În perioada 1860-1948, mulţi dintre membrii Academiei Române, miniştri, regi sau domnitori ai Principatelor Române şi ai României, bancheri, industriaşi, înalţi demnitari şi funcţionari ai statului român, chiar şi cetăţeni de rând obişnuiau să doneze Academiei, înainte de moarte, prin testament, o parte din avere sau chiar toată avuţia. Raţiunea acestor donaţii era ca, prin administrarea lor, Academia să-şi completeze veniturile, iar cercetarea ştiinţifică să nu sufere financiar.
Astfel, în cei 88 de ani de activitate, prin donaţiile oferite de 200 de donatori, instituţia a acumulat o avere impresionantă, formată din imobile de patrimoniu, zeci de mii hectare de pământ, păduri, manuscrise sau obiecte de artă. O dată cu instaurarea comunismului, toate aceste donaţii au fost preluate de la Academie şi transmise în folosinţă altor instituţii ale statului. După ’90, Academia Română a început să îşi revendice bunurile şi, de pildă, din administrarea fondului funciar, Academia a obţinut venituri din care a cumpărat o tipografie pentru Editura Academiei şi un sistem de conferinţă audio-video pentru înregistrarea lucrărilor din aulă. „În jur de 5-6 milioane de lei încasăm pe an, dar nu din chiriile sociale ci numai de pe urma pământurilor. Academia nu are mulţi bani, cum crede foarte multă lume”, explică administratorul patrimoniului, academicianul Ion Păun Otiman. Practic, instituţia deţine o avere considerabilă, dar nu scoate şi bani de pe urma ei. Multe conace din ţară, cum este Casa Djuvara din Sinaia, au nevoie urgentă de reparaţii capitale, iar bani pentru reabilitarea lor nu sunt, pentru că, potrivit legii, Academia nu are dreptul să ceară bani de la bugetul statului pentru întreţinerea caselor proprietate privată.
În Bucureşti, administrarea imobilelor aduce venituri infime instituţiei, în majoritatea dintre ele locuind chiriaşi care până recent plăteau o sumă modică ICRAL-urilor, adică instituţiilor statului care administrau, pe vremea comunismului, fondul locativ al statului. Academia are la ora actuală case şi apartamente situate în zone centrale în Capitală, cele mai importante dintre ele fiind fostul sediu al Ambasadei SUA, care acum stă gol, şi Casa Oamenilor de Ştiinţă. „Urmează să câştigăm procesul pentru casele donate de Eliza Brătianu, un ansamblu superb, care are nevoie urgentă de reparaţii. Nu ştiu de unde vom găsi fonduri pentru reabilitarea acestuia”, a precizat Otiman.
Procesul care distruge Casa Assan
Mediatizată pe internet mai mult pentru restaurantul de la parterul clădirii şi mai puţin pentru valoarea ei arhitecturală, Casa Oamenilor de Ştiinţă din Piaţa Lahovary este una dintre cele mai importante case de patrimoniu din Bucureşti. Clădirea a fost construită în anul 1914, după planurile celebrului arhitect I.D. Berindei, şi a fost a marelui industriaş Assan, cel care a avut şi moara cu acelaşi nume. O poveste cu iz anecdotic spune că industriaşul Assan a fost deţinătorul şi primului automobil din Bucureşti. Casa din Lahovary este considerată o bijuterie arhitectonică cu influenţe franceze, în stil Louis XVI şi are un interior pe măsură – pereţii Salonului Oglinzilor sunt îmbrăcaţi în oglinzi încadrate în bronz, Sala Zodiac este plină de vitralii decorate cu semnele zodiacului, iar Sala Edison a fost denumită astfel după candelabrul cu lampa Edison originală care lumina această cameră. Neavând copii, casa industriaşului a ajuns în proprietatea statului în 1945, iar după ’90, printr-un ordin al premierului Petre Roman, imobilul a intrat în administraţia Academiei Române. „De atunci, casa este folosită pentru sesiuni ştiinţifice, activităţi culturale, lansări de carte sau pentru diverse evenimente ale delegaţiilor străine”, adaugă academicianul Otiman. Deşi acoperişul are nevoie urgentă de reparaţii, nimeni nu poate să intervină cu nimic, întrucât legea interzice reparaţiile capitale câtă vreme imobilul face obiectul unui litigiu. „Prin 2004, au apărut două persoane care susţin că au cumpărat drepturile succesorale ale moştenitorilor lui Assan şi de atunci ne-am tot judecat cu ei. Anul acesta, a fost dată o sentinţă definitivă şi irevocabilă în favoarea statului, dar aceleaşi persoane au deschis o nouă speţă. Problema este că, în aceşti ani cât a durat procesul, noi nu am avut dreptul să reparăm acoperişul, care, din cauza iernilor grele, a cam cedat şi au avut loc infiltraţii”, explică acad. Ion Păun Otiman. Aflată în litigiu de opt ani, casa se deteriorează încet. Pentru bucureşteni, a devenit cunoscută pentru res-taurantul cu servicii modeste din interiorul ei, gestionat tot de Academie. Deşi acad. Otiman susţine că restaurantul este unul cu circuit închis, în care iau masa numai academicienii şi cadrele universitare, acesta a fost închiriat pentru nunţi şi botezuri şi de bucureşteni obişnuiţi.
