26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialReactorul 1 de la Cernavodă, oprit timp 50 de zile

Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit timp 50 de zile

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând de vineri, 6 mai, de la ora 23.00, pentru o perioadă de 50 de zile, transmite Mediafax.

“Reactoarele CNE Cernavodă sunt oprite alternativ, fiecare la doi ani, pentru realizarea programelor de mentenanţă corectivă şi preventivă, inspecţii obligatorii, testări obligatorii, conform cerinţelor Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), care se pot efectua numai cu centrala oprită şi implementarea de modificări de proiect pe anumite sisteme/echipamente/componente. Opririle planificate sunt considerate proiecte ale companiei, iniţiate cu aproximativ 24 de luni anterior datei planificate, avand o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, se arată într-un comunicat al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica.

Oprirea planificată a Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă din acest an va avea o durată de aproximativ 50 de zile, faţă de durata normală a opririlor planificate, de aproximativ 30 de zile.

Prelungirea duratei opririi planificate a Unităţii 1 implică realizarea unor lucrări suplimentare de întreţinere a generatorului de aburi. Acesta este un demers standard, implementat de centralele de tip CANDU 6 la nivel global, o singură data pe toată durata iniţială de viaţă de 30 de ani a unei unităţi nucleare, în funcţie de analiza datelor tehnice.

Analizele aferente prelungirii opririi planificate au evidenţiat avantaje de natură economică şi tehnică materializate prin îmbunătăţirea eficienţei ciclului termic ce are drept rezultat creşterea producţiei cu circa 1,5 – 2 la sută faţă de nivelul prognozat în lipsa efectuării acestei lucrări. Aceleaşi analize au indicat că momentul optim de realizare a acestei lucrări la Unitatea 1 este în cadrul opririi planificate din anul 2016.

Lucrările se vor efectua în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate, utilizate la CNE Cernavodă, mai transmite Nuclearelectrica.

Cele mai citite

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă