20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialReamenajarea băii de serviciu

Reamenajarea băii de serviciu

În foarte multe cazuri, atunci când un apartament este supus unor lucrări radicale de reamenajare, toaleta de serviciu este una din încăperile la care se renunţă.

În goana după spaţiu, aceasta, împreună cu debaralele sau alte spaţii de depozitare, este prima sacrificată. Este drept că o familie mai puţin numeroasă se poate lipsi, fără mari neajunsuri, de o a doua toaletă, dar chiar dacă se optează pentru păstrarea ei, interesul care i se acordă în cadrul reamenajării este unul secundar. Toaleta de serviciu este tratată mai degrabă ca o anexă a locuinţei, decât ca o parte integrantă a ei. De aceea sunt demne de consemnat situaţiile în care se iese din aceste tipare.

În cazul de faţă este vorba de o astfel de situaţie. De fapt, toaleta de serviciu a devenit atât de importantă datorită faptului că unul din proprietari şi-a dorit să amenajeze baia folosind pentru finisaj materiale preţioase (granit şi marmură). Cum până la urmă decizia finală a fost ca baia să fie amenajată în culori vii (care nu puteau fi aplicate decât folosind plăcile ceramice), singurul spaţiu în care se mai puteau pune în operă ideile proprietarului a fost cel al WC-ului de serviciu.

Înainte însă ca lucrările de finisaj să fie realizate în această încăpere de numai 2,48 mp, s-au executat câteva lucrări importante: mai întâi a fost eliminată uşa, iar peretele frontal a fost placat cu gips-carton (foto 1). O altă operaţie a fost placarea plafonului cu gips-carton, atât pentru a obţine o suprafaţă perfect plană, cât şi pentru a izola fonic încăperea.

Conductele de tur şi retur ale instalaţiei de încălzire au fost izolate cu vată minerală din sticlă, după care li s-a construit o mască din gips-carton. Scopul acestei măsuri a fost acela de a nu mai plăti energia termică emisă de conducte, având în vedere că apartamentul este încălzit cu o centrală proprie. Apoi, măştile coloanelor de instalaţii şi ale celei de aerisire au fost reconstruite din gips-carton. Înainte de închiderea lor definitivă, s-au realizat instalaţia de alimentare cu apă şi cea de scurgere. Au fost folosite conducte din polipropilenă şi PVC (foto 2).

Pentru finisaj s-au ales plăci din granit şi marmură. Granitul a fost aplicat pe întreaga suprafaţă a pereţilor, în timp ce marmura, albă cu irizaţii negre, a fost folosită pentru placarea pardoselii (foto 3).

Cele mai citite

Un nou gol pentru Mihăilă în Serie B! Parma, campioană în liga secundă din Italia

Valentin Mihăilă a înscris un nou gol pentru Parma, care a terminat la egalitate cu US Cremonese, 1-1, duminică, pe teren propriu, în penultima...

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...
Ultima oră
Pe aceeași temă