10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialRăzboiul submarinelor între SUA şi Rusia

Războiul submarinelor între SUA şi Rusia

La Napoli, sediul operaţiunilor europene ale marinei americane, pentru prima oară după decenii, comandanţii sunt obligaţi să supravegheze mişcările submarinelor ruse în puncte cruciale pentru securitatea Europei.

Submarinele de atac ruseşti au patrulat în ultimele decenii coastele Scandinaviei şi Scoţiei, apele Mării Mediterane şi Atlanticului de Nord, dar responsabilii militari occidentali semnalează în ultimul timp o prezenţă crescută în mod semnificativ vizând contestarea dominaţiei submarinelor americane şi ale NATO. Amiralul Mark Ferguson, comandant-şef al Marinei americane în Europa, declara că intensitatea patrulelor submarinelor ruse a crescut cu 50% anul trecut, citând declaraţiile publice ale şefului Marinei ruse, amiralul Viktor Şirkov.

Tensiunile şi întărirea capacităţilor militare fac parte dintr-o rivalitate în expansiune între SUA şi Rusia. Moscova proiectează forţa nu numai în Atlanticul de Nord, ci şi în Siria şi Ucraina şi  întărirea arsenalului său şi a capacităţilor nucleare este, potrivit responsabililor militari americani, o tentativă de a dovedi că revine după ani de declin economic. Analişti militari americani văd creşterea patrulelor submarinelor ruse ca pe o sfidare a SUA şi NATO. Tensiunea creşte. Dar, oricare ar fi ameninţarea, Pentagonul foloseşte creşterea numărului patrulelor submarinelor ruse ca pe un alt argument în favoarea obţinerii măririi bugetului destinat construirii de submarine şi războiului anti-submarine.

Pe termen scurt, numărul tot mai mare de submarine ruseşti care se ţin în umbra celor americane şi a coastelor europene ar necesita mai multe nave, avioane şi submarine pentru a le putea supraveghea. Săptămâna trecută, avioane de luptă ruseşti, neînarmate, au survolat în Marea Baltică un distrugător american. Anul trecut, unele submarine diesel noi ale Rusiei au lansat patru rachete de croazieră asupra unor ţinte din Siria. Programul de modernizare militară al preşedintelui rus Vladimir Putin cuprinde şi noi rachete balistice intercontinentale, ca şi avioane, elicoptere, tancuri şi sisteme de apărare aeriană.

Diferenţe

Nu există paritate între flotele de submarine rusă şi americană. Rusia are circa 45 de submarine de atac, din care două duzini sunt cu propulsie nucleară şi 20 diesel, şi sunt concepute pentru a scufunda alte submarine sau nave, precum și să efectueze patrulări de spionaj. Analiştii navali occidentali susţin că mai puţin de jumătate sunt în măsură de efectueze operaţiuni, majoritatea rămânând în apele din apropierea bazelor şi a coastelor rusești.

SUA dispun de 53 submarine de atac, alte patru cu propulsie nucleară transportă rachete de croazieră şi forţe pentru operaţiuni speciale. Analişti occidentali şi responsabili americani arată că submarinele de atac americane, care sunt construite pentru viteză şi anduranţă, pentru a se deplasa departe de coastele americane, rămân superioare omoloagelor lor ruseşti. Pentagonul dezvoltă o tehnologie sofisticată pentru supravegherea  comunicaţiilor cifrate de pe submarinele ruseşti şi noi tipuri de nave controlate de la distanţă sau autonome.

Submarine ruse şi nave de spionaj patrulează în prezent în apropierea cablurilor submarine, vitale, care asigură aproape toate comunicaţiile Internetului mondial, suscitând îngrijorări în rândul responsabililor militari şi ai serviciilor de informaţii americane că ruşii ar putea ataca aceste linii în perioade de tensiuni sau de conflict. Rusia a construit o dronă submarină capabilă să transporte o mică armă nucleară tactică pe care o poate folosi contra porturilor sau zonelor de coastă.   

Rusia dispune de un port mediteranean la Tartous, în Siria, dar responsabilii Marinei SUA declară că Moscova vrea să se stabilească şi în alte porturi, posibil în Cipru, Egipt sau Libia.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă