33.4 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialReferendum anticianuri

Referendum anticianuri

Referendumul antipoluare care a avut loc duminică, în Baia Mare, a stat sub semnul „boicotului” unei ploi torenţiale. 125.000 de băimărenii au fost chemaţi la urne pentru a decide dacă sunt sau nu sunt de acord cu privire la folosirea tehnologiilor de prelucrare a sterilului minier cu ajutorul cianurilor şi a extracţiei plumbului din deşeuri pe teritoriul municipiului maramureşean. Deşi până la orele amiezii, prezenţa în cele 77 de secţii de vot a fost scăzută, în unele secţii de doar 2%, ecologiştii mai sperau că până la ora 20.00 vor veni la vot peste 62.000 de băimăreni, pentru ca refrendumul să fie validat.

 

Petiţie anti-tombolă

Contrele între societăţile Romaltyn şi Romplumb, prinicpalii perdanţi în cazul validării referendumului, au început încă de ieri, când reprezentanţii firmei preluate în patrimoniul miliardarului rus Mihail Prokhorov au cerut Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Baia Mare să împiedice desfăşurarea tombolei „Pentru viitorul nostru pe raza municipiului Baia Mare”. Romaltyn a făcut această întâmpinare, ca urmare a unui anunţ publicitar al susţinătorilor ecologişti care menţiona că „taloanele pentru participare, precum şi urnele speciale pentru tombolă (n.red., care anunţa numeroase premii pentru cei care votează la referendum) vor fi amplasate în locaţiile cunoscute şi uşor accesibile tuturor băimărenilor, în imediata apropiere a secţiilor de votare”. Autorităţile judeţene au soluţionat reclamaţia înaintată de Romaltyn. Prefectul Sandu Pocol a cerut poliţiştilor şi jandarmilor să nu permită prezenţa persoanelor care distribuie taloane, respectiv amplasarea urnelor speciale pentru tombolă, în imediata apropiere a secţiilor de votare.

„Legea prevede că atribuţiile preşedinţiilor secţiilor de votare sunt valabile în jurul secţiei de votare (curte, străzi, pieţe publice) până la o distanţă de 500 de metri. Pe această rază de competenţă, ei pot să constate şi să solicite măsuri ori de câte ori sunt sesizaţi că se desfăşoară alte activităţi care influenţează desfăşurarea referendumului”, a explicat prefectul Pocol.

Primul votant la referendumul antipoluare din Baia Mare a fost o femeie în vârstă de 60 de ani, care s-a prezentat la urne la ora 07.50 şi a aşteptat la uşa să se deschida secţia de votare. Şi primarul interimar al Băii Mari a votat încă de dimineaţă, în jurul orei 08.30. El s-a prezentat la urne şi a menţionat că speră ca acest referendum să rezolve probelemele de mediu din municipiu. De asemenea, 120 de bolnavi internaţi în Spitalul Judeţeean de Urgenţă din Baia Mare au solicitat urna mobilă pentru a-şi exercita dreptul la vot.

Cele mai citite

Supermarketurile limitează aerul condiționat și opresc reclamele luminoase noaptea pentru a reduce consumul de energie

Supermarketurile și celelalte mari rețele comerciale din România au adoptat o serie de măsuri pentru reducerea consumului de energie în perioada stării de alertă...

Investiție de 600 milioane de lei pentru energia Capitalei

Trei ofertanți intră în cursa pentru noua centrală de la GrozăveștiElectrocentrale București (ELCEN) a trecut într-o nouă etapă a proiectului de modernizare a CET...

Specialiștii au făcut prognoza! Universitatea Craiova este văzută în Europa League

După eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor, formația din Bănie este favorită să ajungă în faza principală a Europa League, potrivit simulărilor realizate de Football...
Ultima oră
Pe aceeași temă