Fostul sediu al Ambasadei SUA stă gol şi îşi caută utilitatea
O altă casă care ar putea aduce venituri considerabile Academiei este fostul sediu al Ambasadei SUA, situat în strada Tudor Arghezi. Recuperată în 2011 de la RA-APPS, casa stă goală şi aşteaptă să i se dea o utilitate. „Luăm în calcul două posibile alocări. Fie să transformăm casa într-un muzeu al Academiei. Instituţia are foarte multe obiecte de artă care se află depozitate, din lipsă de spaţiu, la Muzeul Naţional. Fie o transformăm în casă de oaspeţi, pentru că Academia e nevoită să cheltuiască mult pentru cazarea în hoteluri a oaspeţilor străini”, spune academicianul.
Familia florăresei pe care o găsiţi în intersecţia străzilor Eminescu cu Moşilor stă, de 30 de ani, într-o casă ce aparţine Academiei. Imobilul a fost administrat de ICRAL şi, între timp, a revenit în proprietatea Academiei. Alte cinci familii se află în aceeaşi situaţie. Oamenii plătesc instituţiei o sumă modică pentru chirie, întrucât legea chiriaşilor obligă instituţia ca până în 2014 să păstreze vechile contracte de închiriere. „Chiar săptămâna trecută a fost aprobată în consiliu o chirie de 74 de lei/lună într-un apartament al Academiei unei pesionare. Aceste contracte vechi vor expira, dar situaţia e foarte delicată. Academia nu este o firmă imobiliară care să caute profit cu orice preţ. Dacă vom creşte oamenilor chiria, ce vor spune românii despre noi, că ne-am transformat în agent imobiliar? Nu putem face asta”, a explicat Otiman. Alte 18 imobile ce au fost donate prin testament Academiei se află pe rolul instanţelor de judecată pentru a reveni în proprietatea instituţiei. Câtă vreme instituţia nu va reuşi să găsească fonduri pentru repararea şi întreţinerea lor, aceste case vechi se vor degrada constant. „Multe dintre ele nu pot fi vândute, pentru că trebuie să ţinem cont de testamentele lor. Mulţi donatori au precizat ferm să nu le vindem casele. În plus, Academia are obligaţia morală să le păstreze şi să leîntreţină. Problema este că pentru repararea lor nu putem cere bani de la stat şi nici Uniunea Europeană nu prea alocă fonduri pentru reparaţiile clădirilor. Ne este greu să găsim bani pentru ele”, conchide acad. Ion Păun Otiman.
Casa Seniorilor din Otopeni, de care fug academicienii
În timp ce casele revendicate de Academie abia îşi găsesc bani pentru întreţinere, în 2006 a fost investit aproximativ un milion de euro pentru construirea Casei Seniorilor din Otopeni, gândită de fostul preşedinte al Academiei Române, Eugen Simion, drept un loc de odihnă şi retragere pentru academicienii în vârstă, rămaşi fără familie. Clădirea a fost construită pe terenul regretatului academician Aurel Avramescu, care şi-a donat averea instituţiei, iar banii pentru noua clădire au fost donaţi de fundaţia Elias. Inau-gurată cu fast, casa a stat goală până în 2009, când i s-a regândit destinaţia. Din 2006 până în 2009 numai doi academicieni au solicitat să stea în acel imobil, iar costurile pentru întreţinerea ei erau prea mari pentru bugetul Academiei. „A fost o idee irealizabilă. Nu aveam bani ca să întreţinem casa, care este foarte mare, şi s-a pus problema ce facem cu ea”, povesteşte Ioan Păun Otiman. În 2008, clădirea a fost dată în comodat Spitalului Elias, care a transformat-o într-o secţie de geriatrie. De atunci, este folosită pentru recuperarea oamenilor în vârstă, cu boli cronice. „Şi acum avem trei academicieni internaţi în Spitalul Elias. Credeţi că vor să se mute în acea casă superbă din Otopeni? Evident că nu, pentru că acolo se simt izolaţi şi cred că nu vor mai fi vizitaţi de nimeni”, a explicat directorul spitalului, Doina Dimulescu.
Două milioane de euro pentru Conacul Berthelot
În anul 1948 patrimoniul instituţiei era format din 55 de clădiri, dintre care 43 se aflau numai în Bucureşti, iar restul în ţară. Actualmente, Academia a recuperat şase imobile din Bucureşti, plus Muzeul de Artă Veche Apuseană Minovici, Casa Memorială „George Călinescu” şi Muzeul Oprescu. Conacul Berthelot din Ţara Haţegului a fost reabilitat şi transformat în centru de cercetare, printr-un proiect cu finanţare norvegiană, investiţia ridicându-se la 2 milioane euro, iar Vila Djuvara de la Sinaia se află într-un grad avansat de degradare. În privinţa proceselor în instanţă pentru recuperarea acestui patrimoniu, ultima situaţie transmisă de către Serviciul Juridic al Academiei arată că există 18 procese pe rol, dintre care 4 în ţară, iar restul în Bucureşti.
În privinţa pământurilor deţinute, Academia avea în 1948 o avere comparabilă cu a unui mare latifundiar: 8.553 hectare de teren agricol, 21.460 hectare de pădure şi 12.000 hectare de păşune alpină. Dintre ele, instituţia a recuperat 92,4% din terenurile agricole şi 12% din păduri.
