Rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa, Tiberius Epure, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi folosire de informaţii ce nu pot fi date publicităţii. Epure se află în stare de arest.
Alături de rector au mai fosttrimise în judecată următoarele persoane: Gabriela Stanciu, prorector al Universităţii Ovidius, pentru luare de mită şi folosirea de informaţii nedestinate publicităţii, Stere Tara şi Lucica Toader, persoane fără claităţi speciale.
Zeci de mii de euro pentru subiectele de la admiterea în facultate
Potrivit rechizitoriului, în perioada 27 iunie 2013 – 11 iulie 2013, Tiberius-Dănuţ Epure în calitate de rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, prin intermediul lui Stere Tala, a pretins de la o persoană suma de 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziţie, cu anticipaţie, subiectele la disciplinele de concurs la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie astfel încât o candidată să fie admisă în mod fraudulos la această facultate.
La data de 13 iulie 2013, după ce a primit suma de 4.000 de euro, inculpatul a remis persoanei de la care a primit banii mai multe pagini care conţineau câte 250 de întrebări pentru disciplinele de concurs biologie şi chimie, inclusiv răspunsurile aferente. Ulterior, la data de 22 iulie 2013, Epure i-a indicat aceleiaşi persoane subiectele stabilite pentru examen, precizându-i că persoana participantă la concurs trebuie să înveţe numărul întrebării şi literele aferente răspunsurilor corecte.
În demersul său de pretindere şi primire a sumei de 4.000 de euro, rectorul a fost sprijinit de inculpatul Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani.
De asemenea, la data de 18 iulie 2013, Tiberius-Dănuţ Epure a pretins de la o persoană suma de 5.000 de euro pentru a facilita admiterea unei candidate la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
În cursul lunii iulie 2012, Gabriela Stanciu, în calitate de prorector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a primit de la inculpata Lucica Toader suma de 1.500 de euro cu titlu de mită pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a facilita admiterea fiicei aceseteia la Facultatea de Farmacie din cadrul aceleiaşi Universităţi.
În cursul aceleiaşi luni, Gabriela Stanciu i-a pus la dispoziţie inculpatei Toader Lucica câte 50 de subiecte, inclusiv răspunsurile corecte, subiecte selectate pentru disciplinele de examen biologie şi chimie.
În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor şi răspunsurilor de concurs, fiica învinuitei Toader Lucica a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
La data de 30 iulie 2013, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Epure Tiberius-Dănuţ şi Tala Stere pe un termen de 29 de zile. La data de 6 august 2013, Curtea de Apel Bucureşti a luat faţă de Tala Stere măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile.
„Faţă de inculpata Stanciu Gabriela, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile şi au instituit obligarea acesteia de a nu exercita funcţia de prorector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume de bani aparţinând inculpaţilor Epure Tiberius-Dănuţ şi Stanciu Gabriela”, se arată într-un comunicat al DNA.