16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialReorganizarea spaţiilor de depozitare

Reorganizarea spaţiilor de depozitare

Reamenajarea şi renovarea spaţiilor de depozitare, cum sunt debaralele şi cămările, pot degreva locuinţa de corpurile de mobilier masive.

În cazul de faţă, cele două încă-peri, debaraua cu suprafaţa de 0,98 mp şi cămara cu suprafaţa de 0,86 mp, au fost supuse unui radical proces de reamenajare. Vechile uşi au fost înlăturate împreună cu tocurile lor. Glafurile golurilor rezultate au fost refinisate iar muchiile au fost protejate de şocurile mecanice, prin montarea de profile de colţ din aluminiu.

Pe pardoseală a fost montat parchet laminat iar pereţii au fost finisaţi cu tapet de culoare albă, a cărui textură imită tencuiala structurată. După ce a fost stabilită poziţia fiecărui raft, s-a trecut la măsurarea şi marcarea locurilor în care trebuie montate consolele. Acestea au fost montate pe pereţi în holtzşuruburi (foto 1). Blaturile rafturilor au fost realizate pe comandă. Ele au fost fixate pe consolele anterior montate cu ajutorul şuruburilor autofiletante (foto 2). În fosta cămară a fost montată o bară pentru umeraşe, iar în spaţiul dintre coloana de aerisire şi peretele frontal au fost montate şapte rafturi (foto 3).

În debara au fost montate trei rafturi mari, o bară pentru umeraşe iar pe unul din pereţii laterali, şapte rafturi de dimensiuni mai mici. Astfel, spaţiul celor două încăperi a fost exploatat cu maximă eficienţă. Pentru accesul la cele două spaţii a fost construit un sistem de două uşi culisante.  

Cele mai citite

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă