„Haide, fată, vrei să te ‘resuscitez’?“, zice un tânăr şi îi zâmbeşte complice unei domnişoare în blugi skinny şi cu ochelari de soare tip „libelulă”, ce stă rezemată de zidul care desparte Spitalul Euroclinic de una din intrările Stadionului Dinamo. În jurul ei, sute de oameni aşteaptă să se înscrie în programul „Salvăm vieţi şi intrăm în Cartea Recordurilor“. E marţi, 26 iulie, ziua în care Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov organizează o lecţie simultană de prim-ajutor pentru peste 7.000 de oameni.
Cum fata pare gata să scuipe flăcări, flăcăul încearcă o altă abordare: „Sau poate vrei să mă salvezi tu pă mine!“. Fetei nu-i surâde însă un „număr“ de „suport vital de bază la adult“ cu tânărul cu piele arămie şi muşchi încorsetaţi într-un tricou parcă intrat la apă. „Du-te şi salvează pe altcineva!“, spune ea sec.
E multă bunădispoziţie în jurul Stadionului Dinamo. E 17.40, soarele încă arde şi mai sunt mai mult de două ore până la startul resuscitărilor simultane. Mulţimea e „pătată“ pe alocuri de asistenţi, medici şi voluntari îmbrăcaţi în uniforma portocalie a Ambulanţei Bucureşti. Chiar şi ei sunt puşi pe glume. Unul dintre instructori le explică celor din jur, pe un ton serios, ce va urma: „Astăzi o să vă coasem. Evident, întâi tre’ să vă facem o rană. Dar staţi liniştiţi, alegeţi voi unde vă tăiem“.
Negocierea
Oamenii stau în grupuleţe, se cunosc între ei. Asta pentru că fiecare dintre cei 700 de instructori – personal medical şi voluntari instruiţi – au primit ordinul să-şi aducă rudele şi prietenii. Mulţi s-au conformat, dar au o mare problemă: n-au fiecare, câte 110 fix, pentru a ajunge la cifra rotundă de 7.000 de participanţi. Cum s-a hotărât ca fiecare instructor să intre pe stadion cu câte 10 cursanţi, începe negocierea. „Tu câţi ai? Îmi dai şi mie doi?“
Prin mulţime îşi face loc cu greu o tânără în aceeaşi costumaţie de salvator şi îi ajută pe instructori să-şi completeze formaţia de cursanţi. E Carmen Ştefănescu, coordonatoarea Departamentului de Voluntari al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Se apropie ora 19.00 şi Carmen îi îndeamnă pe oameni spre intrări. Au venit şi ai ei şi este timpul să intre pe stadion. Aici, difuzoarele urlă „Andri Popa cel voinic“ spre grupurile care îşi caută locurile de pe bilet. Resuscitarea simultană va avea loc pe scaune, pentru că organizatorii n-au primit aprobare să intre pe gazon.
Fiecare instructor intră în peluze cu un manechin de cauciuc în braţe şi cu câte 10, 12, 5 cursanţi – după cum s-a descurcat fiecare. Nu toată lumea a ţinut cont de numerele de pe bilete, aşa că acum lumea se aşază care unde poate.
La 19.30, muzica tace şi, pentru câteva minute, îi ia locul vocea lui Cabral, moderatorul evenimentului. „Oameni buni, în 10 minute începem. Sunteţi gata? Ne-am născut gata!“, spune el şi pare să aştepte aplauze. Nu vin pentru că e cald şi oamenii sunt puţin dezorientaţi, credeau că vor sufla aer în plămânii manechinelor stând comod pe gazon, nu înghesuiţi pe scaune.
Vocea lui Cabral răsună încă o dată, acum chiar începe. Vedeta „Acasă TV“ e emoţionat azi aşa că cere în public „un copil care ştie imnul României“. El nu-l ştie, că-i jumate african. Găseşte o tânără cu memorie, dar fără voce, dar nu contează. Stadionul întreg cântă două strofe alături de ea, mulţi cu mâna la inimă.
„Gata, gata! A înviat! Vezi că-i rupi coastele!“
Preia cuvântul prefectul Bucureştiului, Mihai Atănăsoaei, care e însă scump la vorbă azi: „Fără prea multă vorbă! Hai să-i dăm drumu’! Să-ncepem!”.
Îi urmează dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, care nu mai contenşte cu mulţumirile. Îi invită apoi pe participanţi să urmărească o înregistrare video pe ecranul stadionului, în care tot ea explică, fără să-şi poată îmblânzi vocea ascuţită, care sunt paşii principali ai „suportuli vital de bază“. Surprinzător, mulţimea ascultă tăcută. O fată de pe primul rând chiar numără prin mişcări ale capului compresele sternale, o dată cu doctorul Alis Grasu: una, două, trei…
E deja trecut de opt şi se dă startul lecţiei. Semnalul e alarma asurzitoare a unei ambulanţe. Gata. E rândul manechinelor să treacă la treabă. Păpuşa de cauciuc a lui Carmen Ştefănescu a intrat în mâinile primului cursant. „Sunteţi bine?!? Mă auziţi?!?“. Cum manechinul nu răspunde, salvatoarea îi strânge nasul cu putere şi îi suflă aer în piept. Resuscitarea se face aici, pe scaun, capul „pacientului“ se loveşte de marigini în timp ce pieptul îi tresaltă. Nu contează, manechinul e inconştient. La propriu. „N-are baterii. Dac-ar avea, ar bipăi când faci bine ventilaţia“.
Peste tot în jur, cursanţii suflă aer în plămânii păpuşilor până se înroşesc la faţă. „Gata, gata! A înviat! Vezi că-i rupi coastele!“, se aude dinspre un rând alăturat. Cei 7.200 de oameni – atâţia a anunţat Cabral c-au venit – care scutură manechinele, ţipă la ele în încercarea deşartă de a le trezi la viaţă şi apasă cu entuziasm şi forţă în piepturile lor – le dau fiori adevăraţilor pacienţi, care privesc spectacolul de la balcoanele Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Lecţia trebuie să dureze cel puţin 30 de minute pentru a fi validată. Cu greu, oamenii rezistă – asta şi la rugăminţele jandarmilor, care au primit ordin prin staţie să convingă oamenii să mai stea – şi România intră în Cartea Recordurilor cu „cel mai mare curs de resuscitare cardio-respirator din lume”. Mulţumiţi şi mândri, oamenii se îndreaptă spre ieşiri. „Hai la o bere, că merităm. Am salvat o viaţă azi!”, îşi îndeamnă un tânăr cu plete grupul de prieteni.
