transfera sediul social şi îi schimba denumirea. Fenomenul a fost semnalat de Garda Financiară Neamţ, în obscurul orăşel Bicaz, unde, la aceeaşi adresă au fost transferate, din toată ţara, 26 de societăţi comerciale cărora le-au fost schimbate numele, după ce au fost achiziţionate de noii acţionari. 23 dintre „fantome” sunt deţinute de cele două offshore-uri din Delware, Way Consulting Corporation Limited şi Sylmedia Limited, reprezentate de Ian Taylor.

Cu o situaţie similară s-a confruntat şi Garda Financiară din Maramureş, care a descoperit 36 de firme controlate de IBC-urile americane şi înregistrate la acelaşi sediu social, un grajd dezafectat. Societăţile respective, aflate în stare de faliment, au fost transferate din întreaga ţară şi au subînchiriat locaţia de la o firmă din Bucureşti cu care au în comun şi administratorul: neo-zeelandezul Ian Taylor. Conform procedeului, toate aceste societăţi au fost rebotezate după achiziţionare. De exemplu, Artesa Distrib SRL Alba a devenit Corintrans Coral Turism SRL Baia Mare. Way Consulting Corporation Ltd. a preluat şi firma Acom Materiale de Construcţii SA, ale cărei creanţe au fost scoase la vânzare pe internet, la bursa de creanţe. Printre firmele-client ale grupării Ian Taylor şi Kiss Laszlo Gyorgy, care au intrat în lichidare, sustrăgându-se de la plata datoriilor către stat prin acelaşi modus operandi, se numără: Ventfarm, Vâlceana, Petrobăneasa, Biometric şi Oxalaga. Gobal Invest &Trade LLC, un alt offshore din Delaware reprezentat de Ian Taylor, beneficiază (prin subsidiara sa din România, General Construct & Consult) de un contract controversat de 14,6 milioane de euro, având ca obiect reabilitarea a 11 şcoli din Bucureşti.

În general, companiile din Delaware cu interese în România şi reprezentate de Taylor sunt acţionare în firme româneşti cu acelaşi nume. Astfel, Alcoa Climatic SRL este controlată de offshore-ul Aalcoa Business Group Ltd., iar Laveco SRL avea ca acţionar Laveco Group Ltd. Un alt offshore marca Ian Taylor este şi Kontex Business Group, implicat într-un scandal cu Administraţia Lacuri şi Parcuri din Primăria Bucureşti. La rândul său, Narfalk Investments Limited, înregistrat în Delaware, dar cu sediul în Cipru, este implicat în falimentarea firmei româneşti Ventfarm SRL după ce a preluat creanţele acesteia. Ulterior, creanţele cu pricina au fost subcesionate parţial către Boaz Active Ltd – offshore  din Delaware administrat de Kiss Laszlo Gyorgy. În fine, după recuperarea creanţelor, acţiunile Ventfarm SRL au fost cesionate tot către un offshore din Delware, Iulius Bar Debit Management and Consultancy Group Corp, reprezentat de un membru al grupării, clujeanul Mekky Daniel Hamada (asociat tradiţional al lui Kiss Laszlo Gyorgy). Acţionarii nominali ai Narfalk Investments Limited sunt Baltih Swiss Capital Ltd. cu 99%, alături de D.G.G. Nominees Ltd. cu 0,02 %. Acţionarul majoritar, Baltik Swiss Capital Ltd. este reprezentat de Ian Taylor, al cărui împuternicit cu drepturi depline este clujeanul Kiss Laszlo Gyorgy.

Maestrul offshore, după gratii

Pe 9 octombrie 2010 consultantul Laszlo Kiss ajungea după gratii, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti, într-o anchetă făcută cu mare discreţie de Parchetul General, fiind acuzat de spălare de bani într-unul dintre dosarele Petromservice.  Procurorii au mai obţinut şi arestarea lui Ionuţ Eftimie – fiul unui sindicalist apropiat de Sorin Ovidiu Vîntu, considerat complice la delapidarea fostei Petromservice. Parchetul General verifică acum dacă beneficiarul final al schemelor de fraudare gândite de Laszlo Kiss este omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În prezent, acesta din urmă nu are calitatea de învinuit în dosar. La sfârşitul săptămânii, Curtea de Apel Bucureşti a decis că Laszlo Kiss va mai rămâne în arest încă 30 de zile.

 

Tandemul Kiss-Taylor a intrat în atenţia autorităţilor româneşti după ce Garda Financiară a constat că cele două IBC americane au generat importante prejudicii aduse bugetului public.

Astfel, orice consultant offshore prolific dispune de un sistem internaţional de conexiuni în majoritatea paradisurilor fiscale. Cele mai importante verigi din lanţ sunt agenţii care formează companii.

Cele mai citite

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Platforma Spotify, acuzată că promovează artiști fictivi pentru a reduce costurile

Spotify este acuzată că își completează listele de melodii cu piese atribuite unor artiști fictivi, o practică menită să reducă plățile către muzicienii reali,...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă