22.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialRăzboiul pe plaja Sulina continuă

Războiul pe plaja Sulina continuă

Astăzi expiră termenul dat de Comisia Europeană (CE) Guvernului României pentru transmiterea unui răspuns în privinţa habitatelor de pe plaja Sulina afectate de o investiţie a Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea. Dacă CE va considera răspunsul Guvernului nesatisfăcător, va fi sesizată Curtea Europeană de Justiţie pentru a tranşa acest conflict. Grigore Baboianu, guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), a declarat că a fost finalizată expertiza referitoare la obiecţiile CE în privinţa investiţiei de pe plaja Sulina.

„Experţii angajaţi de CJ Tulcea susţin că cele două habitate existente pe plajă ar fi fost afectate pe o suprafaţă foarte mică, de sub 1% din suprafaţa pe care s-au efectuat lucrări de amenajare pentru activităţi turistice. E vorba de o pasarelă construită pentru accesul turiştilor spre mare, care e amplasată în zona unde se află plante periclitate. Expertiza va fi trimisă la CE ca răspuns la suspiciunile privind prejudiciul de mediu produs de investiţia în cauză. Sperăm să închidem astfel conflictul apărut în urma unor sesizări ale organizaţiilor neguvernamentale de protecţia mediului”, spune Grigore Baboianu.

Suspiciuni în privinţa expertizei

Ecologiştii din Deltă, care au declanşat conflictul soldat cu demararea procedurii de infringement, susţin că scandalul e departe de a fi închis. Există suspiciunea că experţii angajaţi de CJ Tulcea pentru constatarea prejudiciului adus de investiţie habitatelor sălbatice de pe plajă, în baza unui contract de 50.000 lei, nu ar fi cei mai potriviţi pentru o astfel de evaluare. Ecologiştii spun că experţii Asociaţiei Hidrologilor din România ar fi specializaţi în evaluarea habitatelor acvatice, nu în cele terestre, cum e cazul volburei de nisip afectată la Sulina.

CJ mai preia alte 3,2 ha de plajă

O altă suspiciune se referă la intenţia CJ Tulcea şi a Primăriei Sulina de a extinde activităţile turistice în această arie protejată pe o suprafaţă mai mare de plajă decât cea din proiectul iniţial. CJ a hotărât recent să preia de la ARBDD 6,8 ha de teren de pe plaja Sulina, nu doar 3,6 ha pe care s-au realizat amenajările pentru turism finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. După ce a fost aprobat de plenul CJ, iar ARBDD l-a avizat zilele trecute, acest transfer de teren ar urma să fie validat de Executiv printr-o hotărâre de guvern. Guvernatorul ARBDD spune că suprafaţa suplimentară de plajă solicitată de CJ Tulcea pentru activităţi turistice nu ar fi inclusă în habitatele protejate invocate de ecologişti în memoriul trimis CE şi nu va fi afectată de efectuarea altor investiţii. Cert este că pentru suprafaţa suplimentară de plajă ce urmează să devină zonă turistică nu s-a realizat un studiu de impact asupra mediului care să certifice afirmaţiile şefilor ARBDD şi ai CJ Tulcea că plantele şi vieţuitoarele sălbatice periclitate nu ar fi afectate de turiştii ce îşi vor petrece vacanţa la Sulina.

Controversele amână deschiderea sezonului

Victor Tarhon, preşedinte al CJ Tulcea, a anunţat că deschiderea oficială a activităţilor turistice pe plaja Sulina nu va mai avea loc la 1 mai, cum fusese planificată, ci la 1 iunie, dată la care se speră să existe un răspuns favorabil privind încheierea conflictului cu CE în legătură cu problemele de mediu în această arie protejată.

 

Cele mai citite

Macron, despre incendiile devastatoare din Franța: Cea mai gravă criză de la Al Doilea Război Mondial

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a descris incendiile de vegetație care afectează regiunea Gironde drept cea mai gravă situație cu care țara s-a confruntat de...

Zelenski: Ucraina se apropie tot mai mult de NATO. Vizită la baza navală britanică din Portsmouth

După încetarea conflictului, aceste nave vor avea un rol esențial în operațiunile de deminare a apelor teritoriale ucrainene, afectate de războiPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski,...

Grevă generală în sănătate: SANITAS oprește activitatea pe termen nelimitat și acuză presiuni asupra angajaților

Reprezentanții federației dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și urgențele, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă