30.6 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialRestanţierii la apă, somaţi să-şi plătească datoriile

Restanţierii la apă, somaţi să-şi plătească datoriile

 

Pentru a-şi ­recupera ­datoriile, SC RAJA SA bate la uşa restanţierilor. Aceştia riscă să rămână fără apă.

SC RAJA SA a organi­zat, ieri, încă o acţiu­ne de debranşare a abo­naţilor rău-platnici din Piaţa Chiliei. La eveniment au participat, alături de reprezentanţi SC RAJA SA, echipaje ale Poliţiei de la secţia nr. 1 şi ale Jandarmeriei Constanţa.

La vederea echipajelor de inter­venţie şi ale utilajelor pentru executarea debranşării, rău-platnicii, extrem de nemul­ţumiţi că trebuie să plătească, însă cu televizoare tip plasmă în casă, au scos, cu chiu cu vai, banii pentru a ajunge la zi cu facturile. Unii chiar au făcut chetă prin vecini. „Nu am avut posibilitatea de a plăti până acum. Asta e băşcălie. Unde e democraţia. Unde este Ceauşescu?”, a spus, iritată la culme, o femeie, care a vrut să plătească doar o parte din suma datorată către societatea constănţeană.

Tuturor datornicilor li s-a părut că li se face o nedreptate, mai ales că, spuneau ei, facturile la apă sunt mari, iar în casele şi vilele lor nu locuiesc decât vreo… două persoane, care nu ar putea să consume foarte multă apă. La momentul sosirii forţelor de ordine mai toate casele rău-platnicilor erau însă pline ochi de locatari. 

Acţiunea de pe teren de ieri nu s-a lăsat până la urmă cu nici o debranşare. „Cei nouă abonaţi care riscau să rămână fără apă din cauza datoriilor aveau către societatea noastră aproximativ 9.000 de lei, debit ce provine de aproximativ şase – şapte luni în urmă. Din păcate suntem nevoiţi, din ce în ce mai des în ultima perioadă, să apelăm la aceste acţiuni de debranşare. Se pare că cei care sunt datornici nu înţeleg să îşi achite facturile restante decât în momentul în care se trezesc că s-ar putea să rămână fără apă”, a declarat purtătorul de cuvânt SC RAJA SA, Irina Oprea. SC RAJA SA nu este la prima acţiune de acest gen.

Cele mai citite

Greva din spitale continuă pentru a patra zi. SANITAS: „Proiectul de lege aduce pierderi de venituri”

Greva generală din sistemul sanitar continuă pentru a patra zi, după ce negocierile dintre reprezentanții Federației SANITAS și autorități nu au dus la un...

Gigi Becali îl pune la zid pe Târnovanu! Patronul FCSB anunță schimbări după eliminare

Gigi Becali a lansat acuzații dure la adresa portarului Ștefan Târnovanu după eliminarea FCSB din UEFA Conference League.Eliminarea FCSB din turul al doilea preliminar...

Greva din spitale continuă pentru a patra zi. SANITAS: „Proiectul de lege aduce pierderi de venituri”

Greva generală din sistemul sanitar continuă pentru a patra zi, după ce negocierile dintre reprezentanții Federației SANITAS și autorități nu au dus la un...
Ultima oră
Pe aceeași temă