11.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialRepetiţie generală pentru CVM

Repetiţie generală pentru CVM

Echipa constănţeană a câştigat ambele meciuri de verificare disputate împotriva bulgarilor de la Lukoil Burgas şi priveşte cu încredere spre retur.

Echipa masculină de volei CVM Tomis Constanţa a început a doua viaţă în acest sezon. După ce vara trecută a suferit numeroase modificări în lot, performanţele, mai ales cele europene, au întârziat să apară, astfel că oficialii grupării de la malul mării au decis că este vorba de noi schimbări.

Pauza de iarnă a fost momentul în care Club Volei Municipal a trecut prin noi transformări, atât la nivelul băncii tehnice, cât şi la cel al lotului de jucători. Primele teste pentru noul CVM au avut loc vineri şi sâmbătă în Sala Sporturilor din Constanţa. Echipa de pe litoral a disputat două jocuri de verificare în compania puternicei formaţii bulgare Lukoil Burgas. Tomitanii au trecut cu bine de aceste două teste, reuşind să încheie învingători ambele partide, cu acelaşi scor, 3-1.

Tehnicianul bulgar al Tomisului, Ljubomir Gerasimov, a efectuat primele modificări în sextetul de bază al vicecampioanei României, cea mai importantă fiind introducerea americanului Hildebrand pe postul de coordonator. Venit în această iarnă la Constanţa, americanul a reuşit să compenseze lipsa relaţiilor de joc cu calităţile individuale. Totodată, în echipa standard a Tomisului, i-a introdus pe bulgarul Minchev şi pe ungurul David, acesta din urmă fiind de mult în lotul echipei de pe litoral, însă evoluând doar în cupele europene, fără prea mare succes. în jocurile cu Likoil însă, noul CVM a dat reale semne de ameliorare a jocului.

Partidele cu Lukoil Burgas au fost câştigate cu scorul de 3-1, rezultate menite să dea încredere echipei care se află în faţa unui retur de campionat în care se va încerca recucerirea titlului de campioană. Primul joc s-a încheiat, pe seturi, cu 25-22, 24-26, 25-21, 25-16, în timp ce al doilea a consemnat scorul 25-21, 19-25, 25-21 şi 25-13. Evoluţiile din cele două partide au adus mulţumirea în tabăra Tomisului, de la jucători la oficiali. Părerea a fost unanimă, Tomisul joacă altceva şi o face mult mai bine.

Returul începe sâmbătă

La finalul turului de campionat, CVM Tomis Constanţa ocupă primul loc în ierarhia Diviziei A1. Echipa de pe litoral este singura formaţie din voleiul românesc care până acum nu a cunoscut gustul înfrângerii. Constănţenii sunt lideri, iar de pe această poziţie vor aborda a doua parte a campionatului, programată să debuteze sâmbăta viitoare. Constănţenii vor juca primul meci oficial din 2011 pe terenul celor de la CSM Bucureşti, echipa aflată pe locul şapte în ierarhia întrecerii interne.

11 victorii din tot atâtea partide a obţinut CVM Tomis în turul campionatului Diviziei A1.

Cele mai citite

VIDEO Elena Lasconi și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale: „În 2024 putem termina ce am început în 1989“

Elena Lasconi şi-a depus, marţi, candidatura la alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Președinta USR a declarat că îi reprezintă pe românii care se simt trădați...

Schimbarea la față… de masă klausiană

Premierul Marcel Ciolacu lovește chirurgical în campania pe care și început-o ca să ajungă la Cotroceni. Are consilieri buni, trebuie să recunoaștem. Recent,...

Anul agricol 2024, excelent pentru producția de prune, dar provocările persistă în valorificarea ţuicii româneşti

Anul agricol 2024 a adus o recoltă generoasă de prune, în special pentru soiurile de vară și livezile situate în zonele de câmpie, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă