Nu sunt adeptul teoriilor conspirationiste. Daca ma atrag, se intampla de dragul simbolisticii spectaculoase ce li se atribuie (explorarea acestui univers – o adevarata mina de aur!) sau ca un exercitiu intelectual pe tema puterii oculte: cand o minoritate de initiati, sudati printr-un set de reguli rigide si o serie de ritualuri abstruse, este tentata sa domine asupra majoritatii, considerand-o inferioara, tembela, incapabila sa se autoguverneze. M-am intrebat adeseori, dupa ’89, cat din neputinta noastra de a ne ralia lumii occidentale se datoreaza deformarilor cu care am iesit din comunism si cat activitatii unor structuri de influenta malefica. Nu exista cumva o agenda secreta, pe langa tot ce ni se vantura pe scena publica?
Aceste dileme ma framanta si in legatura cu realitatile moldovenesti din ultimii 17 ani. Marile necazuri ale Basarabiei rezulta din conditia postcoloniala a acestei vechi provincii romanesti, care nu a avut in ultimele doua secole decat 22 de ani de viata nationala, decat doua decenii de evolutie democratica. Dar a rosti acest termen, "postcolonialism", nu te ajuta cu nimic, daca nu cobori in miezul lucrurilor. Un episod recent de la Chisinau m-a facut sa pun mai toate rateurile noastre de dupa 1991 pe seama unui factor mai puternic decat orice institutie legala din Moldova: "reteaua". Miercuri, 19 septembrie, in cadrul unei sedinte extraordinare a Consiliului Coordonator al Audiovizualului de la Chisinau, a fost ales un nou sef al acestui organism, dupa ce vechiul presedinte, Vlad Turcanu, delegat de Opozitie, a asteptat in van, aproape doua luni, ca Monitorul Oficial sa publice decizia alegerii sale in urma debarcarii lui Corneliu Mihalache – tanar cadru de Partid Comunist. Acum, spuneam, a fost instalat presedinte al CCA un batran ostas al partidului, Gheorghe Gorincioi. Personajul a fost decan al Facultatii de Ziaristica din Chisinau in timpul sovietelor si a slujit cu fidelitate linia antiromaneasca si dupa 1989. Gorincioi a fost ales cu votul a sase din cei noua membri ai CCA. Doua dintre optiunile favorabile lui au apartinut unor colegi care au sustinut, inainte, candidatura lui Vlad Turcanu la functia de presedinte: Constantin Rotaru si Valeriu Frumusache. Ultimul, probabil deloc intamplator, a fost ales, la aceeasi sedinta, vicepresedinte al CCA. Cei doi au "defectat" cand era mai mare nevoie de solidaritate, au cedat la santaj sau doar au raspuns la impulsul transmis prin niste corzi aflate la indemana unor oameni care muta soldateii de plumb pe harta politicii basarabene.
Am fost martor in acesti ani, in Moldova, la cele mai bizare metamorfoze, am vazut filoromani infocati care treceau, dezinvolt, in tabara inamica, negandu-si convingerile "de-o viata". Un fost vicepresedinte PPCD, apoi lider liberal, ajunge consilier al lui Voronin. Un istoric, membru fruntas al PFD – partid si el de centru-dreapta, azi disparut –, devine peste noapte un promotor vehement al moldovenismului la televiziunea de stat. si mai numeroase au fost reconvertirile in lumea presei: jurnalisti care jurau pentru Unire se transforma la un moment dat in propagandisti de serviciu ai presedintilor promoscoviti de la Chisinau – Lucinschi si Voronin. Justitia, mediile academice sunt infiltrate si ele, fosti profesori de comunism stiintific ajung rectori de universitati, apoi sunt propusi ambasadori in tari occidentale. Aceleasi figuri, aceiasi insi migreaza din partid in partid, de la o publicatie la alta, din minister in minister, de la o agentie de stat la alta; sunt rotite mereu aceleasi "piulite", chemate sa asigure nu reformarea societatii, ci sa prezerve suprematia unui centru ocult de putere.
In Moldova nu s-a putut adopta o lege a accesului la dosarele KGB, lustratia a ramas o iluzie, dar poti sa-ti dai seama cu usurinta "who is who", poti recunoaste "verigile retelei" intre cei ce populeaza scena publica, urmarindu-le traiectoria de dupa 1991. O data cu venirea comunistilor la putere, in 2001, agentii "adormiti" au primit ordin sa se implice (partidul detinea codurile necesare activarii acestor agregate ale raului), intrucat era nevoie de functionari publici devotati. Azi, insii opereaza la vedere. Cei mai versati dintre ei tradeaza cu zambetul pe buze, sunt mesteri in a justifica orice, vorbesc mult, au umor, nu le displace ironia, o folosesc ca pe o arma a invulnerabilitatii. "Tradarea", spun ei, e un mod primitiv de a le interpreta actiunile, e o dovada a lipsei de rafinament. Da, au schimbat taberele, si ce-i cu asta? Au facut-o in numele interesului national, au facut-o, in definitiv, "pentru ca le pasa". si-au asumat un sacrificiu de imagine intr-o situatie de criza, si-au afectat credibilitatea, dar au prevenit intrarea Moldovei intr-o stare de haos generalizat, au impiedicat acapararea puterii de catre "uneltele Moscovei" ascunse in partidele asa-zis democratice si, in loc sa fie blamati, comunitatea ar trebui sa le fie recunoscatoare.
Existenta unei zone de putere oculta, care scapa legilor tarii si oricarui control civic, este metastaza care macina, incet, dar sigur, organismul national – intr-o masura, poate, mai mica Romania, in proportii devastatoare Basarabia. Cineva ar trebui sa sparga ferestrele, sa faca usile vraiste, sa alunge infectia. Dar cine si, mai ales, cum?
Vitalie Ciobanu este scriitor din Chisinau
