4.3 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialRemus Truică și Prințul Paul, sub control judiciar

Remus Truică și Prințul Paul, sub control judiciar

Magistrații Curții de Apel Brașov au decis, miercuri, înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, pentru Remus Truică și Prințul Paul, în dosarul Ferma Băneasa. Cu toate acestea, ei vor rămâne în arest la domiciliu până în 22 iunie, potrivit unei decizii luate, anterior, de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Agerpres.

Hotărârea nu este, însă, definitivă, a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătorul Răzvan Dicu.

Răspunzând unei întrebări referitoare la decizia Curţii de Apel Braşov din 20 mai, când a fost schimbată măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, iar după două zile Înalta Curte de Casa şi Justiţie a revenit la măsura arestului la domiciliu, Remus Truică a declarat înainte de intrarea în sala de judecată că a fost influenţată de obiectivul procurorilor de inculpare a lui Călin Popescu Tăriceanu. 

„Dacă nu mă înşel, în momentul în care s-a întors soluţia dată la Braşov, în aceeaşi zi, la interval de două ore a fost pus sub învinuire preşedintele Senatului, domnul Tăriceanu. Bănuiesc că nu era foarte bine ca noi să fim toţi liberi sau în control judiciar, în momentul în care se anunţă o măsură atât de importantă pentru democraţia din România, şi anume inculparea pentru mărturie mincinoasă a domnului Tăriceanu. Eu nu vreau altceva decât aflarea adevărului care, sunt sigur, pentru mine nu va avea nici o conotaţie penală. Sunt nemulţumit că fără nici o probă, totuşi, această măsură a arestului la domiciliu există. În timp probabil că lucrurile vor fi reglate. Am încredere în justiţie”, a afirmat Truică. 

În ceea ce privește arestul la domiciliu, Remus Truică a precizat că această perioadă a însemnat mai multă introspecţie, mai multă lectură, „nu a fost neapărat ceva foarte rău”. 

La rândul lui, avocatul Prinţului Paul, Liviu Turcu, a fost întrebat ce crede că s-a întâmplat după decizia luată de Curtea de Apel Braşov în luna mai, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a schimbat-o după două zile cu măsura arestului la domiciliu. 

„Mie îmi este greu să mă pun în locul judecătorului şi nici nu pot să fac asta. A fost o decizie a lor, motivaţia este absolut puerilă, considerentele unui judecător. Nu a mai apărut nimic la dosar. Ştiţi ce este şocant în această chestie? Înalta Curte se contrazice pe ea însăşi. Faptul că dânsul (n.r. Prinţul Paul) are dreptul la moştenire este indubitabil. Nu putem să spunem că Prinţul Paul nu are dreptul să-l moştenească pe tatăl său şi, în consecinţă, pe bunicul său Regele Carol al II-lea. Este o nebunie. A, că unchiul nu acceptă e treaba lui. Să fie sănătos”, a explicat avocatul Liviu Turcu. 

Procesul a început la ora 12.00 şi a durat o oră, iar pronunţarea instanţei a avut loc două ore mai târziu. 

Remus Truică a declarat după pronunţarea instanţei că speră ca procesul să înceapă cât mai repede pentru că această situaţie de a nu putea discuta pe fond dosarul „e foarte proastă”. 

Avocatul Prinţului Paul a susţinut la rândul lui că nu mai sunt motive din punct de vedere procedural pentru menţinerea măsurii arestului la domiciliu.„Adică nu există un motiv real, o probă pentru a-l ţine pe clientul meu în arest la domiciliu. Ce a fost de făcut s-a făcut, s-au audiat martori, s-a terminat. Probabil că în toamnă va începe procesul după ce se va termina în Camera Preliminară”, a mai spus avocatul Liviu Turcu. 

La Curtea de Apel a fost prezent şi Dan Andronic, aflat sub control judiciar, care nu a dorit să facă declaraţii. 

Remus Truică, Prinţul Paul, Dan Andronic, alături de alte persoane au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în dosarul Ferma Băneasa. Remus Truică este învinuit de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar Prinţul Paul pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată. 

Cele mai citite

Călin Georgescu vrea schimbarea Constituției

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a afirmat, miercuri, că în cazul în care ar deveni şef al statului, ar lua în calcul un...

Sfaturi esențiale pentru a investi în apartamente de vânzare București

Investiția în apartamente de vânzare București reprezintă o oportunitate atractivă pentru cei care își doresc să își diversifice portofoliul sau să profite de creșterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă